Sari direct la conținut

Ce trebuie să știe elevii și părinții despre începerea școlii după vacanța de Paști

HotNews.ro
Elevi, Foto: Agerpres
Elevi, Foto: Agerpres

Preșcolarii și elevii tuturor claselor exceptând cele terminale se întorc pe 5 mai la școală, după vacanța prelungită de primăvară, însă nu toți vor participa fizic la cursuri. În baza noilor scenarii stabilite, elevii din clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, dar și cei de a IX-a, a X-a și a XI-a din localitățile cu rata de infectare de peste 1 la mie vor continua școala online. În plus, în ciuda multiplelor discuții pe acest subiect, în școli nu vor ajunge anul acesta teste non-invazive cu salivă.

Pentru testarea elevilor rămân la dispoziția școlilor doar testele antigen rapide cu recoltare din nas sau gât, pentru care părinții trebuie să își dea acordul, despre care ministrul Educației afirma că s-au folosit în număr foarte mic.

O altă noutate a acestui început de școală este faptul că toți elevii din școlile speciale pot participa fizic la cursuri, în localitățile care nu sunt în carantină.

Amintim că pe 10 mai se întorc la cursuri, fizic, toți elevii claselor terminale – clasa a VIII-a, a XII-a și a XIII-a, cu excepția celor din localitățile carantinate.

În luna mai va fi organizată și evaluarea națională la clasele a doua, a patra și a șasea (vezi mai jos calendarul acestora).

Noile scenarii din ordinul comun

Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății semnat pe 29 aprilie prevede noile reguli după care se va reveni la școală în 5 mai, respectiv în 10 mai pentru clasele terminale. Scenariile au fost modificate, astfel că este luată în calcul doar limita ratei de infectare de 1 la mie. Practic, scenariile galben și rosu au fost comasate în „scenariul 2”, explica săptămâna trecută ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Ce prevede acesta:

Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ propune ISJ/ISMB aplicarea scenariului de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unitatea de învăţământ, pe baza criteriului epidemiologic privind rata incidenţei cumulate la nivelul localităţii, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori, după cum urmează:

Scenariul 1

  • Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.
  • Se aplică în localitățile unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de COVID este mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori.

Scenariul 2

  • a) Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, precum și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.
  • b)Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ ani de studiu.
  • Se aplică în localitățile unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de COVID este mai mare de 1/1000, dacă la nivelul localității nu este declarată starea de carantină.

Ce mai prevede ordinul comun din 29 aprilie:

2. La articolul 3 alin. (6) se modifică și va avea următorul cuprins:

  • (6) Este permisă organizarea orelor remediale, cu prezența fizică, în unitățile de învățământ, dacă la nivelul localității nu este declarată starea de carantină, sub condiția asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul Sars COV-2, respectiv, distanțare corectă, aerisirea frecventă a spațiilor, respectarea normelor de igienă și purtarea obligatorie a măștii de protecție.

3. La articolul 3 după alin. (6) se adaugă doua noi alineate, alin (7) si alin. (8), cu următorul cuprins:

  • (7) Este permisă participarea preșcolarilor/elevilor din învățământul special, cu prezența fizică, la nivelul tuturor grupelor/claselor, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este declarată starea de carantină, sub condiția asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul Sars COV-2, repectiv, distanțare adecvată, respectarea normelor de igiena și asigurarea ventilării regulate a spațiilor.
  • (8) Personalul didactic/nedidactic și personalul didactic auxiliar implicat în procesul de învățământ prevăzut la alin (7) are obligația să poarte mască în permanență în cancelarie, în timpul deplasării în incinta unității de învățământ și în timpul pauzelor atât în interior cât și în exterior, precum și în sălile de clasă, cu excepția situațiilor în care procesul specific de predare/ învățare/ recuperare impune un contact vizual complet, caz în care vor folosi viziere și vor evita în permanență contactul față în față cu copiii la o distanță mai mică de 2 m.

Fără mult-discutatele teste cu salivă în școli, cerute de ministerul Educației și organizația Salvați Copiii

După lungi discuții pe acest subiect, joi ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a anunțat că elevii nu vor putea fi testați cu teste non-invazive cu salivă la școală. Argumentele venite la solicitarea Ministerului Educației din partea Ministerului Sănătății și al Institutului de Sănătate Publică (INSP) au fost că acestea nu pot fi luate în calculul ratei de incidență și trebuie dublate de celelalte tipuri de teste, recunoscute.

„Atunci când mi-au spus că nu pot fi luate în calculul ratei de incidență, am înțeles că este într-adevăr o problemă la nivel de sistem”, a spus Cîmpeanu pentru HotNews.ro.

„Există și argumentul cu rezultatele fals pozitive care pot da o anumită încredere”, a mai spus ministrul.

Ministrul explicase anterior, într-o intervenție la PRO TV, că argumentele venite de la Ministerul Sănătății au fost că „testele non-invazive ar fi trebuit să fie dublate de teste antigen rapide, apoi de teste RT PCR”. „Am înțeles că procedura ar fi fost greoaie”, a declarat ministrul.

