Rusia anunță exerciții militare strategice în zona arctică
Rusia va desfășura în această toamnă exerciții militare strategice în zona arctică, a anunțat flota nordică a Rusiei, potrivit Interfax, preluată de Reuters.
Rusia și-a mărit în ultimii ani prezența militară în zona arctică, unde micșorarea zonelor acoperite de gheață deschide calea pentru accesarea de noi resurse.
Totodată, topirea gheţarilor deschide progresiv calea pentru noi rute maritime în Arctica, surse de noi conflicte între marile puteri. În timpul unui discurs din aprilie, şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a acuzat Rusia că „exploatează această schimbare în încercarea de a exercita un control asupra noului spaţiu”, în special prin modernizarea bazelor sale, şi a remarcat de asemenea prezenţa sporită a Chinei în zonă.
În urmă cu două săptămâni, şeful diplomaţiei ruse a susținut că Arctica este zona de influenţă a Rusiei.
„Este clar de mult pentru toată lumea că acesta este teritoriul nostru, pământul nostru, noi suntem răspunzători pentru ca teritoriul nostru arctic să fie sigur. Şi tot ce face ţara noastră (în Arctica) este absolut legal şi legitim”, a declarat ministrul de externe rus Serghei Lavrov, criticând veleităţile ofensive ale NATO în Arctica.
Rusia are planuri ambiţioase de construcţie a unor porturi de-a lungul aşa-numitei Rute Maritime Nord, care ar scurta distanţa pe mare dintre China şi Europa, şi de asemenea şi-a consolidat prezenţa militară în zona sa costieră din regiunea Arctică.
Statele Unite au cerut Rusiei să transmită spre examinare Organizaţiei Maritime Internaţionale (IMO) normele sale privind tranzitarea acestei rute, ceea ce Moscova încă nu a făcut.
„Schema de reglementare aplicată de Rusia nu ţine cont, cum cere dreptul internaţional, de drepturile şi libertăţile privind navigaţia în apele internaţionale şi în zonele economice exclusive”, a afirmat Blinken luna trecută.