Sari direct la conținut

India a înregistrat un nou record al numărului de cazuri Covid-19: 414.188 în ultimele 24 de ore VIDEO

HotNews.ro
Coronavirus India, Foto: Avishek Das/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia
Coronavirus India, Foto: Avishek Das/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

India continuă să-şi doboare propriile recorduri zilnice de contagieri cu noul coronavirus, înregistrând vineri 414.188 de cazuri şi aproape 4.000 de decese survenite în ultimele 24 de ore, în mijlocul unui al doilea val al pandemiei care a provocat colapsul sistemului sanitar şi o penurie de oxigen medical, relatează EFE citată de Agerpres.

Numărul total al contagierilor de la izbucnirea pandemiei în această ţară de 1,35 de miliarde de locuitori a ajuns la 21,4 de milioane, potrivit celor mai recente date ale Ministerului Sănătăţi, astfel încât India a ajuns să ocupe locul al doilea în clasamentul celor mai afectate ţări de COVID-19, fiind devansată doar de Statele Unite (32,6 milioane de cazuri, potrivit Universităţii Johns Hopkins).

India a înregistrat într-o singură zi 3.915 de morţi de COVID-19, o cifră ceva mai mică decât recordul raportat joi, ridicând bilanţul total al deceselor la 234.083.

Programul de vaccinare deschis sâmbătă întregii populaţii de peste 18 ani este văzut ca o speranţă pentru a ieşi din criză, în mijlocul unui al doilea val foarte virulent al pandemiei şi în condiţiile în care autorităţile sanitare au avertizat că un al treilea val de coronavirus este inevitabil.

India a administrat în ultimele 24 de ore 2,3 milioane de doze de vaccinuri, un număr în creştere după ce ritmul de vaccinare a fost încetinit în ultimele zile din cauza penuriei de doze cu care se confruntă numeroase state federale indiene. În total, India a administrat 164 de milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 de la demararea „celui mai mare program de vaccinare din lume” în luna ianuarie.

Totuşi, doar puţin peste 2 % din populaţia ţării a fost complet vaccinată cu unul dintre vaccinurile aprobate în ţară, precum Covishield produs de Institutul Serum din India (SII), Covaxin de la laboratorul indian Bharat Biotech, alături de Sputnik V importat din Rusia.

Guvernul indian a recunoscut miercuri, pentru prima dată, că spectaculoasa creştere a cazurilor în numeroase state ale ţării este „corelată” cu o mai mare prezenţă a variantei indiene „dublă mutantă” B.1.617, deşi nu se poate încă stabili „o legătură directă”.

Escaladarea numărului de cazuri a fost atribuită şi nerespectării de către populaţie a măsurilor anti-coronavirus, prin participarea masivă la mitinguri electorale şi la festivalul religios Kumbh Mela, unul dintre cele mai mari şi cele mai vechi ritualuri religioase din lume.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro