Sari direct la conținut

Percheziții într-un dosar privind construirea fără autorizație a două imobile noi în Parcul Herăstrău. Procurorii vor opri lucrările

HotNews.ro
Cladiri Herastrau 2 - ecluză, Foto: Hotnews
Cladiri Herastrau 2 - ecluză, Foto: Hotnews

Polițiștii fac miercuri mai multe percheziții în București și în Ilfov într-un dosar vizând construirea unor imobile fără autorizație, în zonă protejată, cu regim de monument istoric. Conform unor surse judiciare, este vorba despre două localuri ridicate în ultimele luni în Parcul Herăstrău, chiar lângă ecluză, despre care HotNews.ro semnala, în februarie, că au fost făcute fără autorizație. Urmează să fie pusă în aplicare o ordonanță a procurorilor de oprire a lucrărilor.

Potrivit Poliției Române, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice fac patru percheziții domiciliare în București și în județul Ilfov, într-un dosar penal vizând infracțiunile de executare, fără autorizație de construire sau de desființare, ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, de lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum și orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la toate categoriile de monumente istorice prevăzute de lege, la construcții amplasate în zone de protecție a monumentelor și în zone construite protejate și abuz în serviciu.

Faptele au legătură cu efectuarea de lucrări de construire/desființare fără autorizație de construire/desființare în zona unui parc, ce figurează cu regim de monument istoric, urmând să fie pusă în aplicare o ordonanță de oprire a lucrărilor emisă de către procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1.

Conform Poliției Române, reprezentanți ai trei firme vor fi duși la poliție, pentru a le fi aduse le cunoștință faptele pentru care sunt urmăriți penal.

Surse judiciare spun că este vorba despre două localuri ridicate în ultimele luni în Parcul Herăstrău, chiar lângă ecluză, despre care HotNews.ro semnala, în februarie, că au fost făcute fără autorizație. Urmează să fie pusă în aplicare o ordonanță a procurorilor de oprire a lucrărilor.

Potrivit informațiilor transmise de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro, clădirile noi /extinderi au fost făcute fără autorizație, beneficiare fiind două firme, Tuya Restaurant și MHZT Investiții. Prima dintre ele îl are printre acționari, alături de o firmă din Emiratele Arabe, pe Ștefan Nanu, fiul primarului din Cornu, fost vicepreședinte la TSD Prahova, apropiat de Vlad Cosma și Sebastian Ghiță, după cum a relatat presa de-a lungul timpului. Cealaltă firmă este deținută de un offshore din Cipru. Reprezentanții Primăriei Capitalei au transmis HotNews.ro că proprietarii au fost somați să demoleze construcțiile, dar nu s-au conformat și au fost sesizați procurorii. Și mai interesant este că o parte din terenul pe care s-a construit aparține orașului, fiind în administrarea ALPAB.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro