Sari direct la conținut

Rafila: În toamnă s-ar putea să asistăm la un nou val al pandemiei / Nu există deocamdată o recomandare pentru a treia doză de vaccin antiCovid

HotNews.ro
Alexandru Rafila, Foto: AGERPRES
Alexandru Rafila, Foto: AGERPRES

Medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a decarat că cel mai probabil se va repeta scenariul de anul trecut, când în vară au scăzut mult cazurile de COVID-19 şi nu exclude ca din toamnă să avem un nou val al pandemiei, însă mai mic, datorat vaccinării populaţiei. Rafila a adăugat că vaccinarea, în România, are nevoie de noi căi de comunicare şi de atragere a oamenilor, mai ales în mediul rural.

”Se repetă, probabil, scenariul de anul trecut, doar că cifrele sunt mult mai mici pentru că deja o parte din populaţie este imunizată, chiar dacă România nu este printre ţările cu un procent important, vedeţi că avem vreo patru milioane şi ceva de persoane care au fost vaccinate până în momentul de faţă. Comparaţi, de exemplu, cu Franţa care are 30 de milioane din 60 vaccinate, jumătate din populaţie a fost deja imunizată. În mod evident trebuie să ne pregătim şi să continuăm campania de vaccinare până în toamnă şi dacă se va atinge acel prag psihologic de 10 milioane cu atât mai bine, dar din ce văd eu nu cred că aderenţa la vaccinare nu va fi extraordinară în continuare, dacă nu se găsesc noi căi de comunicare, de atragere a oamenilor să se vaccineze, mai ales în mediul rural”, a declarat Alexandru Rafila la Digi 24, potrivit news.ro.

Rafila nu exclude un nou val de Covid, începând din toamna acestui an.

”Eu de la început am zis că nu trebuie să facem pariuri apropo de termene şi cifre, trebuia să păstrăm cadenţa vaccinărilor. În mediul rural trebuie insistat şi găsit parteneriatul cu autorităţile locale, care să genereze interes general pe de-o parte, iar pe de altă parte tot acest festivism legat de performanţele campaniei ar trebui să înceteze pentru că descurajează oamenii care au impresia că lucrurile au intrat în normal. Chiar dacă o să avem o acoperire vaccinală de 30-40% cel mult, în toamnă, atunci s-ar putea să ne gândim să asistăm la un val, care sper eu să fie mic, dar nu pot să exclud nici un scenariu, nu trebuie să excludem mutaţiile. Pot fi mutaţii care să se transmită mai uşor sau să fie mai puţin respondente la vaccin”, a declarat reprezentantul României la OMS.

Întrebat dacă va exista o a treia doză de vaccin, Rafila a declarat că deocamdată nu există o recomandare în acest sens. ”Comisarul pentru sănătate, într-un răspuns pentru Parlament, a spus că în prezent nu există nicio recomandare de la nivelul Centrului European pentru Controlul Bolilor pentru a treia doză şi nu se exclude necesitatea în timp, dar în momentul de faţă nu se pune această problemă”, a precizat Rafila. Alexandru Rafila a anunţat, totodată, că mandatul României în cadrul OMS va înceta în aceste zile, când are loc Adunarea Mondială a Sănătăţii, locul ţării noastre urmând să fie luat de un alt stat.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro