Sari direct la conținut

„O călătorie cu trenul de 12 ore”. De ce scenariul dorit de Trump după întâlnirea cu Putin este „aproape imposibil”

HotNews.ro
„O călătorie cu trenul de 12 ore”. De ce scenariul dorit de Trump după întâlnirea cu Putin este „aproape imposibil”
Trenul de noapte Kiev-Budapesta, văzut în gara Keleti din Budapesta înainte de plecarea spre Kiev-Pasazhyrskyi, pe 28 iunie 2025. FOTO: Andreas Stroh / imago stock and people / Profimedia

O sursă din Ucraina a minimizat șansele participării președintelui Volodimir Zelenski la orice fel de negocieri de pace în Alaska imediat după summitul de vineri dintre președintele american Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin.

Această sursă a declarat, pentru CNN, că ar fi „aproape imposibil” din punct de vedere logistic ca Zelenski să efectueze rapid călătoria până în Anchorage, orașul din Alaska unde va fi organizată întâlnirea Putin-Trump, care se află la aproape 8.000 de kilometri de Kiev.

„Nu uitați că fiecare deplasare internațională în afara Kievului începe cu o călătorie cu trenul de 12 ore. A ajunge în Alaska ar dura aproape două zile”, a spus sursa.

Joi, în cadrul celor mai recente declarații publice, Trump a spus că dorește să organizeze o a doua întâlnire – „poate în Alaska” – între el, Putin și Zelenski „la scurt timp” după summitul de vineri, dacă acesta va decurge bine.

Conform aceleiași surse ucrainene, Kievul ar fi deschis la discuții, „dar, dacă va avea loc o întâlnire trilaterală, atunci Ucraina ar dori ca Rusia să accepte un armistițiu ca prim pas”, înainte ca orice fel de negocieri să poată avea loc.

Sursa a adăugat că Trump este așteptat să-l informeze pe Zelenski prin telefon cu privire la rezultatul summitului cu Putin din Alaska și să discute pașii viitori.

INTERVIURILE HotNews.ro