Sari direct la conținut

Sorin Grindeanu, despre votul său în turul 2: „Fac parte dintr-un partid care n-are nevoie de certificate de european de la Traian Băsescu”

HotNews.ro
Sorin Grindeanu, vicepremier si ministru al Transporturilor, Foto: AGERPRES
Sorin Grindeanu, vicepremier si ministru al Transporturilor, Foto: AGERPRES

Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele PSD, a declarat că cei care doresc susținerea PSD în turul doi nu trebuie să facă presiuni prin personaje precum fostul președinte Băsescu și a reiterat decizia partidului de a nu sprijini public un candidat.

„Fac parte dintr-un partid care n-are nevoie de certificate de european de la Traian Băsescu sau de la alţii, care de 25 de ani tot spun aceste lucruri. Fac parte dintr-un partid care, când a condus România şi guvernele, a dus România în NATO, a terminat negocierile cu UE, în urmă cu şase luni am intrat în Schengen. Nu-mi dă certificate Băsescu de european sau ne-european. De aceea spun cu toată gura, deschis, dacă vor să atragă electoratul PSD, să nu scoată personaje de acest tip să ne explice cât de bine e cu o anumită opţiune, că nu face decât să irite”, a declarat Sorin Grindeanu, potrivit news.ro.

Replica lui Sorin Grindeanu vine ca răspuns la o postare a fostului președinte în care acesta spune că Nicușor Dan nu are nevoie de alianțe cu Ciolacu și Predoiu.  

„Nicuşor Dan nu are nevoie de alianţe cu Ciolacu, Ponta, Predoiu. Nicuşor Dan are nevoie de o alianţă cu Poporul Român”, este mesajul transmis de Băsescu. 

Întrebat dacă PSD mai are control asupra propriului electorat, Grindeanu a subliniat că este unul din motivele din spatele deciziei formațiunii de a nu lua o poziție publică.

„Eu cred că a fost unul din argumentele pentru care am spus că e bine să nu intrăm în mod direct, să spunem într-o formă sau în alta. Sigur că fiecare dintre noi avem anumite opțiuni. Pe mine mă interesează, de exemplu, să știu foarte bine ce au de gând la transporturi. Sigur că nu e atribuțiunea directă a unui președinte, știu foarte bine acest lucru”, a afirmat Grindeanu care a criticat prestanția celor doi din singura dezbatere electorală de până acum.

„Dar i-am văzut într-o dezbatere acum trei zile, amândoi au vorbit prostii, și unul, și altul. Mă intereseză să știu că în anii viitori și în lunile viitoare din acest an se asigură finanțare pentru un domeniu cheie, care a mers bine în acești ani. Asta m-ar decide pe mine. Am auzit prostii și bălării din partea amândurora”, a declarat Grindeanu.

Grindeanu: „Eu nu cred că dacă iese unul din candidați, noi ieșim din UE”

Întrebat ce va alege PSD între Putin și America, așa cum au pus problema șapte foști ambasadori ai Statelor Unite la București, Grindeanu a cerut să nu se facă „agresiuni” asupra electoratului PSD.

„Să nu facem un soi de agresiune asupra unui electorat care nu înghite această albă sau neagră. Eu nu cred că dacă iese unul din candidați, și-l știm care, noi ieșim din UE. Eu nu cred lucrul ăsta. E foarte greu să ieși din UE, chiar dacă este un președinte de tip izolaționist, fiindcă nu vrea poporul român acest lucru. Poate să existe o politică izolaționistă, să fim izolați în interiorul UE. Restul chiar sfidează inteligența. Nu poți să ieși chiar dacă vrea un președinte din UE, nu se poate acest lucru”, a replicat Grindeanu.

Ce spune de viitorul guvern

„Noi vom lua o decizie şi nu o să vă spun vouă înainte sau cine face lucrurile astea, nu cred că respectă PSD-ul. Lăsaţi-mă să vă spun. Vom lua o decizie într-un for statutar al partidului şi vom comunica ce vom face după alegere. Aşa cum ştiţi, a fost convocat un Consiliu Politic Naţional”, a declarat Sorin Grindeanu.

Acesta a spus că la Consiliul Politic Național se vor discuta variantele și se va hotărî dacă partidul va forma o coaliție sau va rămâne în opoziție.  

„Vom spune fiecare cu argumente pro sau contra dacă merită, dacă e opţiune de opoziţie, dacă este opţiune de putere. În primul rând, dacă ne cheamă cineva să facem parte dintr-o coaliţie la putere, sunt diverse”, a declarat Sorin Grindeanu, la Parlament.

Liderul PSD a menținut decizia partidului care nu s-a poziționat în favoarea vreunui candidat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. 

„Vom decide cu toţii împreună în acel Consiliu Politic Naţional. Conducerea PSD a luat o decizie. Acea decizie, după cum toată lumea o ştie, este să lase electoratul social-democrat să voteze conform conştiinţei”, a adăugat Grindeanu, precizând că este un „drept câştigat la Revoluţie să meargă să voteze şi este o treabă pe care n-au voie să o rateze, ca să nu regrete”.

INTERVIURILE HotNews.ro