SUA: Comunitatea de Informaţii recunoaşte că agenţiile sale au două teorii cu privire la originea coronavirusului
Comunitatea de Informaţii a Statelor Unite a admis joi că agenţiile sale componente au două teorii cu privire la originea virusului SARS-CoV-2, două agenţii considerând că acesta a apărut pe cale naturală din contactul uman cu animale infectate, iar o a treia privilegiind ipoteza unui posibil accident de laborator drept sursă a pandemiei de Covid-19.
„Comunitatea de Informaţii a Statelor Unite nu ştie exact unde, când sau cum virusul (care provoacă, n.red.) Covid-19 s-a transmis iniţial, dar a coagulat două scenarii probabile”, a afirmat Biroul Directorului pentru Informaţii Naţionale, scrie Agerpres.
Acesta a adăugat că majoritatea agenţiilor consideră că nu există „suficiente informaţii pentru a aprecia că unul este mai probabil decât celălalt”.
Mult timp respinsă de majoritatea experţilor, teoria unui accident de laborator la Wuhan, în China, a revenit în forţă în ultimele săptămâni în dezbaterile din SUA.
Joe Biden a reamintit că activitatea serviciilor americane de informaţii, care se concentrează pe două ipoteze – originea animală sau scurgerea dintr-un laborator -, nu a permis până în prezent să se ajungă la „o concluzie definitivă”.
„Statele Unite vor continua să colaboreze cu partenerii săi din întreaga lume pentru a face presiuni asupra Chinei cu scopul ca aceasta să participe la o anchetă internaţională completă, transparentă şi bazată pe dovezi”, a adăugat preşedintele SUA, deplângând atitudinea Beijingului în această problemă.
Citește și:
- Scăpat din laborator versus transmitere naturală: Toate dovezile privind originea coronavirusului
- Angajați ai laboratorului de virusologie din Wuhan au fost spitalizați cu simptome similare Covid încă din toamna lui 2019
- Facebook nu va mai șterge postările care afirmă că SARS-CoV-2 a fost creat în laborator