Efectul Trump modelează politica globală, scrutin cu scrutin – deși nu pe gustul președintelui. Excepția din România a contrazis tendința din Canada sau Australia
În alegerile din Canada și Australia, partidele de dreapta care au împrumutat din discursul MAGA, al lui Donald Trump, au fost pedepsite la urne. În alte țări, precum Germania, impactul președintelui SUA a fost mai nuanțat, scrie New York Times, care observă și excepții – în Marea Britanie sau în România, unde alegătorii l-au votat pe George Simion, unul dintre cei mai vocali admiratori ai lui Trump.
În scrutinele din Canada și Australia din ultimele două săptămâni, centriștii au avut de câștigat, în vreme ce partidele inspirate de Donald Trump au pierdut.
Deși este prea devreme pentru a spune că forțele anti-Trump sunt în creștere la nivel global, este clar că alegătorii se gândesc cu atenție la președintele SUA când iau decizii, scrie New York Times.
Canada și Australia au multe în comun: sistemul politic, o industrie minieră importantă, un suveran în persoana regelui Carol. Acum au în comun și o poveste politică remarcabilă.
În ambele țări, înainte de învestirea lui Trump, partidele de guvernământ de centru-stânga păreau pe cale să piardă puterea. Pe primul loc în sondaje se aflau grupările conservatoare, cu lideri care flirtau cu politica trumpistă atât în stil, cât și în substanță.
La câteva săptămâni după revenirea la putere a lui Trump, scenariile politice din ambele țări s-au răsturnat în mod identic.
Liderii de centru-stânga au devansat opoziția conservatoare și au rămas la putere. Iar liderii conservatori ai ambelor țări nu au pierdut doar alegerile, ci și propriile locuri în Parlament.
Alegători critici la adresa lui Trump
Prim-ministrul liberal al Canadei, Mark Carney, a făcut campanie cu un mesaj explicit anti-Trump, punând amenințările președintelui american la adresa țării sale în centrul discursului.
Liderul Australiei, Anthony Albanese, nu a făcut acest lucru. Dar ambii lideri au beneficiat de un val de susținere din partea alegătorilor critici la adresa lui Trump, scrie New York Times.
În ambele țări, liderii conservatori s-au confruntat cu un duș rece la urne. Pierre Poilievre, șeful conservatorilor canadieni, și Peter Dutton, liderul conservatorilor australieni, nu au reușit să scape de asocierea dăunătoare cu Trump.
Dutton a renunțat la unele propuneri politice trumpiste sau le-a moderat atunci când acestea s-au dovedit a fi nepopulare, cum ar fi reducerea radicală a angajaților din sectorul public. Poilievre nu s-a îndepărtat niciodată cu adevărat de abordarea lui Trump, nici măcar după ce președintele american a amenințat suveranitatea Canadei.
Charles Edel, președintele pentru Australia al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale, un think-tank, a sugerat că rezultatul alegerilor s-a datorat, cel puțin în parte, efectului Trump.
„Au existat suficiente similitudini cu alegerile canadiene pentru a sugera că șansele conservatorilor au scăzut pe măsură ce taxele vamale și atacurile lui Trump la adresa aliaților Americii s-au intensificat”, a explicat el pentru New York Times.
În căutarea siguranței
Premierul canadian a beneficiat și de o percepție pozitivă în rândul alegătorilor, care au considerat că el este cel mai potrivit politician pentru a-l înfrunta pe Trump și impactul său imprevizibil asupra economiei Canadei, profund integrată cu cea a Americii și care suferă deja din cauza taxelor și a incertitudinii.
De cealaltă parte a lumii, în Singapore, argumentul stabilității în vremuri tulburi a părut, de asemenea, să ajute Partidul Acțiunii Populare.
Luna trecută, prim-ministrul Lawrence Wong a declarat în Parlament că Singapore va suferi mai mult în urma noilor taxe vamale americane, din cauza dependenței sale de comerțul global.
El le-a cerut locuitorilor din Singapore să se pregătească pentru mai multe șocuri și a anticipat o creștere mai lentă.
Asemenea lui Carney, care a declarat că vechea relație dintre Canada și Statele Unite este „încheiată”, Wong a lansat un avertisment sumbru înainte de alegeri.
„Condițiile globale care au permis succesul economiei din Singapore în ultimele decenii s-ar putea să nu mai fie valabile”, a spus el.
Sâmbătă, alegătorii au menținut partidul său la putere, un rezultat care nu a fost neapărat pus la îndoială, dar care a fost totuși considerat ca fiind susținut de ideea stabilității în momente dificile.
„Acesta este un alt caz al efectului Trump”, a declarat pentru New York Times Cherian George, un expert în politica din Singapore. „Sentimentul de îngrijorare profundă cu privire la războaiele comerciale ale lui Trump determină un număr decisiv de alegători să declare un sprijin puternic pentru politicienii aflați la conducere”.
Un impact nuanțat
În Germania, un aliat occidental important al SUA, efectul factorului Trump a fost mai puțin direct, dar a fost totuși resimțit, crede New York Times.
Conform sondajelor, susținerea liderilor MAGA pentru partidul german de extremă dreapta AfD nu a ajutat gruparea, chiar dacă Elon Musk a mers până acolo încât a apărut la unul dintre evenimentele sale prin streaming video.
Alegerile au fost câștigate de conservatori, care vor forma un guvern împreună cu social-democrații.
Friedrich Merz, care urmează să fie ales marți la șefia guvernului de la Berlin, nu a profitat neapărat din punct de vedere politic de pe urma alegerii lui Trump, așa cum au făcut-o liderii din Canada sau Australia în cadrul voturilor mai recente.
Dar confruntarea lui Trump cu aliații europeni l-a ajutat pe Merz de atunci și până în prezent scrie New York Times.
Merz a reușit să adopte o suspendare a limitei de cheltuieli publice în Germania, o măsură care îi va ușura munca de cancelar. El a făcut acest lucru susținând că vechile certitudini cu privire la angajamentul american în Europa au dispărut.
„Credeți în mod serios că un guvern american va fi de acord să continue în NATO ca înainte?”, a întrebat el parlamentarii în martie.
O excepție britanică
Un președinte american imprevizibil poate avea consecințe imprevizibile pentru liderii din străinătate, după cum descoperă rapid prim-ministrul Keir Starmer din Marea Britanie.
Starmer, liderul laburist care a câștigat alegerile înainte ca Trump să le câștige pe ale sale, a primit inițial aprecieri pentru modul profesionist în care a negociat cu noul președinte american.
Spre deosebire de Carney, Starmer a făcut tot posibilul pentru a evita criticile directe la adresa lui Trump, găsind o cauză comună cu acesta acolo unde a fost posibil și încercând să evite o ruptură. După o vizită la Casa Albă care a fost considerată un succes, chiar și unii dintre adversarii politici ai lui Starmer s-au arătat impresionați.
Dar Starmer a rămas repede fără energie, mai ales că nu a reușit să evite taxele vamale americane.
Săptămâna trecută, partidul său Laburist a primit o lovitură semnificativă, pierzând un scrutin parlamentar parțial într-unul din bastioanele sale și 187 de locuri în consilii, în alegerile locale din Anglia.
În schimb, partidul Reformei al lui Nigel Farage, un aliat puternic al lui Trump, a înregistrat un succes spectaculos și este pe val acum, în încercarea sa de a spulbera sistemul bipartid din Reghatul Unit.
„Unul dintre cei mai vocali admiratori europeni ai mișcării MAGA”
O excepție, observă New York Times în alt material, a fost oferită și de România.
George Simion, care a promis să „facă România măreață din nou”, inspirat de sloganul lui Trump, a câștigat duminică primul tur al alegerilor prezidențiale, contrazicând astfel tendința recentă a alegătorilor de a-i pedepsi pe candidații considerați prietenoși cu președintele Trump.
Spre deosebire de alegătorii din Canada și Australia, românii l-au recompensat pe unul dintre cei mai vocali admiratori europeni ai mișcării MAGA, scrie New York Times.
Simion s-a declarat în multe rânduri apropiat de ideologia lui Trump și chiar a fost la ceremoniile învestirii președintelui american, ca parte a unei delegații a Conservatorilor și Reformiștilor Europeni.
Simion, a observat și Reuters duminică seară, nu este singurul politician în stil MAGA care candidează în Europa Centrală și de Est.
Karol Nawrocki, candidatul prezidenţial susţinut de principalul partid naţionalist de opoziţie din Polonia în alegerile prezidenţiale din 18 mai, s-a întâlnit cu Donald Trump săptămâna aceasta, în încercarea de a beneficia de un sprijin care să îl ajute la reducerea diferenței ce îl separă de rivalul său liberal.
„România şi Polonia sunt două ţări importante pentru Statele Unite”, a declarat Simion vineri pentru Reuters.
„Noi reprezentăm nişte parteneri şi reprezentăm nişte aliaţi, atât militari, cât şi politici, pentru actuala administraţie (americană). Acesta este motivul pentru care este important ca preşedinţii MAGA să fie la conducere la Bucureşti şi Varşovia”, a declarat Simion pentru Reuters.
