REPORTAJ. Viața românilor, mai scumpă de pe o zi pe alta. „Știți că s-a mărit TVA-ul” / Ce impact psihologic are creșterea prețurilor
Românii sunt nevoiți să cheltuiască mai mult pentru aceleași produse, începând de vineri, 1 august, de când a intrat în vigoare legea nr. 141/2025. La raft, scumpirile au fost de câțiva zeci de bani, în magazinele verificate de HotNews. Sunt însă scumpiri pe toate planurile: la carburanți, în farmacii, inclusiv în librării.
- Într-un dialog cu HotNews, un psihoterapeut explică și cum ne afectează aceste scumpiri și ce riscuri apar atunci când traiul zilnic devine, brusc, mai greu de susținut.
De vineri, 1 august, românii trăiesc cu mai mulți bani. Modificările anunțate de Guvernul Bolojan pentru reducerea deficitului au intrat în vigoare.
Pregătirile pentru schimbări în toi chiar joi, 31 iulie, când HotNews a mers la mai multe magazine, librării și farmacii. În mai multe locuri se rescriau, la propriu, prețurile.
Într-un hipermarket, angajații aranjau ultimele detalii înainte de schimbarea etichetelor. „De mâine se scumpesc toate produsele”, a spus unul dintre angajați. „Le schimbăm în noaptea asta, cam cu 50 de bani, la țigări un leu. Cam așa, între 50 de bani și 1 leu va fi scumpirea”.
Care a fost realitatea de a doua zi: mai multe produse de bază au avut prețuri cu aproximativ 20 de bani mai mari.
Prețul orezului Scotti pentru sarmale a crescut de la 9,59 lei la 9,79 lei, iar orezul Atifco Carmolino clasic a urcat de la 12,79 lei la 12,99 lei. Alte produse au rămas, deocamdată, neschimbate. Uleiul Unisol costa în continuare 8,99 lei, iar Untdelemn de la bunica, 8,49 lei.


Cartofii aveau același preț ca în ziua precedentă, 1,74 lei/kg, iar zahărul alb cristal rămăsese la 3,99 lei.
Prețurile în farmacii, actualizate cu întârziere
Pe lângă creșterea TVA la alimente, a crescut TVA-ul și la medicamente – de la 9% la 11%.
Joi, într-o farmacie, angajata vorbea despre „măriri la toate produsele”. Ea a spus că schimbările vor fi cunoscute abia după actualizarea sistemului.
Vineri dimineață, la aceleași farmacii, actualizarea prețurilor nu era încheiată. „Modificare TVA”, scria pe ușa unei farmacii, la ora 10.00, la două ore de la deschidere.
„Din păcate, să știți că nu vă pot elibera bon din cauza noii schimbări de TVA, nu e încă implementată în sistem. Probabil e la fel la toate farmaciile (din grup – n.r.)”, a spus angajata.

Scumpiri în librări: „Câțiva lei în plus la fiecare carte”
Joi, la o librărie de lângă Cișmigiu, personalul lucra la adaptarea prețurilor pentru cărți, „Etichetele vor fi schimbate în următoarele două zile”, a explicat un librar.
La o altă librărie, în zona Universitate, prețurile noi fuseseră deja afișate, dar scrise de mână.
„De mâine, plătiți prețul mai mare, știți că s-a mărit TVA-ul de la 5% la 11%”, a spus unul dintre angajați.
„Am pus etichetele în avans pentru că avem zeci de mii de titluri. Cu câțiva lei în plus la fiecare carte”, a continuat el.
Care au fost diferențele? Joi, „Solenoid” de Mircea Cărtărescu era mai scump cu aproximativ 5 lei. Pe 31 iulie, cartea costa 97 de lei, iar pe 1 august – 102,54 lei.

O alte carte de Cărtărescu, „Orbitor” costa cu aproximativ 4 lei mai mult: de la 69, 90 de lei pe 31 iulie, ajuns la 73,89 pe 1 august.

Romanul „De veghe în lanul de secară”, de J.D. Salinger, s-a scumpit cu cu 2 lei, ajungând la 36,95 de lei. Tot cu aproape 2 lei s-a scumpit și „Procesul comunismului prin teatru”, de Matei Vișniec, care costă acum 31,66 lei.

Ce impact psihologic au scumpirile?
În fața creșterilor de prețuri, HotNews a vrut să vadă ce efecte pot avea acestea la nivel psihologic.
„Literatura de specialitate cuprinde numeroase studii care confirmă faptul că perioadele de criză financiară, economică și socială sunt momente în care problemele de sănătate mintală cresc atât în intensitate, cât și în frecvență”, a spus, într-un dialog cu HotNews, Eugen Hriscu, psihoterapeut.
Astfel de perioade pot duce la episoade de depresie, anxietate sau agravarea unor afecțiuni psihice existente, crede psihoterapeutul.
„Cei mai expuși în această categorie sunt lucrătorii necalificați”, subliniază el.
„Din păcate, sistemul românesc de sănătate mintală este complet nepregătit să facă față acestor probleme”, continuă Hriscu.

Terapia este pentru mulți oameni inaccesibilă, iar cu noile scumpiri acest lucru se poate accentua.
Astfel, Eugen Hriscu spune că este nevoie de acces crescut la servicii de sănătate mintală, într-o formă mai apropiată de oameni, mai puțin birocratică și mai puțin stigmatizantă.
El propune ca acest sprijin să fie disponibil inclusiv prin cabinetele medicilor de familie, iar psihoterapia să devină mai accesibilă.
„Decontarea psihoterapiei a fost scăzută la ultima rectificare a tarifelor CNAS”, atrage atenția specialistul, vorbind de „o decizie care merge în direcția opusă nevoilor reale”.
Un pilon la fel de important este sprijinul comunitar. În absența unei rețele sociale funcționale, oamenii rămân izolați în fața dificultăților economice sau emoționale.
„Avem nevoie de măsuri de încurajare a comunităților de a funcționa ca plasă de susținere pentru indivizi – sprijinirea activităților comunitare, centre de zi, programe de petrecere a timpului liber, grupuri de suport”, spune Hriscu.
