„Vești proaste pentru infractorii de lux”. Reacția MAE după decizia Curții Europene de Justiție în cazul fugarilor care vor să scape de condamnări în România

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a transmis că reprezentanții MAE au reprezentat România la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) și au obținut o victorie importantă împotriva fugarilor de lux.

• Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis, joi, că o autoritate judiciară nu poate să refuze executarea unui mandat european de arestare și să preia ea însăși executarea pedepsei fără consimțământul statului care a emis acest mandat. Sorin Oprescu, Alina Bica, Mario Iorgulescu, Paul de România, Dragoş Săvulescu sunt doar câteva nume de pe lista persoanelor condamnate definitiv în România care au reuşit să fugă din ţară pentru a scăpa de închisoare.

„Vești bune pentru noi, vești proaste pentru infractorii de lux. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că cei care fug de justiția din România nu se mai pot adăposti în state prietene care să le ofere confortabil ‘arest la domiciliu’ când în România sentința ar fi putut fi penitenciarul, fără acordul României”, a transmis, vineri, ministra de Externe Oana Țoiu, la o zi după decizia CJUE.

Țoiu i-a felicitat pe colegii din MAE care au reprezentat cauza și a spus că reușita lor reprezintă „o ocazie bună să reamintim că România are și profesioniști excepționali în serviciul public”.

Hotărârea CJUE stabilește că un infractor român prins într-un alt stat membru al Uniunii nu poate rămâne acolo pentru a-și executa pedeapsa decât cu acordul expres al instanțelor din România. Astfel, „fugarii de lux” nu vor mai putea evita penitenciarul românesc refugiindu-se în țări unde ar fi beneficiat de condiții mai blânde, precum „arestul la domiciliu”, reamintește Țoiu.

De asemenea, ea spune că victoria de la CJUE consolidează cooperarea judiciară europeană și întărește capacitatea României de a-și aduce în fața justiției cetățenii condamnați penal.

Tot vineri, ministerul Afacerilor Externe, instituția pe care Oana Țoiu o reprezintă, a transmis un comunicat referitor la decizia CJUE de joi. Potrivit MAE, hotărârea „este în linie cu poziţia exprimată de statul român şi creează premisele executării mandatelor europene de arestare” .

Explicațiile MAE

MAE explică decizia CJUE afirmând că prin aceasta instanţele judecătoreşti ale statului membru care refuză executarea mandatului european de arestare pentru ca pedeapsa să fie executată pe teritoriul acestui stat trebuie să obţină consimţământul instanţelor din statul membru emitent pentru preluarea executării pedepsei pronunţate în acest din urmă stat.

Acest consimţământ presupune ca statului membru de executare să îi fie transmisă hotărârea de condamnare pronunţată de statul emitent, însoţită de un certificat. Fără acest consimţământ, condiţiile pentru o preluare a executării nu sunt îndeplinite, iar persoana în cauză trebuie predată, transmite MAE.

Astfel, obiectivul de a creşte şansele de reinserţie socială nu este absolut şi trebuie conciliat cu norma esenţială potrivit căreia „statele membre execută orice mandat european de arestare”, preciează sursa citată.

Potrivit MAE, ținând seama de diferitele funcţii ale pedepsei în cadrul societăţii, instanţele din statul membru în care o persoană a fost condamnată la pedeapsă privativă de libertate se pot sprijini în mod legitim pe argumente legate de politica penală care îi sunt proprii pentru a justifica executarea pe teritoriul său a pedepsei pronunţate şi, în consecinţă, pot refuza transmiterea hotărârii de condamnare şi a certificatului în vederea executării pedepsei pe teritoriul unui alt stat membru.

Dacă refuzul de a executa un mandat european de arestare a intervenit cu încălcarea condiţiilor esenţiale şi a procedurii prevăzute de dreptul Uniunii, acest mandat de arestare rămâne în vigoare, iar statul emitent îşi păstrează dreptul de a executa pe propriul teritoriu pedeapsa aplicată, potrivit comunicatului.

În hotărârea sa, Curtea de Justiţie aminteşte mai întâi că mandatul european de arestare are la bază principiul încrederii reciproce şi că refuzul de executare este o excepţie, care trebuie întotdeauna să facă obiectul unei interpretări stricte.