Sari direct la conținut

Alegeri prezidențiale 2025. Alfred Simonis spune că a „votat și împotriva extremismului și a golanilor”

HotNews.ro
Alfred Simonis, Foto: cdep.ro
Alfred Simonis, Foto: cdep.ro

Președintele social-democrat al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a votat la o secție din Timișoara, duminică, „pentru o Românie unită, o Românie puternică, o Românie stabilă”, transmite News.ro.

Alfred Simions a fost la vot împreună cu soția lui, Elena, dar și cu președintele interimar al PNL Timiș, Marilen Pirtea.

„Am votat pentru o Românie unită, o Românie puternică, o Românie stabilă, într-un climat internaţional complicat, într-un climat european complicat şi într-un climat peste ocean, de asemenea, complicat sau oricum diferit faţă de cum era obişnuit să fie”, a declarat social-democratul.

Președintele CJ Timiș consideră că „e nevoie de o Românie stabilă”.

„Ultimul lucru de care e nevoie în România este să fie o Românie conflictuală, o Românie a tensiunilor, a instabilităţii şi a lipsei predictibilităţii. Am votat pentru un om care are capacitatea, anvergura profesională, dacă doriţi, intelectuală, cunoştinţele diplomatice, relaţiile internaţionale, ca să poată se adapteze într-un astfel de climat. Am votat şi împotriva extremismului şi a golanilor, am votat şi împotriva celor care nu ştiu decât să distrugă şi am votat împotriva unor palavragii care altceva decât să vorbească în permanenţă nu au făcut niciodată în viaţa lor altceva”, a mai declarat Alfred Simonis.

Principalele evenimente din ziua primului tur al alegerilor prezidențiale 2025, LIVE TEXT pe HotNews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro