UPDATE Ministrul Educației: Concluziile controlului de la Şcoala ”George Bacovia”, unde un elev s-a aruncat de la etajul unu, finalizate în câteva zile / Detalii despre caz oferite de Cîmpeanu
Concluziile Corpului de control al Ministerului Educației privind incidentul de la Şcoala „George Bacovia” din Capitală, unde un elev a sărit de la etajul întâi, vor fi gata în câteva zile, a declarat luni seara ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
UPDATE Ministrul a relatat faptul că în dosarul elevului respectiv exista o singură piesă, un desen pe care acesta a scris că „este speriat” încă de acum 3 ani.
„În cazul școlii George Bacovia, acolo a existat un consilier care are în grijă 26 de copii cu ces (cerințe educaționale speciale – n.r.), printre care și Antonio. Deși a existat un consilier, nu mi se pare ca și-a atins scopul. În cazul copilului Antonio Stratulat, exista o singupa piesă în dosar în care, este un desen, din anul 2018, în care copilul a scris că este speriat. Acum trei ani. Nu cred ca trebuie sa fii un foarte bun psiholog ca să îți dai seama că dacă un copil de 9 ani scrie că este speriat, ar trebui să aibă mai multă atenție decât ceilalți copii, el fiind recunoscut cu ces.
Am primit mesaje din cadrul școlii din care am înțeles că nu este o situație care a apărut de câteva zile. Dacă este cunoscută, colegii din acea școală nu au reușit să acorde importanța pe care ar fi trebuit să o acorde”, a afirmat Cîmpeanu în cadrul dezbaterii „Tulburari psihoemotionale la copii in contextul pandemiei” organizată online de Salvați Copiii.
***
„A fost foarte trist să constatăm că mai mulţi colegi nici măcar nu au înţeles ce este greşit în a se arunca un copil pe fereastră de la etajul întâi. Nu au înţeles. Nu au înţeles ce nu este în regulă. Este inadmisibil să spui că este o joacă obişnuită atunci când se aruncă un copil pe fereastră. Dar nu este doar inspectorul general. Acel lucru nu a apărut săptămâna trecută, bullying-ul se petrecea de mult timp”, a afirmat acesta la TVR 1, citat de Agerpres.
Întrebat dacă în urma anchetei Corpului de control vor „plăti” cei găsiţi vinovaţi, ministrul a răspuns: „Dacă s-a putut întâmpla lucrul acesta cu inspectorul general de Bucureşti, care este un fel de ministru al învăţământului din Bucureşti, nu văd care ar fi rezerva pentru a lua măsurile chiar cele mai drastice şi cu alţi colegi, pentru a înţelege că nu este de glumă cu acest fenomen de bullying”.
Cîmpeanu a precizat că unitatea de învăţământ are un consilier şcolar.
„Tocmai ce am trimis Corpul de control la Şcoala „George Bacovia”, în care s-a înregistrat un incident dramatic. Acolo există consilier. Şi s-ar părea că nu a avut rezultate prea bune din moment ce acest elev încă din anul 2018 dădea semne, mi-au spus, informaţie preliminară din partea colegilor care au mers astăzi în Şcoala „George Bacovia”, au identificat semnale de alarmă încă din anul 2018 iar la portofoliul consilierului şcolar au găsit doar acel semnal de alarmă – un desen făcut de copilul respectiv care s-a aruncat pe fereastră”, a spus ministrul.
Un elev de la Şcoala „George Bacovia” din sectorul 4 al Capitalei a sărit vineri de la etajul I al şcolii. Ministrul Sorin Cîmpeanu l-a demis ulterior pe şeful Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Ionel Puşcaş, în urma unei declaraţii a acestuia referitoare la incident.
„Este un incident dramatic. Este un lucru care, aşa cum am spus, se adăugă pierderilor educaţionale. Sunt pierderi în plan emoţional, chiar şi psihic. Este nevoie mai mult decât oricând de empatie, de înţelegere şi de responsabilitate şi din păcate inspectorul general de Bucureşti, prin acea declaraţie „a fost o simplă joacă”, atunci când se aruncă un elev de la fereastra etajului unu nu este o joacă obişnuită. Este nevoie de responsabilitate. Un astfel de gest nu poate fi catalogat drept o joacă obişnuită. Îmi pare rău că un coleg a făcut această declaraţie. Măsurile au fost corelate cu gravitatea declaraţiei, în opinia mea”, a declarat vineri ministrul Educaţiei.