Liderii UE denunță „un război hibrid” al Rusiei împotriva Europei, la summitul de la Copenhaga. „Zidul dronelor”, în centrul discuțiilor
Liderii Uniunii Europene au discutat marți la Copenhaga despre crearea unui „zid al dronelor” care să protejeze continentul de dronele rusești, la doar câteva zile după ce încălcările spațiului aerian de către aeronave fără pilot neidentificate au determinat închiderea aeroporturilor daneze, scrie Reuters.
Mai multe țări europene au angajat trupe și sisteme anti-drone pentru a ajuta Danemarca să protejeze summitul UE de miercuri. Toate zborurile cu drone deasupra țării au fost interzise până vineri.
Mulți dintre lideri au acuzat Rusia de încălcări flagrante ale spațiului aerian european, prin incursiuni recente cu drone deasupra Poloniei și cu avioane de vânătoare deasupra Estoniei.
„Rusia va continua și noi trebuie să fim pregătiți, trebuie să ne întărim pregătirea”, a declarat premierul finlandez Petteri Orpo la sosirea lui, exprimându-și sprijinul pentru un zid anti-drone – o rețea de senzori și arme pentru detectarea, urmărirea și neutralizarea aeronavelor fără pilot care intră în spațiul aerian.
Danemarca nu a precizat cine crede că este responsabil pentru incidentele din spațiul său aerian de săptămâna trecută, care au perturbat traficul aerian pe mai multe aeroporturi, dar prim-ministrul Mette Frederiksen a sugerat că Moscova ar putea fi implicată.
„Este modelul (pattern-ul, n.r.) pe care trebuie să îl observăm și, în opinia mea, acest model este, în esență, un război hibrid împotriva Europei, iar noi trebuie să răspundem la acest lucru”, le-a spus Frederiksen reporterilor miercuri.
Planul de înghețare a activelor rusești
Reuniunea este, de asemenea, prima ocazie pentru liderii celor 27 de țări ale UE de a dezbate o propunere de utilizare a activelor rusești înghețate din Europa pentru finanțarea unui împrumut major către Ucraina.
La sosirea la summit, unii lideri și-au exprimat sprijinul ferm pentru această idee, în timp ce alții s-au arătat mai precauți.
Kremlinul a condamnat miercuri propunerea, calificând-o drept „furt pur și simplu”.
Moscova spune că nu e responsabilă pentru dronele din Danemarca
Rusia a negat responsabilitatea pentru dronele care au zburat deasupra Danemarcei, a contestat faptul că avioanele sale de vânătoare au intrat în spațiul aerian estonian și a afirmat că nu intenționa să trimită drone în Polonia (în timpul atacului asupra Ucrainei din noaptea de 9 spre 10 septembrie).
Însă incidentele i-au determinat pe liderii europeni să intensifice apelurile pentru consolidarea apărării continentului și pentru sporirea sprijinului acordat Ucrainei în lupta ei împotriva invaziei ruse. Președintele SUA, Donald Trump, a cerut UE să-și asume mai multă responsabilitate pe ambele fronturi.
Dronele care au survolat Danemarca „demonstrează că avem nevoie de sisteme de alertă prealabilă și că trebuie să cooperăm”, a declarat președintele francez Emmanuel Macron la Copenhaga.
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat luna trecută ideea unui „zid al dronelor”, după ce aproximativ 20 de drone rusești au intrat în spațiul aerian polonez, deși oficialii spun că se lucra la acest proiect și înainte.
„Ceea ce văd în ansamblu… este un pattern. Și acest pattern provine din Rusia”, a declarat von der Leyen miercuri.
„Rusia încearcă să ne testeze. Dar Rusia încearcă, de asemenea, să semene diviziune și anxietate în societățile noastre. Nu vom permite acest lucru”, a adăugat președinta Executivului comunitar.
Lacune scoase la iveală de incursiunea dronelor
Comisia Europeană nu a elaborat încă un plan detaliat pentru „zidul dronelor”, lăsând deschise întrebări cu privire la costuri și aspecte practice.
Dar secretarul general al NATO, Mark Rutte, a lăudat marți ideea ca fiind „oportună și necesară”.
Incursiunea în Polonia a scos la iveală lacunele în capacitatea Europei de a se apăra împotriva dronelor, au declarat oficiali și analiști. Forțele NATO au desfășurat avioane de vânătoare, elicoptere și un sistem de apărare aeriană Patriot ca răspuns, doborând mai multe drone.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a criticat planurile europene privind construirea unui zid împotriva dronelor.
„Așa cum a arătat istoria, ridicarea de ziduri este întotdeauna un lucru rău”, le-a spus Peskov reporterilor marți.
