Sari direct la conținut

Concursul "Enescu" – Un violoncelist în vârstă de 14 ani din Coreea de Sud, cel mai tânăr finalist din istoria evenimentului

HotNews.ro
Jaemin Han, Foto: Festivalul Enescu
Jaemin Han, Foto: Festivalul Enescu

Violoncelistul Jaemin Han din Coreea de Sud, în vârstă de 14 ani, este cel mai tânăr concurent care a intrat în semifinală şi în finală în istoria Concursului „Enescu”, potrivit organizatorilor.

În Semifinala care a avut loc joi, la Ateneul Român, au participat 5 tineri violoncelişti din 4 ţări: Ştefan Cazacu (România), Sebastian Fritsch (Germania), Anouchka Hack (Germania), Jaemin Han (Coreea de Sud) şi Keisuke Morita (Japonia).

Tinerii muzicieni au avut un program complex, printre care şi interpretarea unei sonate de George Enescu.

Jurizarea a fost făcută într-un sistem hibrid: 5 membrii ai juriului sunt prezenţi la Bucureşti, urmărind recitalurile semifinaliştilor în direct, la Ateneul Român, iar 5 au vizionat prestaţiile tinerilor muzicieni prin transmisiune online, potrivit News.ro.

Ştefan Cazacu (România), Sebastian Fritsch (Germania) şi Jaemin Han (Coreea de Sud) s-au calificat în finala secţiunii de Violoncel a Concursului Internaţional „George Enescu” 2020/ 2021. Rezultatele au fost anunţate joi seară de juriul de specialitate format din David Geringas (Preşedintele Juriului), Myung-Wha Chung, Leonid Gorokhov, Alexandra Guţu, Frans Helmerson, Arto Noras, Jérôme Pernoo, Meehae Ryo, Tsuyoshi Tsutsumi şi Raphael Wallfisch.

Publicul va putea asculta în Finala Secţiunii de Violoncel care are loc sâmbătă, la Ateneul Român, de la ora 18.00, trei concerte cu orchestră interpretate de cei finalişti ai Secţiunii, având în program Dvořák Cello Concerto in B minor Op. 104, Elgar Cello Concerto in E minor Op. 85 şi Shostakovich Cello Concerto No. 1 in E flat Major Op. 107.

Biletele pentru Finala de Violoncel, precum şi pentru celelalte evenimente din cadrul Concursului, sunt disponibile exclusiv online pe site-ul www.festivalenescu.ro, prin intermediul platformei Eventim, sau direct de pe site-ul Eventim.

Concertele pot fi urmărite în Sala Ateneului, unde preţul unui bilet este de 65 lei.

Accesul în sala de concert se va face cu îndeplinirea unor condiţii sanitare, iar numărul de locuri oferite spre vânzare este la 30% din capacitate. De asemenea, organizatorii pun la dispoziţie bilete şi a abonamente pentru vizionarea online a concertelor şi recitalurilor extraordinare.

Ştefan Cazacu (n. 1994) a studiat la Bucureşti şi Viena, cu profesorii Marin Cazacu, Răzvan Suma şi Reinhard Latzko. A susţinut recitaluri în România, Olanda, Israel, Austria, Germania şi a colaborat ca solist cu toate orchestrele simfonice din România, dar şi cu Filarmonica din Chişinău sau cu Orchestra de Tineret din Alicante.

Sebastian Fritsch (n. 1996) a studiat la universităţile de muzică din Freiburg şi Weimar, formarea sa fiind completată în prezent la Academia Kronberg, sub îndrumarea profesorului Wolfgang Emanuel Schmidt. Câştigător al Concursului de Muzică din Germania în 2019, Sebastian cântă la un violoncel Thorsten Theis din 2016.

Jaemin Han (n. 2006) este laureat la Concursul Internaţional din Osaka şi la Concursurile Internaţionale de Violoncel Dotzauer şi David Popper. Este îndrumat de profesorii Kangho Lee şi Myung-wha Chung şi a concertat ca solist cu Orchestrele Filarmonicilor din Wonju, Seul şi Bucheon.

Premiile secţiunii de Violoncel sunt în valoare de 30.000 de euro, la acestea adăugându-se posibilitatea de a interpreta pe scena Festivalului Enescu, precum şi premii speciale şi oportunităţi de promovare internaţională.

Concursul Internaţional „George Enescu” 2020 a derulat prima fază în cursul anului trecut, cu promisiunea de a aduce „Frumuseţe în viaţă”, în ciuda pandemiei. Concursul s-a reinventat în online cu o premieră în lumea muzicii clasice internaţionale – primele două etape ale secţiunilor au fost organizate online, această măsură fiind luată pentru a putea derula competiţia, în ciuda pandemiei. Astfel, 205 tineri artişti au putut să-şi urmeze visul şi să participe la Concurs, între 29 august şi 20 septembrie 2020. Ultimele două etape – Semifinalele şi Finalele – sunt organizate live, la Bucureşti, la Ateneu, între 12 şi 23 mai 2021, cu public în sală.

În 2020, Concursul Internaţional „George Enescu” a oferit mai mult decât muzică şi competiţie. Mesajul ediţiei din acest an este „Frumuseţe în viaţă”, iar în contextul pandemiei, Concursul Enescu şi-a propus să arate că avem cu toţii puterea să ne reinventăm, pentru a alege în egală măsură viaţa şi frumuseţea. Într-o lume bulversată, redusă la tăcere şi la izolare de pandemie, am creat un model de rezilienţă pornind de la nevoia de frumuseţe în viaţă, indispensabilă umanităţii noastre.

Listele complete ale concurenţilor care vor participa în semifinalele pe secţiuni, pot fi găsite pe www.festivalenescu.ro, la secţiunea „Rezultate”.

Concursul „George Enescu” funcţionează ca o platformă internaţională de lansare pentru viitorii muzicieni de marcă ai lumii şi de promovare a compoziţiilor marelui muzician român în rândul noii generaţii de artişti din toată lumea, şi este, astfel, o completare firească a Festivalului George Enescu, cel mai important eveniment cultural internaţional organizat în România.

Concursul are patru secţiuni – vioară, violoncel, pian şi compoziţie – şi situează în top cinci la nivel mondial în peisajul competiţiilor de muzică clasică, potrivit News.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro