​​Reportaj VIDEO Apărare, arme, rostogoliri, de la capăt. Pandemia a lovit și Aikido: vin mai puțini copii

Poc, ecou, fâsst. Poc, ecou, fâsst: antrenamentul Aikido la un dojo din București (Seishin Dojo, ce a împlinit recent 19 ani de activitate). Pandemia a lovit și Aikido. Diferența este dată de numărul de participanți, în special grupa de copii. Vin mai puțini.

Știm că antrenamentul începe la ora 19:00, așa că puțin mai devreme. Sensei Mihăiță Deleanu știe că sosim. Ne așteaptă la intrare într-o atmosferă relaxantă și cu zâmbetul pe buze. Deducem că zâmbește (poartă mască) din felul în care vorbește și din privire.

Practicanții încep să intre la vestiare.

Ne spune că anul trecut nu au putut să se antreneze în perioada 15 martie – iunie 2020.

„De la 1 iulie (2020) am reluat antrenamentele. Din perioada aceea nu vin la fel de mulți practicanți. Grupa de copii este cea mai afectată. Mai mult de jumătate nu au mai venit la antrenament”, spune Sensei.

În sală și echiparea cu Hakama

Chiar de la intrare observăm un rollup pe care se află ceva scris în japoneză și o poză. Recunosc că mi-am dat seama cine este, mi-am făcut temele înainte, dar l-am întrebat oricum pe sensei care a spus că este Morihei Ueshiba, Aikido fiind fondat de el și în orice dojo de acest fel se află poza sa.

Intrăm în sală pe partea stângă, aproape de perete, pentru a nu călca cu încălțămintea pe saltele.

Cât timp despachetam echipamentul, Sensei deja era în kimono și se îndrepta spre noi ținând în mână o haină de culoare neagră, apoi a început să o prindă peste brâu cu atenție, folosind totodată gesturi simple și atente. Amintește, cumva, de ceremonia ceaiului din Japonia, care este spectaculoasă prin simplitate.

Acea haină se numește Hakama.

Toți cei care ajung la un dan poarta această parte a echipamentului.

Mihăiță Deleanu are, din ianuarie 2021, 5 Dan, la recomandarea lui Yukimitsu Kobayashi Sensei (alături de care a studiat de foarte multe ori), primit la ceremonia Kagami Biraki.

Partea de îmbrăcare a hakama nu e complicată, ci mai degrabă strângerea. Povestește Deleanu că în anii ‘90 de când s-a apucat de acest sport, maestrul său le-a arătat cum se împachetează, iar apoi, la finalul antrenamentelor, Sensei scotea hakama și-i dădea drumul să cadă pe podea. De fapt, nu apuca să atingă podeaua, că 2-3 studenți (el printre ei) erau deja acolo. Să băteau care să împacheteze.

Un student de-al lui Sensei Deleanu, Romulus Badea, spune că foarte greu a învățat să împacheteze hakama că „are două mâini stângi”. Are 2 Dan, și-a cumpărat partea asta a echipamentului din Japonia, când au mers oficial acolo. Inițial, la un magazin care vinde așa ceva, s-a îndreptat către altă Hakama, care arăta mai bine, dar era mai fragilă, uitând că se va antrena cu ea și ar urma să fie deteriorată. Deleanu i-a arătat ce-i mai bine să-și ia. Revenind la împachetat, Romulus Badea spune că nici acum nu crede că a deslușit tehnica.

„Hakama are o tradiție îndelungată. Era purtată în vechime de nobilii japonezi. În Aikido, se câștigă dreptul de a o purta atunci când un practicant devine shodan, primește un dan – centura neagră”, spune Badea

Antrenament: atacuri, rostogoliri, de la capăt

Practicanții intră în sală, „înarmați” cu săbii de lemn, precum cele pe care le aveam în copilărie și ne duelam pe câmp (am trăit la sat, așa că nu știu cum se jucau la fel și copiii la oraș). Bineînțeles, noi ne jucam. Aici e treabă serioasă.

Practicanții au mai adus cuțite de lemn și toiage.

Studenții se aliniază, în genunchi, cu fața spre rollup-ul cu poza lui Morihei Ueshiba. Sensei Deleanu merge spre centrul sălii, în fața lor, se așează cu spatele la rollup, îngenunchează, se apleacă, le spune ceva în japoneză, studenții răspund salutului și se apleacă la rândul lor.

Începe antrenamentul cu o ușoară încălzire de câteva minute.

Se aliniază toți în fața pozei cu Morihei Ueshiba iar pe urmă, în japoneză, Sensei Deleanu (aflat în mijlocul sării) cheamă pe unul dintre ei. Se ridică. Studentul îl atacă, iar sensei îl proiectează pe saltea. Se aude tare Poc, un ușor ecou, apoi fâsst, când se retrag amândoi pentru a o lua de la capăt. Iar atac, iar Poc. Sunetul este, de fapt, amplificat de saltea.

De fiecare dată, cursantul s-a rostogolit.

Îngenunchează amândoi, se salută în japoneză, iar studentul se întoarce la locul său.

Acum, pentru că au văzut mișcarea, ei o exersează cu câte un partener.

Sensei Mihăiță Deleanu urmărește și unde vede că procedura nu a fost executată corect, le arată cum trebuie să facă.

După ce au repetat de mai multe ori, scena se repetă iar, cu o altă mișcare arătată în practică de sensei și tot așa.

La un moment dat, ajung la sabia de lemn. Sensei cheamă un alt student, tot în japoneză, și-l atacă. Sunetul de două săbii care se „ciocnesc”: TAC (însoțit de un ușor ecou).

Au continuat acele cuțite de lemn și apoi cu toiagul.

Timpul trece repede. La final, toși practicanții, precum și sensei (la câțiva metri în fața lor), sunt aliniați în genunchi cu fața la poza lui Morihei Ueshiba.

Sensei se înclină, la fel și practicanții. Sensei se întoarce, păstrându-și poziția, le spune „domo arigato” și se înclină. La rândul lor, și ei se înclină și mulțumesc în japoneză: domo arigato gozaimasu.

Practicanții se duc la vestiar, rămân cei care au peste un Dan deoarece trebuie să-și împacheteze Hakama. Pentru că a mai discutat puțin cu noi, Sensei Deleanu s-a apucat cu întârziere. Vedeți în video, la final, cum se strânge o Hakama.

Rostogolirile practicate pot ajuta în fața unor accidente din viața de zi cu zi

*mai multe detalii în Video

Un practicant povestește cum un copil a fost lovit de o mașină (nu tare, bineînțeles) undeva aproape de sală (era în urmă cu ceva timp, la o altă locație), în văzul tuturor. Toți au mers să vadă ce s-a întâmplat. El s-a ridicat în picioare, s-a scuturat și a spus că nu are nimic, pentru că a aplicat o tehnică numită ukemi (rostogolire).

Sensei amintește (vedeți în VIDEO) despre o altă situație cu unul dintre practicanți care se dădea într-o zi pe skate, având un accident. S-a salvat pentru că a știut cum să cadă.

Romulus Badea este pasionat de snowboarding. La fel, acum nu se mai rănește când cade.

„M-a ajutat mult pentru că în Aikido sunt multe rostogoliri, se întăresc mușchii spatelui și acum nu mai am probleme cu coloana, vertebrele deplasate”, povestește Badea.

Ana (15 ani), practică Aikido de 9 ani. „A devenit o parte din mine și practic cu oamenii pe care am ajuns să-i consider o familie”, spune ea.

Ana este de părere că sportul ăsta te ajută să devii mai vigilent „la tot ce este în jurul tău și ce poți să faci sau să nu faci, să te miști mai repede, îți deschide al șaselea simț”.

Ea recomandă acest Aikido fetelor.

„Trebuie să ai grijă de tine, să fii în stare să te protejezi. Pe mine m-a ajutat foarte mult în diverse situații”, spune Ana.

Antrenamentul a fost cu măștile pe față. Fiind negre, nu ne-am putut da seama cât de umede au fost, dar Adi, colegul care a filmat, dacă scotea masca și o storcea, constatam că are multă apă. Pur și simplu, arăta de parcă a fost băgată sub un jet la robinet (ori scufundată într-o căldare) și pe urmă pusă pe față.

*Ceea ce nu se află descris în text, se găsește în Video