Guvernul SUA a dat în judecată departamentul șerifului din Los Angeles pentru că îi ia prea mult să elibereze permise de port armă
Guvernul american a dat în judecată, marți, departamentul șerifului din Los Angeles, pe motiv că încalcă Constituția prin întârzieri mari în eliberarea permiselor de port armă, potrivit Reuters.
În plângerea depusă la un tribunal federal din Los Angeles, Departamentul de Justiție susține că „practica deliberată de întârzieri nejustificate” a biroului șerifului încalcă dreptul californienilor, prevăzut de al Doilea Amendament, de a purta arme și în afara locuinței.
Departamentul șerifului nu a comentat situația.
Potrivit Departamentului de Justiție, biroul șerifului din Los Angeles a primit 3.982 de cereri pentru permise de port armă disimulat între ianuarie 2024 și martie 2025, însă a aprobat doar două.
Plângerea mai arată că șeriful așteaptă, în medie, 281 de zile înainte de a începe procesarea cererilor, încălcând o lege a statului California care obligă la o evaluare preliminară în cel mult 90 de zile, iar în unele cazuri solicitările sunt amânate chiar și peste doi ani până la programarea unui interviu.
„Acestea nu sunt statistici abstracte; ele reprezintă mii de cetățeni care respectă legea și care au fost privați de dreptul constituțional la autoapărare în afara locuințelor lor”, se mai arată în plângere.
Procesul intentat de guvern urmărește obținerea unei ordonanțe permanente prin care șeriful să fie obligat să elibereze permisele de port armă în termenele prevăzute de lege.
