Sari direct la conținut

Organizațiile studențești îi cer Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională OUG prin care s-a eliminat gratuitatea la călătoriile cu trenul

HotNews.ro
Organizațiile studențești îi cer Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională OUG prin care s-a eliminat gratuitatea la călătoriile cu trenul

​Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a transmis către Avocatul Poporului un memoriu cuprinzând necesitatea sesizării Curții Constituționale a României cu o excepție de neconstituționalitate privind Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 8/2021, actul normativ care stabilește eliminarea accesului gratuit al studenților la transportul feroviar, informează un comunicat de presă.

„Problemele cu Ordonanța de Urgență a Guvernului care a eliminat transportul feroviar gratuit al studenților nu țin doar de oportunitate, deși acestea ar fi, oricum, suficiente – vorbim aici de lipsa unei analize bazate pe cifre, lipsa punerii în balanță a beneficiilor aduse studenților și companiilor feroviare față de costurile oricum reduse în pandemie șamd. Am solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională a României pentru a analiza și problemele constituționale evidente – amintesc faptul că nu există o situație extraordinară și urgența nu este în niciun fel motivată în cuprinsul OUG. Chiar Guvernul vorbește în preambulul ordonanței de urgență de situația precară a studenților ca justificare pentru altă măsură din OUG, după care elimină transportul feroviar gratuit. Pe această din urmă temă, Guvernul nu oferă nici măcar o justificare de formă, nimic” a declarat Horia-Șerban Onița, președintele ANOSR.

Ce susțin organizațiile de studenți cu privire la neconstituționalitatea ordonanței:

  • „Pentru a ne putea afla în situația adoptării unei ordonanțe de urgență, Constituția României stabilește la art. 115 anumite condiții care necesită să fie îndeplinite cumulativ, după cum urmează: să existe o situație extraordinară, reglementarea acesteia să nu poată fi amânată, urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței.
  • În concret, OUG nr. 8/2021 încalcă toate aceste condiții și, mai mult, contrar prevederilor Constituției, afectează dreptul la egalitate în fața legii (art. 16), dreptul la învățătură (art. 32) și regimul privind protecția tinerilor (art. 49) din Constituția României, republicată.
  • Curtea ar trebui să rețină, astfel, că Guvernul a acționat eminamente pentru a îndeplini prin OUG o viziune politică a faptului că studenții nu ar trebui să aibă acest drept. După cum este lesne de înțeles, asemenea aprecieri de oportunitate nu pot justifica în nicio măsură emiterea unei Ordonanțe de Urgență.
  • Nu se poate identifica nici măcar un singur element de natură a determina schimbarea situației de fapt în sensul de a tinde spre o situație extraordinară, darămite îndeplinirea condițiilor pentru survenirea unei situații extraordinare.
  • Un element important al viciilor de neconstituționalitate este faptul că Guvernul, în preambulul OUG și în nota de fundamentare, nu a motivat deloc existența unei situații extraordinare și necesitatea reglementării ce nu poate fi amânată. Guvernul s-a limitat la a invoca situația economico-financiară generată de pandemia de Covid ca motiv absolut și suficient de eliminare a unei forme de protecție socială.
  • În cazul eliminării gratuității transportului feroviar pentru studenți, nu există nici măcar o singură referire la această modificare în preambulul OUG. Cu toate acestea, preambulul face referire, pentru motivarea măsurii de la art. VI, punctul 1, la situația socială precară a studenților în contextul pandemiei, argumentare care se află în antiteză cu măsura luată la art. VI, punctele 2 și 3, care prin eliminarea gratuității înrăutățește tocmai situația socială pe care guvernul o recunoaște ca justificare pentru alte măsuri.
  • Considerăm că invocarea pandemiei cu SARS-COV-2 drept justificare a adoptării unei ordonanțe de urgență în peste 9 domenii de reglementare simultane este excesivă și naște dreptul discreționar al Guvernului de a abuza de delegarea legislativă pe toată durata pandemiei.
  • Prin urmare, există vicii de constituționalitate intrinseci și extrinseci multiple și vădite care au atras depunerea memoriului către Avocatul Poporului, doamna Renate Weber, sperând ca aceste vicii să atragă sesizarea Curții Constituționale.”

Citește aici memoriul redactat de ANOSR și Asociația Studenților în Drept București

Citește aici textul OUG 8/2021

Potrivit OUG nr. 8/2021, vor exista două categorii de studenţi beneficiari de facilităţi la transportul pe calea ferată: studenţii beneficiari de tarif redus 50% şi studenţii orfani sau care sunt proveniţi de la casele de copii beneficiari de gratuitate.

Ce prevede proiectul: „Studenţii români/străini, în vârstă de până la 26 de ani, care sunt prevăzuţi la art. 205 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de tarif redus cu 50% la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, în tot cursul anului calendaristic, indiferent de distanţă sau rutele călătoriilor. Studenţii orfani sau proveniţi din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a”.

Potrivit proiectului Ministerului Transportului privind noile norme metodologice, operatorii de transport feroviar de călători vor elibera studenţilor legitimaţii de călătorie cu tarif de transport redus 50% la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi tarif de rezervare redus 50% pentru călătoria cu trenurile cu regim de rezervare, cât şi abonamente lunare cu număr nelimitat de călătorii, clasa a II-a cu tarif redus 50%. Totodată, operatorii de transport feroviar de călători vor elibera studenţilor orfani sau proveniţi din casele de copii legitimaţii de călătorie gratuite pentru călătoria la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, cât şi abonamente lunare gratuite cu număr nelimitat de călătorii.

Prin intermediul proiectului de act legislativ s-a stipulat care sunt documentele în baza cărora studenţii orfani sau care sunt proveniţi de la casele de copii beneficiază de gratuitate. De asemenea, s-au adus completări în ceea ce priveşte obţinerea legitimaţiilor de călătorie în baza adeverinţelor emise de unitatea de învăţământ, atât în format fizic, cât şi în format electronic.

Amintim că guvernul a eliminat gratuitatea pentru studenți la călătoriile cu trenul, măsură în vigoare din ianurie 2017, și a revenit la reducerea de 50% valabilă în trecut.

Premierul Florin Cîțu afirma la acel moment țări dezvoltate, precum Austria sau Franța, nu au gratuitate la transportul cu trenul pentru studenți, ci doar reduceri de 50 sau 60%.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro