Sari direct la conținut

Şedinţă CGMB: 6 proiecte pe ordinea de zi, printre care și conferirea titlului de cetăţean de onoare lui Voicu Rădescu

HotNews.ro
Primaria Capitalei, Foto: Hotnews
Primaria Capitalei, Foto: Hotnews

Consilierii generali ai Capitalei se vor întruni în şedinţă marţi, de la ora 10.00, pe ordinea de zi figurând şase proiecte de hotărâre, printre care şi acordarea titlului de cetăţean de onoare al Capitalei lui Voicu Rădescu, managerul fondator al Teatrului Luni.

Vor fi dezbătute următoarele proiecte:

* Voicu Rădescu, directorul executiv al Teatrului Luni şi al Green Hours jazz-cafe, urmează să primească titlul de cetăţean de onoare al Capitalei, pentru contribuţia la dezvoltarea şi promovarea culturii din Bucureşti. Potrivit raportului de specialitate, Maia Morgenstern, Coca Bloss, Constantin Cojocaru, Alexandru Dabija, Mihaela Rădescu, Dorina Crişan Rusu sunt doar câţiva dintre oamenii de cultură care au dat viaţă personajelor într-un „spaţiu nonconformist, personal şi învăluit în lumina” teatrului Green Hours.

* Primăria Capitalei ar urma să încheie un parteneriat cu Asociaţia Ateliere Fără Frontiere, în vederea dezvoltării de politici sociale. Alocarea financiară a proiectului se va face prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020, iar cofinanţarea va fi asigurată exclusiv de Asociaţia Ateliere Fără Frontiere. În cadrul proiectului „Noul Bucureşti – O capitală a tuturor” vor fi abordate activităţi ce îşi propun: identificarea ONG-urilor din domeniul social interesate de parteneriatul cu autoritatea publică locală; crearea unei platforme comune de lucru online şi offline; dezvoltarea capacităţii organizaţiilor neguvernamentale de a se implica în politicile şi strategiile locale de dezvoltare social-economică şi protejarea mediului; iniţiative de parteneriat între administraţia publică locală şi ONG-uri pentru dezvoltarea locală incluzivă dedicată persoanelor vulnerabile; realizarea unui program în privinţa sprijinirii protejării mediului, a economiei circulare din Capitală.

* Scutirea de la plata taxelor de circulaţie în municipiul Bucureşti pentru autovehiculele şi utilajele cu masă maximă mai mare de 5 tone, taxe impuse prin HCGMB 134/2004. Lista utilajelor şi autovehiculelor, precum şi traseele de deplasare vor fi supuse spre aprobare Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

* Consiliului Local al Sectorului 6 va fi împuternicit să încheie acorduri de parteneriat cu reprezentanţi ai mediului non-guvernamental, în cadrul unor proiecte ce vor fi propuse spre finanţare prin AM POCA. Este vorba despre acorduri de parteneriat încheiate cu: Asociaţia Centrul pentru Legislaţie Nonprofit, Federaţia Filantropia, Asociaţia Preocupaţi de Viitor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro