Tensiunile se amplifică în Serbia. Partidul de la putere a convocat contramanifestații/ Avertismentul MAE pentru români
Partidul naţionalist al preşedintelui sârb Aleksandr Vucic a convocat pentru miercuri în toată Serbia contramanifestaţii împotriva manifestanţilor care acuză guvernul de autoritarism şi corupţie, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.
Astfel, Partidul Progresist Sârb (SNS), o formaţiune care, contrar numelui său, este una de orientare naţionalistă, a chemat la manifestaţii în circa 50 de localităţi pentru ca cetăţenii să-şi manifeste respingerea faţă de „blocarea vieţii normale” de către manifestanţii antiguvernamentali, care majoritatea sunt din rândul studenţilor.
„Când ei recurg la violenţe, este o acţiune legitimă, dar când poliţia abia îşi poate exercita atribuţiile, atunci este represiune”, a acuzat protestatarii preşedintele formaţiunii SNS, Milos Vucevic, făcând referire la violenţele din ultimele zile.
Nouă luni de proteste
Protestele opoziţiei pro-occidentale împotriva preşedintelui Aleksandar Vucic s-au intensificat din noiembrie anul trecut, după ce 16 oameni au murit în urma prăbuşirii acoperişului gării din Novi Sad. Opoziţia a atribuit rapid tragedia corupţiei din ţară.
Au urmat în decembrie alegerile legislative, câştigate cu 46% din voturi de formaţiunea de dreapta naţionalistă a lui Vucic, Partidul Progresist Sârb (SNS), în timp ce principala coaliţie de opoziţie, „Serbia împotriva violenţei”, a obţinut numai 23,5% din voturi şi nu recunoaşte rezultatul, susţinând că ar fi avut loc fraude, şi cere de atunci repetarea scrutinului, în timp ce organizează cu regularitate proteste de stradă.
Preşedintele Aleksandar Vucic, care în politica externă face echilibristică între Rusia şi Occident, a respins acuzaţiile de fraudă şi a declarat că deţine dovezi conform cărora protestele insistente ale opoziţiei sunt orchestrate din străinătate, sugerând că state occidentale ar urmări să-l înlăture de la putere.
Atenționare de călătorie din partea MAE român
În acest context politic tensionat din Serbia, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru țara vecină. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite zonele în care au loc proteste şi aglomeraţiile şi să urmărească instrucţiunile autorităţilor locale.
În situaţii de urgenţă pe teritoriul Republicii Serbia, cetăţenii români pot apela numerele de urgenţă locale: +381-11192 (poliţia), +381-11193 (pompierii), +381-11194 (ambulanţa), precum şi +381-111987 (asistenţă auto).
Românii pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Belgrad: +381 11 36 70 361 şi +381 11 36 70 798, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport pentru Cetăţenii Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
