Avestismentul Hezbollah dupa bombardamentele Israelului asupra Libanului și Beirutului. „Totul are o limită”
Liderul grupării șiite libaneze Hezbollah, Naim Qasem, a avertizat sâmbătă că, dacă Israelul nu părăsește Libanul și își continuă agresiunea împotriva acestei țări, „nu va avea de ales decât să opteze pentru alte opțiuni”, în ciuda angajamentului său de a menține armistițiul, informează EFE, citată de Agerpres.
„Această rezistență (mișcarea Hezbollah) rămâne prezentă și angajată cu acordul (de încetare a focului) în această etapă, dar dacă Israelul nu se angajează să respecte acordul, iar Libanul nu reușește să obțină rezultatul politic dorit, nu va mai avea de ales decât să opteze pentru alte opțiuni”, a declarat Qasem într-un discurs televizat difuzat pe rețeaua libaneză Al Manar, portavocea grupului libanez șiit proiranian.
În discursul său, Qasem s-a referit la atacul de vineri al Israelului asupra Dahye, suburbiile sudice ale Beirutului, ”o agresiune care a trecut granița pentru prima dată de la încetarea focului”, dar a vorbit și despre atacurile israeliene asupra altor zone din sudul Libanului.
„Asta este inacceptabil”
„Nu putem accepta ca acest comportament să continue. Dacă Israelul crede că creează o nouă ecuație, cu scuze false, pentru a ucide și a ataca în Dahye și în sud, atunci asta este inacceptabil”, a adăugat el.
Prin urmare, Qasem a cerut guvernului libanez să exercite presiuni pentru a redresa situația: „Națiunea libaneză trebuie să respingă acest lucru. Încă ne mai putem permite o abordare politică și diplomatică”.
Totuși, el și-a exprimat nerăbdarea față de lipsa rezultatelor pe canale diplomatice și de nerespectarea repetată de către Israel a acordului de pace: „Această răbdare este pentru a oferi o oportunitate de a găsi soluții care ar alina suferințele… dar dacă Israelul continuă uciderile și distrugerile, ar trebui să fim în continuare spectatori ai ocupației?”, s-a întrebat el.
„Funcționarii trebuie să știe că totul are o limită (…) Mai aveți o șansă să puneți mai multă presiune. Israelul continuă să comită acte criminale și acest lucru este inacceptabil. Israelul trebuie să se retragă”, a insistat liderul Hezbollah, referindu-se la guvernul libanez.
„Noi, Hezbollah, respectăm pe deplin acordul. Nu am avut prezență armată la sud de râul Litani, iar Israelul nu s-a retras din toate ținuturile libaneze și continuă să ocupe unele zone. Israelul continuă să încalce (acordul) și să atace în fiecare zi”, a spus el, referindu-se la gradul de respectare a acordului de armistițiu de către ambele părți.
Discursul lui Naim Qasem a avut loc la o zi după ce Israelul a lansat o campanie de bombardamente împotriva sudului Libanului și a atacat suburbiile Beirutului pentru prima dată în cele patru luni de încetare a focului, ca răspuns la un tir de rachete lansat de pe teritoriul libanez nerevendicat de nicio grupare.
