Vaccinurile Pfizer pot fi ținute la temperatura frigiderului timp de o lună – a decis Agenţia Europeană a Medicamentului
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat luni extinderea la 31 de zile, față de cinci zile în prezent, a perioadei de stocare la temperaturi normale de frigider (2-8°C) a vaccinului anti-Covid-19 produs de Pfizer-BioNTech, informează Reuters.
Măsura va diminua astfel eforturile logistice pentru distribuirea acestui vaccin în țările Uniunii Europene, mai notează Reuters.
Schimbarea se aplică doar pentru flacoanele de vaccin Pfizer care nu au fost deschise încă, a precizat EMA.
EMA a menționat de asemenea că recomandarea sa privind modul de depozitare a acestui ser vine după evaluarea unor noi date dintr-un studiu privind stabilitatea vaccinului transmise de Pfizer şi BioNTech.
Autoritățile din Statele Unite au aprobat în februarie stocarea şi transportul acestui vaccin la temperatura standard a frigiderului (de 2-8 grade Celsius) pentru o perioadă de cel mult două săptămâni. Anterior, acest vaccin trebuia stocat în congelatoare speciale la temperaturi între -80 şi -60 de grade Celsius.