Atac presupus terorist în Suedia: Suspectul este un afgan de 22 de ani sosit în țară în 2018 (presă)
Bărbatul suspectat de atacul cu armă albă care s-a soldat miercuri în Suedia cu şapte răniţi este un afgan de 22 de ani, sosit în ţara nordică în 2018, anunță AFP citând mass-media suedeză.
Presupusul atacator locuia de câteva luni în Vetlanda, un orăşel liniştit de 13.000 de locuitori situat în sudul Suediei şi unde a avut loc atacul, iar poliţia i-a percheziţionat domiciliul în timpul nopţii, relatează cotidianele Aftonbladet şi Expressen.
Poliţia, care anchetează asupra posibilelor motivaţii teroriste în tentativele de crimă, nu a confirmat identitatea şi nici naţionalitatea tânărului, dar a anunţat că el locuia în regiune şi că avea în jur de 20 de ani. Potrivit autorităţilor, el era cunoscut poliţiei pentru infracţiuni minore.
Potrivit mass-mediei locale, el a fost condamnat pentru consum de canabis.
Poliția a relatat că atacul a avut loc în jurul orelor locale 15:00 (14:00 GMT), în cinci locuri distincte din centrul oraşului Vetlanda, situate la câteva sute de metri distanţă unul faţă de altul. Suspectul a fost arestat ceva mai târziu, după ce un poliţist l-a rănit cu focuri de armă în picior.
Şapte persoane au fost rănite în atac, considerat posibil terorist, a declarat poliţia în noaptea de miercuri spre joi, revizuindu-şi bilanţul în scădere.
„Numărul de răniţi ai presupusului atacator se ridică la şapte. Înainte, informaţiile avansau o cifră de opt răniţi”, a anunţat poliţia joi dimineaţa într-un comunicat.
Trei dintre răniţi au suferit răni ce le pun în pericol viaţa, iar doi au suferit răni grave, potrivit unui bilanţ furnizat la sfârşitul serii de miercuri de spitalul din Jönköping, principalul oraş al regiunii. Iniţial, poliţia a respins pista teroristă, însă în final a informat că suspectează o posibilă „crimă teroristă”.
Anchetatorii au rămas prudenţi miercuri seara în timpul unei conferinţe de presă.
„Sunt detalii ale anchetei care fac ca noi să lucrăm asupra unor posibile motivaţii teroriste. Însă nu pot să precizez despre ce este vorba”, a spus şefa poliţiei locale.
O nouă conferinţă de presă urmează să aibă loc joi după-amiaza. Suspectul, spitalizat după ce a fost rănit, nu este încă apt pentru a fi audiat. Suedia a fost vizată de atentate de două ori în ultimii ani, în 2010 şi 2017.
REFERINȚĂ: