„Cel mai cool dictator” din lume se pregătește de un nou mandat după o victorie controversată împotriva clanurilor mafiote
Președintele salvadorian Nayib Bukele, care s-a descris drept „cel mai cool dictator” din lume, a reușit în mai puțin de 5 ani să transforme El Salvador dintr-o țară infamă pentru numărul său record de crime și bande infracționale într-o națiune cu una dintre cele mai mici rate ale omuciderilor din Americi, relatează Reuters.
Sondajele de opinie arată că el va obține aproape cu certitudine un nou mandat de 5 ani la alegerile de duminică, în pofida unei interdicții constituționale anterioare privind realegerea imediată, îngrijorărilor alegătorilor privind economia și criticilor aduse de societatea civilă privind încălcarea flagrantă a drepturilor omului.
În timpul primului său mandat peste 2% din populația adultă a țării din America Centrală a ajuns să fie încarcerată și mai multe drepturi constituționale au fost eliminate, determinându-i pe criticii săi să îl numească un autocrat modern.
Dar salvadorienii obosiți de ani de zile de infracționalitate violentă pot trăi acum într-un mod pe care nu și-l puteau imagina până recent.
Printre altele, ei pot intra acum în cartiere odată controlate de bande rivale, își pot deschide afaceri fără să plătească taxe de protecție exorbitante, se pot juca afară cu copiii lor sau petrece timpul în aer liber cu prietenii și familia.
Chiar dacă unii sunt îngrijorați de erodarea drepturilor civile, chiar și dintre aceștia mulți spun că încă îl susțin pe Bukele.
„De ce să schimbăm liderii? Să ne întoarcem la ce a fost înainte? Suntem fericiți fără bande iar el are nevoie de putere pentru a face schimbări”, a declarat pentru Reuters Elmer Martinez, un muncitor din construcții în vârstă de 53 de ani ce locuiește în capitala El Salvador.
Susținătorii săi și turiștii pot cumpăra tricouri cu Bukele (FOTO: Marvin Recinos / AFP / Profimedia Images)
Nayib Bukele se bucură de o popularitate uriașă în El Salvador
Sub Bukele forțele de securitate au primit libertatea de a aresta pe oricine fără un mandat, chiar și în baza unor dovezi șubrede precum un pont anonim. Guvernul are acces nelimitat la comunicațiile private iar suspecții pot fi ținuți în arest fără să fie puși sub acuzare.
Grupurile pentru apărarea drepturilor omului au denunțat arestările arbitrare ale unor oameni nevinovați, folosirea torturii și decesele prizonierilor în custodia poliției.
„Ei pot ridica pe oricine oricând și să facă ce vor”, afirmă Laura, o profesoară care nu a dorit să își dea numele de familie de teama represaliilor. „Aceasta nu este democrație”, acuză ea.
Cu toate acestea, femeia spune că intenționează să voteze pentru Bukele la alegerile de duminică, afirmând că nu există opțiuni mai bune în lista de contracandidați.
Un sondaj de opinie efectuat luna trecută de către Universitatea Americii Centrală arată că 82% din salvadorieni îl susțin pe Bukele.
Următorul candidat în preferințele electoratului, Manuel „Chino” Flores de la partidul de stânga Frontul Național de Eliberare „Farabundo Marti” (FMLN), este cotat cu doar 4% din intenția de vot. Flores a condus țara timp de 10 ani înaintea lui Bukele.
Cu o rată a aprobării de invidiat pentru orice președinte în exercițiu, Bukele a devenit o inspirație pentru alți lideri din America Latină care conduc țări în care infracționalitatea organizată este o problemă majoră.
„Bukele a oferit un model de ‘toleranță zero’, suspendând rapid munca în domeniul drepturilor omului”, afirmă profesorul Amparo Marroquin de la Universitatea Americii Centrale.
„Acum și alții din America Latină vor rezultate rapide în domeniul securității și în sondajele de opinie, iar împreună cu acestea vine mai multă putere pentru executiv”, adaugă el.
