Sari direct la conținut

Câte persoane au fost deportate în prima lună de administrația Trump. Un bilanț modest, dar care ar putea crește

HotNews.ro
Câte persoane au fost deportate în prima lună de administrația Trump. Un bilanț modest, dar care ar putea crește
Avion militar american în cursul unui zbor de deportare al imigranților ilegali. Foto: Handout / AFP / Profimedia

Președintele american Donald Trump a deportat 37.660 de persoane în prima sa lună de mandat, arată date nepublicate anterior ale Departamentului de Securitate Internă al SUA, cu mult mai puțin decât media lunară de 57.000 de deportări și returnări în ultimul an complet al administrației lui Joe Biden.

Un înalt oficial al administrației Trump, precum și experți au menționat că deportările urmează să se intensifice în lunile următoare, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.

Purtătoarea de cuvânt a departamentului, Tricia McLaughlin, a afirmat că numărul deportărilor din perioada Biden pare „ridicat în mod artificial” din cauza nivelurilor mai ridicate ale imigrației ilegale.

Trump a promis în campania sa pentru Casa Albă că va deporta milioane de imigranți ilegali, în cea mai mare operațiune de acest gen din istoria SUA. Cu toate acestea, cifrele inițiale sugerează că Trump are de luptat pentru a egala ratele superioare de deportări din ultimul an al administrației Biden, când un număr mare de migranți au fost prinși traversând ilegal granițele, ceea ce i-a făcut mai ușor de deportat.

Armata americană a contribuit la peste zece de zboruri de deportare către Guatemala, Honduras, Panama, Ecuador, Peru și India. De asemenea, migranți venezueleni au fost transportați la baza navală americană din Guantanamo Bay. Deportările asistate de armată s-ar putea accelera, ținând cont de bugetul vast al Pentagonului, potrivit lui Adam Isacson, expert în securitate la think tank-ul Office on Latin America din Washington.

Între timp, administrația face eforturi pentru a facilita arestarea migranților deportabili fără antecedente penale și pentru a reține mai multe persoane cu ordine definitive de deportare.

Miercuri, Departamentul de Stat al SUA a desemnat Tren de Aragua din Venezuela și alte șapte bande criminale și carteluri drept organizații teroriste. Conform legii americane privind imigrația, presupușii membri de bande desemnați ca teroriști și persoanele cu legături cu aceste grupuri pot deveni „deportabile”.

Jessica Vaughan, directoare de politici la Centrul pentru studii privind imigrația, care favorizează scăderea nivelurilor de imigrație, a notat că funcționari ai altor agenții ale administrației, inclusiv din Departamentul Justiției și Departamentul de Stat, ar putea contribui la sancționarea angajatorilor care angajează lucrători fără statut legal și persoane care au ordine definitive de deportare.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro