Sari direct la conținut

Mărturia primei soții a criminalului din Cosmopolis: „Mă amenința. M-am gândit că eu urmez”

HotNews.ro
Mărturia primei soții a criminalului din Cosmopolis: „Mă amenința. M-am gândit că eu urmez”
Reacție masivă la crima din Cosmopolis: Mii de persoane au protestat în fața Guvernului. Foto: Adelina Mărăcine

Fosta soție a bărbatului care a împușcat-o mortal pe Teodora, sâmbătă, în complexul Cosmopolis din Ilfov, a vorbit la Antena 3 despre relația cu acesta.

Femeia, care este medic psihiatru în Iași, a mărturisit că i-a fost întotdeauna frică de fostul soț care a abuzat-o fizic și psihic timp de mai mulți ani. Ea spune că l-a cunoscut pe bărbat în 1995-1996, iar relaţia lor a evoluat rapid către posesivitate extremă şi control psihologic.

„Au fost cam zece episoade de violenţă în 12 ani. Îmi mai trăgea câte o palmă, destul de puternic. După fiecare episod, îşi cerea scuze şi încerca să minimalizeze: «Asta nu e bătaie. Bătaie e când ajungi la spital»”, a spus fosta soţie a bărbatului la Antena 3.

De asemenea, ea a mai spus că era mult mai speriată de presiunea psihologică, de „lucrurile la limita legii” pe care le făcea şi de ameninţările cu moartea.

Medicul psihiatru spune că a încercat de mai multe ori să plece din relație, însă de fiecare dată bărbatul recurgea la ameninţări, inclusiv cu moartea, iar ca să-i arate că nu glumeşte i-a omorât pisicile: „Mă ameninţa că mă omoară pe mine şi familia mea. Îmi povestea cum o va face”.

Femeia a mai spus că relația lor s-a rupt când a intrat la facultate şi după o tentativă a bărbatului de a otrăvi. Apoi, după mulți ani, ea l-a reîntâlnit pe bărbat în cabinetul său de psihiatrie, unde se programase pentru o consultaţie.

„Fratele meu mi-a trimis link-ul în care scria că era căutat. Mi-am propus ca a doua zi, duminică, să mă duc la poliţie, dacă nu îl vor prinde. M-am gândit că eu urmez”, a mai spus ea.

Cazul crimei din Cosmopolis

Teodora, o tânără de 23 de ani însărcinată în 6 luni, a murit sâmbătă seară la spital, după ce a fost împușcată în piept de fostul ei iubitcare o amenința și hărțuia încă din 2021. Tânăra a fost împușcată sub ochii unor copii, unul dintre ei fiind fetița ei de 3 ani pe care o ținea de mână.

Duminică, reprezentanţii IPJ Ilfov au anunțat că autorul crimei nu locuia în Cosmopolis, ci venise de la Bacău cu câteva ore înainte pentru a o găsi pe tânără.

Pistolul cu care Robert „Wolf” a ucis-o sâmbătă pe fosta sa parteneră a fost furat din Italia în iulie 2022, potrivit unor surse din anchetă citate de Digi24 și G4media.

După ce a împușcat-o pe tânără, bărbatul s-a făcut nevăzut. A urmat apoi o amplă operațiune a Poliției pentru a-l depista pe bărbat, care s-a sinucis în complex.

„Ne-am săturat de vorbe goale”

Câteva mii de persoane s-au adunat marți seară în Piața Victoriei pentru a manifesta față de violența împotriva femeilor, după crima din Cosmopolis, și pentru a cere Guvernului măsuri suplimentare pentru protejarea femeilor. „Ne-am săturat de vorbe goale”, „Peste tot poliție, nicăieri justiție”, „Indiferența hrănește violența” și „Sute de femei sunt moarte, asta nu este dreptate” – au fost unele dintre mesajele strigate de manifestanți în fața Guvernului.

Apelul la protest a venit după cazul Teodorei. „Violența împotriva femeilor e insuficient sancționată, tolerată de cei care ar trebui să ne protejeze și transformată apoi în context de blamare a victimei”, au transmis organizatorii manifestației.

INTERVIURILE HotNews.ro