Coronavirus în România: Aproape 4.000 de cazuri noi în ultima zi / 81 decese, 985 persoane în stare gravă
Alte 3.923 cazuri noi de coronavirus au fost raportate joi, pentru ultimele 24 de ore, după efectuarea a 28.141 de teste și 8.706 teste rapide antigen, potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică.
În total, de la debutul pandemiei în România au fost înregistrate 791.971 de cazuri. În ultima zi au fost înregistrate 81 decese de persoane infectate cu COVID, iar la terapie intensivă sunt internate 985 persoane.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.923 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).
Până astăzi, 20.167 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În ultimele 24 de ore au fost raportate 81 de decese (39 bărbați și 42 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 21 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de peste 80 de ani.
77 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.640. Dintre acestea, 985 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.959.349 teste RT-PCR și 279.446 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 28.141 de teste RT-PCR (18.390 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.751 la cerere) și 8.706 teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 38.907 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.850 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.541 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 133 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.044 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 606 la linia TELVERDE (0800 800 358).
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 24 februarie, 5.231 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.142.509 lei. De asemenea, au fost întocmite 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 19.362 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.539 în Italia, 12.667 în Spania (**), 195 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.116 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 43 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 5 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 2 în Singapore, 3 în Tunisia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă și Croația.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 179 de cetățeni români aflați în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 53 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 4 în Irlanda, 2 în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.