Încă un scandal la Londra: Cine i-a plătit premierului Boris Johnson vacanța în Caraibe? Sejurul într-o vilă de lux de pe o insulă privată ar fi costat 15.000 de lire sterline
Premierul Boris Johnson se află în centrul unui nou scandal privind finanțarea vacanței sale de Crăciun, din 2019, în Caraibe. Subiectul finanțării vacanței pe care și-a petrecut-o alături de actuala sa parteneră Carrie Symonds este investigat de comisia parlamentară de etică, informația fiind confirmată luni, potrivit Guardian. Acesta este ultimul scandal dintr-o serie de acuzații la adresa liderului conservator care a debutat cu controversa legată de sponsorizarea renovării apartamentului său din Downing Street 11.
Afacerea aparatamentul este investigată de Comisia Electorală, cea care verifică modul de finanțare și donațiile către partide și lideri politici. Au urmat apoi acuzații legate de donatori care au suportat costurile salariale pentru dădaca premierului.
Comisarul pentru probleme de etică și integritate din Parlamentului de la Londra, Kathryn Stone, a confirmat că analizează o eventuală încălcare a codului de conduită de către actualul premier.
Seria de dezvăluiri din presă și acuzații nu au avut însă prea mare efect asupra imaginii lui Boris Johnson dat fiind succesul conservatorilor în alegerile locale și regionale de săptămâna trecută.
Noua anchetă vine după ce The Daily Mail a scris că Boris Johnson a plecat în vacanță la Mustique, o insulă privată din arhipeleagul Caraibe, pentru petrecerea de revelion din 2020. Potrivit cotidianului britanic, Johnson a petrecut acolo 10 zile, într-o vilă de lux, costurile vacanței ridicându-se la 15.000 de lire sterline, acestea fiind suportate de unul dintre donatorii partidului conservator, David Ross.
Johnson a înregistrat donația în valoare de 15.000 de lire sterline pentru vacanța sa și a partenerei, pentru perioada 26 decembrie 2019 – 5 ianuarie 2020, formalitățile fiind făcute pe 27 ianuarie.
Probleme au apărut însă în momentul în care reporterii Daily Mail au vorbit cu un purtător de cuvânt al donatorului Ross care inițial a negat faptul că ar fi achitat costurile vacanței, calificând
înregistrarea donației de 15.000 de lire pe numele său drept o ”eroare”. Ulterior, a retractat și a precizat că, într-adevăr, a ”facilitat” excursia.