Mâna dreaptă a lui Lavrov se plânge că administrația lui Trump „nu ne ușurează munca”
Acțiunile și declarațiile contradictorii ale administrației președintelui Donald Trump fac situația mai dificilă, dar Moscova este hotărâtă să lucreze la îmbunătățirea relațiilor sale cu Washingtonul, a declarat joi viceministrul rus de externe, Serghei Riabkov, potrivit agențiilor Reuters și TASS.
„Administrația Trump este foarte contradictorie în acțiunile și declarațiile sale, iar aceasta nu ne ușurează munca”, a afirmat Riabkov.
Cu toate acestea, „urmărim cu perseverență și consecvență cursul de normalizare a relațiilor noastre”, a adăugat el, citat de Agerpres.
Riabkov, adjunctul șefului diplomației ruse Serghei Lavrov, a precizat că Rusia știe cum să reziste oricăror posibile sancțiuni suplimentare din partea Washingtonului.
„Știm cum să rezistăm sancțiunilor. Vedem că în ultimii ani au fost dezvoltate instrumente și scheme care ne permit, în mare măsură, să facem față anumitor necesități prin substituirea în mare măsură a importurilor”, a indicat viceministrul rus.
Președintele american Donald Trump a declarat săptămâna aceasta că ia în considerare aprobarea unor sancțiuni suplimentare împotriva Moscovei.
Riabkov mai este citat de TASS afirmând că ipoteticile taxe americane de 500% pentru orice țară care ar achiziționa petrol sau mărfuri rusești vor necesita o analiză la Moscova, dar nu vor schimba radical situația pentru Rusia.