Cu o săptămână în urmă, Cîmpeanu trimisese o scrisoare noului ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, în care afirma:

  • „În condițiile în care testele „non-invazive” sunt utilizate în școlile dintr-un număr din ce în ce mai mare de state europene, vă rugăm să analizați oportunitatea utilizării lor în unitățile și instituțiile de învățământ din România, în mod deosebit pentru testarea elevilor sau angajaților care prezintă simptome specifice pe durata programului de învățământ, precum și a celor care au luat la cunoștință că sunt contacți ai unor cazuri confirmate”

Organizația Salvați Copiii România a solicitat marți Guvernului, într-o scrisoare deschisă, introducerea acestor teste.

„Guvernele din Germania, Franța, Marea Britanie, Austria, Japonia, Italia și alte state au integrat imediat această soluție medicală în setul lor de măsuri de susținere a participării școlare a copiilor, ca prioritate în asigurarea protecției sanitare în școli. De pildă, la redeschiderea școlilor din 26 aprilie, guvernul italian a întărit măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu Noul Coronavirus în sistemul educațional prin introducerea testelor salivare create de Spitalul Maggiore din Trieste, ce se dovedesc a fi ușor de administrat, înregistrând un procent extraordinar al fiabilității rezultatului (98%)”, precizau ei.

Citește pe larg:

Se renunță la testele cu salivă în școli. Ministrul Educației: Nu vrem o procedură mai greoaie / Ce argumente a dat INSP împotriva acestora

Structura an școlar 2020-2021 modificată – semestrul al doilea:

„Semestrul al II-lea are 16 săptămâni de cursuri dispuse în perioada 8 februarie – 25 iunie 2021, astfel:

a) pentru clasa a VIII-a:

(ii) vacanţă – vineri, 2 aprilie 2021 – duminică, 11 aprilie 2021;

(iii) cursuri în sistem online – luni, 12 aprilie 2021 – joi, 29 aprilie 2021;

(iv) vacanţă – vineri, 30 aprilie 2021 – duminică, 9 mai 2021;

(v) cursuri – luni, 10 mai 2021 – vineri, 11 iunie 2021;

b) pentru clasele a XII-a zi şi clasele a XIII-a seral şi frecvenţă redusă:

(ii) vacanţă – vineri, 2 aprilie 2021 – duminică, 11 aprilie 2021;

(iii) cursuri în sistem online – luni, 12 aprilie 2021 – joi, 29 aprilie 2021;

(iv) vacanţă – vineri, 30 aprilie 2021 – duminică, 9 mai 2021;

(v) cursuri – luni, 10 mai 2021 – vineri, 4 iunie 2021;

c) pentru grupele de grădiniţă şi celelalte clase, cu excepţia celor prevăzute la lit. a) şi b):

(i) cursuri – luni, 8 februarie 2021 – joi, 1 aprilie 2021;

(ii) vacanţă – vineri, 2 aprilie 2021 – marţi, 4 mai 2021;

(iii) cursuri – miercuri, 5 mai 2021 – vineri, 25 iunie 2021.

Vacanţa de vară – sâmbătă, 26 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care încep cursurile anului şcolar 2021 – 2022.”

Calendarul pentru evaluările de la clasa a doua, a patra și a șasea:

Clasa a doua între 25 și 28 mai

Scris – Limba română – 25 mai

Scris – Limba maternă – 25 mai

Citit – Limba română – 26 mai

Citit – Limba maternă – 26 mai

Matematică – 27 mai

Scris și citit – Limba română pentru minoritățile naționale – 28 mai

Clasa a patra – între 18 și 20 mai

Limba română – 18 mai

Matematică – 19 mai

Limba maternă – 20 mai

Clasa a șasea – 12 și 13 mai

Limbă și comunicare – 12 mai

Matematică și științe ale naturii – 13 mai

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte elaborate în 2019

Descarcă aici modele de subiecte evaluare clasa a doua

Descarcă aici modele de subiecte evaluare clasa a patra

Descarcă aici modele de subiecte evaluare clasa a șase

CALENDARUL de desfășurare a Evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2020-2021:

  • 7 – 11 iunie 2021 – Înscrierea la evaluarea națională
  • 22 iunie 2021 – Limba și literatura română, probă scrisă
  • 24 iunie 2021 – Matematică, probă scrisă
  • 25 iunie 2021 – Limba și literatura maternă, probă scrisă
  • 29 iunie 2021 (până la ora 14:00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor
  • 30 iunie – 4 iulie 2021 – Soluționarea contestațiilor
  • 4 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

CALENDARUL examenului de Bacalaureat 2021:

Sesiunea iunie – iulie 2021

  • 31 mai – 4 iunie 2021 – Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 4 iunie 2021 – Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 14-16 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română -proba A
  • 16-17 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 18-23 iunie 2021 – Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 23-25 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 28 iunie 2021 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 29 iunie 2021 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 30 iunie 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 1 iulie 2021 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 5 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00 – 18,00
  • 6 – 9 iulie 2021 – Rezolvarea contestațiilor
  • 9 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor finale

Sesiunea august – septembrie 2021

  • 19 – 26 iulie 2021 – Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 16 august 2021 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 17 august 2021 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 18 august 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 19 august 2021 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 23-24 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 25 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 26 – 27 august 2021 – Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 30 – 31 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 31 august 2021 – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00 – 18,00)
  • 1- 3 septembrie 2021 – Rezolvarea contestațiilor
  • 3 septembrie 2021 – Afișarea rezultatelor finale

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro