Va uni Putin Europa sau o va diviza?
Asaltul Rusiei asupra Ucrainei și atacul mai amplu asupra ordinii europene de securitate pun problema cooperării paneuropene dincolo de UE.
Atacul Rusiei asupra Ucrainei din 2014 și invazia pe scară largă din 2022, împreună cu alte câteva evenimente fatidice din Europa și din jurul acesteia, au redeschis întrebarea fundamentală cu privire la interesele și valorile precise pe care diverse națiuni europene le pot sau nu le pot împărtăși. Evenimentele extraordinare ce au avut loc de la anexarea Crimeei, în urmă cu zece ani, și, mai ales, cele de după începutul războiului de amploare început acum doi ani au modificat prioritățile politice ale UE și ale statelor membre, precum și ale țărilor europene din afara UE, inclusiv ale Turciei. În lumina acestor evenimente și a altor evenimente recente din Europa de Est precum și a discuțiilor continue despre acestea, viitoarea schimbare în compoziția și reconstrucția principalelor instituții ale UE în 2024-2025 a căpătat dimensiuni noi.
În parlamentele, comisiile și consiliile de până acum ale UE, principalele dezbateri și decizii politice se învârteau în jurul vitezei și direcției pe care le avea integrarea europeană, înțeleasă ca un proiect normativ și economic. Miza întrebărilor a crescut acum în mod semnificativ în sfera securității internaționale. Provocarea centrală pentru Bruxelles este astăzi și va rămâne și în următorii ani: Ce implicații și repercusiuni practice ar trebui să aibă noua situație militară, geopolitică și geoeconomică a Europei pentru politicile UE față de vecinii imediați ai Uniunii de pe continent?
O serie de structuri transnaționale leagă deja statele membre ale UE și țările europene din afara UE unele de altele. Printre acestea se numără, pe de o parte, instituții mai vechi, precum Consiliul Europei (CoE), OSCE, SEE sau Uniunea Vamală UE-Turcia, și, pe de altă parte, inovații mai recente, precum Sinergia Mării Negre, Programul Parteneriatului Estic (PaE) sau Triunghiul de la Lublin. Unele dintre aceste structuri fie au inclus în trecut, cum ar fi Consiliul Europei, fie includ și în prezent, cum ar fi OSCE, Rusia ca participant. Ele au fost însă insuficiente pentru a preveni escaladarea dramatică a războiului ruso-ucrainean din 2022. O poveste oarecum similară este valabilă pentru recentele confruntări militare dintre Armenia și Azerbaidjan – țări care sunt în egală măsură participante, printre altele, la CoE, OSCE și Parteneriatul Estic.
Recentele evoluții fatidice din Europa indică necesitatea unei schimbări mai mult decât cosmetice în relațiile UE cu țările europene din afara UE din două motive. În primul rând, abordările și inițiativele anterioare ale Bruxelles-ului s-au dovedit a fi insuficiente pentru a diminua sau a rezista tensiunilor din Europa de Est care au dus la război. Acestea au avut nevoie în 2022 și au nevoie și astăzi să fie revizuite pe fondul eșecului lor evident de a asigura pacea în Europa. În al doilea rând, războiul în curs de desfășurare și multiplele sale efecte în întreaga lume necesită abordări și acțiuni noi care pot contribui la salvarea statului ucrainean de la anihilare și a ordinii europene de securitate de la distrugere. O reconsiderare fundamentală și o reconfigurare – cel puțin parțială – a politicilor anterioare ale UE față de țările din afara UE – aflate în Europa totuși – este deja în curs de desfășurare.
Cea mai notabilă schimbare din ultimii doi ani a fost ridicarea, în 2022, a Ucrainei și a Republicii Moldova și, în 2023, a Georgiei și a Bosniei și Herțegovinei la statutul de candidați oficiali pentru aderarea deplină la UE. În timp ce țările din Balcanii de Vest aveau o perspectivă de aderare la UE deja de peste 20 de ani, soarta finală a Trio Asociat – și anume Ucraina, Moldova și Georgia – rămăsese neclară după demararea Parteneriatului Estic în 2009. Abia ca reacție la atacul Rusiei și la cererea de aderare a Ucrainei din primăvara anului 2022, Comisia Europeană a preluat inițiativa de a convinge statele membre ale Uniunii să își schimbe atitudinea nu doar față de Kiev, ci și față de Chișinău și Tbilisi. La sfârșitul anului 2023, Consiliul European a aprobat începerea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova și a acceptat Georgia ca țară candidată la UE. Bruxelles a clarificat astfel, în sfârșit, scopul evaziv până atunci al celor trei acorduri de asociere și al DCFTA-urilor acestora pe care le-a încheiat cu cele trei țări încă din 2014.
O altă schimbare instituțională importantă ca răspuns la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, a fost înființarea Comunității Politice Europene – o inițiativă demarată de președintele Franței, Emmanuel Macron, în mod simbolic la 9 mai 2022. În total, 47 de state, inclusiv Turcia, au acceptat să adere la CPE, creând astfel un nou cadru paneuropean de consultare și de relansare a relațiilor UE cu țările europene din afara UE. Înființarea CPE poate fi văzută ca o expresie a unui nou sentiment de comuniune a intereselor naționale europene față de asaltul nefast al Rusiei asupra uneia dintre cele mai mari națiuni europene. De asemenea, poate semnala un nou sentiment de comunitate între acele națiuni din UE și din afara UE care susțin valorile europene și doresc să facă față provocării la nivel normativ reprezentate de Moscova, precum și de diverșii săi aliați anti-occidentali.
Perspectiva viitoare a CPE – în sens restrâns – și eventualul impact al motivelor – înțelese în sens mai larg – care au dus la înființarea sa rămân, totuși, de văzut. Ele nu vor depinde exclusiv, ci în mod crucial de dorința, capacitatea și succesul UE de a aprofunda relațiile, asocierile și, în parte, integrarea Uniunii cu țările europene aflate în prezent în afara UE. Întrucât acestea din urmă cuprind un grup disparat de state, inițiativele generice noi, precum CPE, nu pot funcționa decât ca un forum de discuții și de relaționare. CPE și organizațiile mai vechi, cu vocație paneuropeană, precum CoE sau OSCE, pot fi utile pentru a lansa sau dezbate o idee sau alta în rândul zecilor de țări participante. Cu toate acestea, inițiativele globale precum CPE vor juca un rol mai puțin important în planificarea concretă și punerea în aplicare practică a îmbunătățirii juridice, instituționale și materiale a relațiilor dintre UE, statele sale membre și țările din afara UE din Europa.
Aprofundarea cooperării bi- și multilaterală în relațiile UE nu este sarcina zilei doar în ceea ce privește națiunile europene cele mai direct afectate sau amenințate de un asalt militar rusesc – adică Ucraina, Georgia, Moldova și Armenia. Este, de asemenea, o necesitate în ceea ce privește alte țări europene din afara UE – în sens larg – de la Islanda și Marea Britanie până la Azerbaidjan și Turcia. Focalizarea principală ale unor astfel de colaborări a devenit astăzi securitatea și reziliența națională și transnațională. Promovarea mai multor schimburi, a colaborării și a unității în diverse domenii care privesc descurajarea, prevenirea sau, cel puțin, limitarea războiului rusesc și a altor războaie anti-occidentale în Europa – fie că este vorba de război cinetic, hibrid, psihologic, politic, economic sau de altă natură – a căpătat o dimensiune pur și simplu existențială. Se va decide astfel nu doar în ceea ce privește calitatea democrației, ci și asupra supraviețuirii democrațiilor europene și a diverselor lor alianțe – mai ales, dar nu numai, a UE.
În plus, o cooperare mai profundă și mai largă în domenii care nu sunt direct legate de apărarea securității, integrității și suveranității Europei va contribui, de asemenea, la consolidarea comunității europene de state. Marea varietate de domenii în care Bruxelles și alte capitale ale UE pot și ar trebui să întreprindă acțiuni transeuropene mai eficiente variază de la promovarea inovării industriale la asigurarea unei mai bune protecții sociale și de mediu, precum și la facilitarea unei mai mari egalități de gen, a progresului științific și a schimburilor culturale. A milita pentru mai multă colaborare și integrare în aceste domenii și în alte domenii în întreaga Europă nu este astăzi doar o expresie a unei preferințe normative pentru umanismul transnațional, europenism sau/și liberalism. A devenit o chestiune de autoconservare.
INTERVIURILE HotNews.ro