Forțe de securitate salvadoriene (FOTO: Marvin Recinos / AFP / Profimedia Images)
„Cel mai cool dictator din lume” are la dispoziție un aparat propagandistic impresionant
Bukele, un fost publicist în vârstă de 42 de ani, a încercat, pe lângă lupta fără mănuși împotriva infracționalității, să proiecteze imaginea unei națiuni transformate, moderne.
El a făcut din El Salvador prima țară din lume care a acceptat bitcoin ca monedă oficială și este o prezență constantă pe Instagram și TikTok. Respingând costumul și cravata în favoarea blugilor și a puloverelor pe gât, el a dat tonul președinției sale în 2019, când și-a deschis discursul în fața Adunării Generale a ONU cu un selfie pe care l-a postat pe rețeaua de socializare Twitter, redenumită între timp „X”.
Popularitatea sa a fost consolidată de un aparat mass-media ce include echipe de „troli” plătiți care inundă platformele social media cu propagandă guvernamentală, concomitent cu manipularea faptelor, reducerea la tăcere a disidenței și luarea la țintă a jurnaliștilor și opozanților politici.
Bukele a avertizat că un vot pentru opoziție este echivalent cu o întoarcere în trecut, când El Salvador era cunoscută drept „cea mai periculoasă țară din lume”.
„Opoziția va reuși să își atingă adevăratul și singurul său plan, eliberarea membrilor bandelor”, a afirmat el într-o înregistrare video publicată cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor.
Ziarul guvernamental Diario El Salvador a titrat pe prima sa pagină pe 23 ianuarie: „Războiul împotriva bandelor ar putea fi anulat dacă opoziția câștigă mai mulți deputați”.
Opoziția neagă vehement acest lucru, avertizând că Bukele erodează tânăra democrație a El Salvadorului, o țară care a purtat un război civil sângeros între 1979 și 1992 pentru a pune capăt conducerii partidului unic.
„Este complet neadevărat că vrem să le dăm drumul membrilor bandelor”, afirmă Claudia Ortiz, o legiuitoare a Vamos, un partid fondat recent. „Vrem să le dăm drumul din închisori oamenilor nevinovați și să investigăm prin procese echitabile”, explică ea.
Închisoare în El Salvador (FOTO: Salvador Melendez / AP / Profimedia)
Bukele a avut mai puțin succes în lupta împotriva sărăciei
Alegeri pentru legislativ vor avea loc concomitent cu scrutinul prezidențial de duminică, sondajele de opinie arătând că partidul Idei Noi al lui Bukele își va păstra probabil majoritatea.
Reformele electorale recente au tăiat cu o treime dimensiunea Congresului și au organizat cele 262 de municipalități ale El Salvadorului în 44 de districte. Partidul lui Bukele afirmă că măsura va reduce cheltuielile, însă organizații din societatea civilă spun că ea va reduce șansele partidelor mici și vor înclina balanța în favoarea formațiunii prezidențiale și a liderului ei.
Bukele a plasat loialiști ai săi și în instanțele de judecată, acestea blocând investigații privind ceea ce a părut a fi un pact încheiat inițial între guvern și bandele infracționale, precum și în privința unor miniștri acuzați de delapidare. Interpretarea dată de instanțe Constituției salvadoriene i-a deschis calea lui Bukele să candideze pentru un nou mandat de președinte.
Pe termen lung însă mulți salvadorieni spun însă că trebuie să existe și alte schimbări, în afară de cele legate de siguranța publică.
Sărăcia extremă și nesiguranța alimentară au crescut în timpul mandatului lui Bukele, la fel ca datoria publică a țării. Numeroși alegători care au discutat cu jurnaliștii de la Reuters spun că cheltuielile cu alimentele și locuințele au ajuns să depășească veniturile lunare.
„Securitate, da, dar toate celelalte lucruri sunt la fel. Avem nevoie de îmbunătățiri în sănătate și educație și, mai presus de toate, în economie”, a declarat pentru Reuters Marcos Rodriguez, un fermier în vârstă de 60 de ani.