Agent Green: Cel mai mare urs din România, împușcat de către un prinț austriac într-o arie protejată din Covasna / Şeful Gărzii de Mediu anunţă o anchetă
Cel mai mare urs brun din România – Arthur – a fost împușcat într-o arie naturală protejată din județul Covasna, de către prințul austriac Emanuel von und zu Liechtenstein, vânător de trofee, semnalează organizațiile Agent Green și VGT (Austria). Şeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, spune că a fost declanşată o anchetă şi că, probabil, instituţia se va îndrepta către alte organe de cercetare. El afirmă că există suspiciuni de braconaj în acest caz.
Conform unui comunicat de presă transmis miercuri de către cele două organizații, prințul Emanuel von und zu Liechtenstein, rezident în Riegersburg, localitate situată în regiunea austriacă Stiria, și-a fundamentat uciderea celui mai mare urs prin derogarea oferită de Ministerul Mediului din România acordată pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi cauzat pagube anul trecut la unele ferme din Ojdula, județul Covasna.
Cele două organizații spun că, în realitate, prințul nu a omorât ursul problemă, ci un mascul care trăia în adâncul pădurii și care nu venise niciodată în apropierea localităților. Ursul Arthur a fost observat vreme de mai mulți ani de rangerul Agent Green din zona respectivă și era recunoscut ca fiind un exemplar sălbatic și neobișnuit cu prezența omului și sursele de hrană oferite de acesta. Habitatul său era aria protejată Natura 2000 Oituz-Ojdula ROSCI0130.
Arthur avea 17 ani și a fost cel mai mare urs observat în România și probabil cel mai mare care trăia în Uniunea Europeană, spune Gabriel Păun, președintele Agent Green.
„Măsurătorile cadavrului arată că Arthur avea 593 de puncte din 600 care reprezintă maximum posibil în industria vânătorii de trofee. Nu am mai auzit de un asemenea punctaj record până acum. Mă întreb cum a putut prințul să confunde o femelă cu pui care vine la sat cu cel mai mare mascul care exista în adâncul pădurii. Este clar că prințul nu a venit să rezolve problema localnicilor, ci să omoare ursul și să își ducă acasă cel mai mare trofeu pentru a-l agăța pe perete. Avem de a face cu o partidă de braconaj, de vreme ce au împușcat ursul greșit”, afirmă președintele Agent Green.
Ann-Kathrin Freude, coordonator de campanii al VGT (Verein Gegen Tierfabriken), o organizație pentru drepturile animalelor din Austria, acuză că este o rușine pentru Austria că Prințul Emanuel a abuzat o derogare pentru a ucide acest superb urs doar pentru a bifa o nouă lovitură pe lista sa de trofee“.
“Ursul întâmpină multiple amenințări care îi periclitează supraviețuirea: degradarea habitatului, schimbările climatice și persecuția omului. Ministerul Mediului trebuie să abordeze cauzele care au condus la conflictul om-urs și nu efectele. Extracția masculilor mari destructurează populația și poate conduce la cosangvinizare. Nu se știe câți urși există cu adevărat și orice cotă de derogare acordată este periculoasă. Vânătoarea de trofee trebuie scoasă în afara legii. Alfel, confictele vor spori și specia va fi în pericol de dispariție, așa cum s-a întâmplat în majoritatea Europei”, a spus Ann-Kathrin Freude.
Ursul brun este o specie strict protejată de legislația UE și de Convenția de la Berna. Derogările sunt excepții care se dau în cazuri extreme de la caz la caz, după o evaluare amănunțită a situației, iar metoda letală este ultima soluție atunci când alternativele (inclusiv relocarea) au eșuat, iar ursul problemă pune în pericol vieți omenești și gospodării. Comisia Euopeană a aprobat Statelor Membre buget pentru a compensa imediat și just orice fermier care suferă pagube pe propriul teren sau în zone unde au contract pentru a practica agricultura.
Agent Green spune că a discutat în 28 aprilie cu primarul din Ojdula și a vizitat mai multe gospodării din acest sat.
”Am stat de vorbă cu localnicii care au raportat atacuri ale ursoacei, inclusiv cu domnul Berszan Gheorghe, cel care a cerut Asociației de Vânătoare Botos în luna ianuarie 2021 să împuște ursoaica care i-a provocat pagube în vara anului 2020. Atât domnul Gheorghe, cât și alți săteni au gospodăriile la marginea satului, învecinându-se direct cu habitatul ursului. Niciunul nu are gard electric. De fapt niciunul nu are vreun fel de gard în partea dinspre pădure. Niciunul nu a primit compensații pentru pagubele suferite. Niciunul nu s-a plâns de un urs mascul, ci de femele cu pui. Fiecare fermier cu care am discuat a spus că nu s-a schimbat nimic de când a fost împușcat ursul de sex masculin și că femela continuă să vină zilnic în gospodării. Gospodăriile nu au câini din rase speciale care alungă urșii și nu implementează nicio măsură de coexistență și coadaptare. Pe domnul Gheorghe l-am rugat să își citească propria plângere făcută de domnia sa către asociația de vânătoare, dar nu a fost capabil să o facă. Uciderea lui Arthur este extrem de suspectă și este de competența poliției să facă lumina în acest caz”, a adăugat Păun.
Şeful Gărzii de Mediu anunţă o anchetă
Şeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, spune că a fost declanşată o anchetă şi că, probabil, instituţia se va îndrepta către alte organe de cercetare. ”Vrem să vedem în ce condiţii a fost împuşcat exemplarul respectiv”, a declarat Berceanu.
- ”La nivelul Gărzii de Mediu, încă din 29 am declanşat o anchetă, avem deja oameni în teren, luăm la evaluat trofeul, modul în care a fost făcută de fapt evaluarea trofeului, am luat toate hârtiile care au stat la bază, le cercetăm, avem echipa în teren care vrea să stabilească ce anume a fost împuşcat, ce trebuia să fie împuşcat de facto şi toate documentele astea vor constitui un dosar care foarte probabil va merge către alte organe de cercetare.
- Vrem să stopăm orice incident similar în viitor, care ne face de ruşine. În cazul acesta trebuie să cercetăm punct cu punct ce s-a întâmplat, împreună cu alte instituţii ale statului”, a precizat şeful Gărzii de Mediu Octavian Berceanu, citat de News.ro.
Întrebat la Digi 24 dacă este luată în discuţie varianta braconajului în cazul uciderii ursului din Covasna, şeful Gărzii de Mediu a subliniat că aceasta „e principala suspiciune”.