Sari direct la conținut

Cum era Maia Sandu în copilărie, cine i-a fost model și ce valori a moștenit. „E greu să răzbești când totul e corupție. Dar noi, femeile, trebuie să venim să facem ordine”

HotNews.ro
Cum era Maia Sandu în copilărie, cine i-a fost model și ce valori a moștenit. „E greu să răzbești când totul e corupție. Dar noi, femeile, trebuie să venim să facem ordine”

Maia Sandu se află, zilele acestea, în centrul atenției politice din Europa și din lume. Prima femeie președinte a Republicii Moldova a mai câștigat o bătălie împotriva dezinformării și a tendințelor invazioniste ale Rusiei. PAS, partidul proeuropean pe care l-a înființat, a câștigat la alegerile din 28 septembrie majoritatea în parlamentul Moldovei. Maia a crescut pe ulițele satului Risipeni, într-o familie numeroasă, în care oamenii au pus mai presus de orice cinstea și educația. A ajuns, prin muncă și perseverență, în cea mai înaltă funcție din Republica Moldova, însă drumul său nu a fost deloc unul neted. De la tatăl său, medic veterinar, a moștenit empatia și intoleranța față de abuzuri, iar de la mama, profesoară de muzică, a aflat că poți „salva lumea” având grijă de propria familie sau luptând cu fărădelegile din sistem. Dincolo de funcțiile pe care le-a ocupat de-a lungul vremii, Maia Sandu a rămas egală cu sine – de la copilul sârguincios, care nu lăsa colegii să copieze la teze, până la politicianul care nu acceptă compromisuri. Adversarii ei politici au atacat-o și discreditat-o în permanență pe teme extrem de personale, reproșându-i că, atâta timp cât nu are familie și copii, nu are cum să conducă o țară. Le-a răspuns ferm că vrea să fie judecată după faptele sale, nu după starea civilă.

Maia Sandu s-a născut pe 24 mai 1972, în satul Risipeni (raionul Fălești, din Republica Moldova) într-o familie cu origini modeste. Mama sa, Emilia, a fost profesoară de muzică, iar tatăl, Grigorie, medic veterinar. A crescut printre oameni simpli, cu un puternic simț al demnității și al dreptății, pentru care familia a jucat mereu un rol central.

Amintirea copilăriei la țară rămâne pentru Maia Sandu reperul prim al unei personalități formate din modestie și ordine. Spune că mediul acela i-a dat o fundație stabilă: liniștea, legătura cu oamenii din comunitate și simplitatea au contribuit la convingerea că viața trebuie trăită onest și cu demnitate. Când vorbește despre copilărie și despre satul în care a crescut, Maia Sandu își descrie, practic, filonul personalității sale: un om care provine dintr-un spațiu al valorilor simple.

„Eu vin dintr-o familie mare și prietenoasă, cum sunt multe în Republica Moldova. Omenia este calitatea care s-a transmis din neam în neam, de la străbunici, de la bunica Ioana și mămuca Liza. Omenia, sufletul deschis, asta am simțit în familia noastră și asta port cu mine până astăzi”, mărturisește Maia Sandu, într-un video intitulat „Familia mea, ca toate familiile din Moldova”, una din rarele ocazii în care aceasta oferă detalii despre întreaga sa familie. Acest „portret de familie” prezintă filmări inedite de la întrunirile familiale, imagini din copilăria președintei și mărturii ale rudelor, dascălilor și prietenilor pe care aceasta i-a avut de-a lungul timpului.

Copilăria, pe ulițele satului

În rarele ocazii în care povestește detalii despre viața sa personală, Maia Sandu își amintește despre copilăria pe ulița satului cu mare bucurie. Și recunoaște că a avut o copilărie foarte fericită, cu jocuri și „tabere” improvizate pe ulița satului cu tot felul de lucruri „împrumutate” din casa părintească.

Tot din copilărie moștenește și dragostea pentru natură, pe care o mărturisește și astăzi. Micuței Maia îi plăcea să urce pe dealuri, să se cațere în copaci, să privească drumul care urca pe dealuri de la casa bunicilor, de unde cobora mașina părinților care veneau să o ia acasă. Deși cunoaște foarte bine ce presupune traiul la țară, Maia Sandu recunoaște că în copilărie a fost „un pic răsfățată”: „părinții nu mă trezeau la patru dimineața să merg la cules tutun, cum se întâmpla în alte familii din sat”, admite aceasta.

„Părinții își făceau mereu timp pentru noi, ne citeau și se jucau cu noi, chiar dacă aveau și grijile lor la lucru“, spune ea. Rudele și prietenii și-o amintesc ca făcând parte din categoria aceea de copii „serioși”, maturi și responsabili înainte de vreme, o fetiță căreia i-a plăcut să învețe și care nu îi lăsa pe ceilalți copii să copieze după lucrările sale la școală.

CITEȘTE CONTINUAREA PE TOTULDESPREMAME.RO

INTERVIURILE HotNews.ro