Sari direct la conținut

Risc major de inundații în județele Botoșani și Iași. Hidrologii au emis cod roșu

HotNews.ro
Risc major de inundații în județele Botoșani și Iași. Hidrologii au emis cod roșu
Intervenție a pompierilor într-o zonă afectată de inundații. Sursă foto: IGSU

Hidrologii au emis o avertizare Cod roșu de inundații, valabilă pentru ziua de miercuri în județele Botoșani și Iași.

„În intervalul 28 mai 2025, ora 08:00 – 28 mai 2025, ora 16:00, este valabilă o avertizare hidrologică de Cod roșu, emisă ca urmare a precipitațiilor semnificative înregistrate în ultimele ore, precum și a celor prognozate pentru perioada imediat următoare. Astfel, se preconizează apariția unor scurgeri importante de apă pe versanți, torenți și pâraie, urmate de viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe, manifestate prin inundații locale și creșteri semnificative ale debitelor și nivelurilor, existând riscul depășirii cotelor de pericol”, se arată într-un comunicat al INHGA, citat de Agerpres.

Zonele cele mai expuse acestui risc sunt râurile din bazinele hidrografice ale Miletinului, afluent al râului Jijia, în județele Botoșani și Iași.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul Miletin, cu precădere în sectorul amonte de stația hidrometrică Nicolae Bălcescu și pe afluenții aferenți sectorului aval al aceleiași stații.

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), Codul roșu reprezintă cel mai înalt nivel de alertă hidrologică și semnalează un pericol iminent, cu potențial de producere a unor inundații majore, având consecințe semnificative asupra comunităților locale, infrastructurii și mediului. Astfel de fenomene necesită o vigilență sporită și aplicarea urgentă a măsurilor de protecție, precizează hidrologii.

„Având în vedere această situație, recomandăm populației din zonele vizate să manifeste responsabilitate și prudență, să evite deplasările în apropierea cursurilor de apă aflate sub incidența avertizării, să își protejeze bunurile și, acolo unde este cazul, să urmeze instrucțiunile autorităților competente privind evacuarea preventivă. Informarea din surse oficiale și colaborarea cu serviciile de urgență sunt esențiale pentru prevenirea unor pierderi materiale sau de vieți omenești”, subliniază sursa citată.

Intervenții ale pompierilor

Pompierii intervin miercuri în mai multe localități, afectate de inundații, generate de precipitațiile abundente și avertizările hidrologice, din județele Iași, Vrancea și Brașov pentru a evacua apa din gospodării și a proteja infrastructura critică.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, au fost probleme în 62 de localități din 16 județe (Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Vrancea, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Suceava, Vaslui și Vrancea) și în municipiul București.

Totodată, circulația rutieră a fost temporar blocată pe 3 drumuri naționale (DN 13C/HR, DN 1E/BV și DN 2/VN) și pe 2 drumuri județene (DJ 112J/BV și DJ 121G/CV) din cauza apei și aluviunilor acumulate, precum și a copacilor căzuți pe carosabil.

De asemenea, în localitatea Topoloveni, județul Argeș, circulația rutieră este închisă pe podul aflat pe str. Depozitelor, până în data de 29.05.2025 ora 08.00 – un pilon posibil afectat de ape.

INTERVIURILE HotNews.ro