Bulgaria introduce vigneta pentru o zi. Cât vor plăti românii care tranzitează această țară
Guvernul bulgar a stabilit prețul unei vignete de o zi la 4,09 euro pentru vehiculele de până la 3,5 tone, începând cu 1 ianuarie 2026. Această modificare a tarifului reflectă pregătirile Bulgariei pentru trecerea la euro, potrivit site-ului de știri cu sediul la Sofia, Novinite.com.
Decizia guvernului din Bulgaria însoțește modificările aduse Tarifului pentru taxele percepute pentru utilizarea rețelei rutiere republicane, aliniind sistemul la introducerea viitoare a euro în această țară și respectând cerințele legale.
Obiectivul de a introduce vigneta valabilă 24 de ore este de a oferi șoferilor o opțiune mai flexibilă în comparație cu actualele vignete disponibile care sunt valabile pentru un weekend, o săptămână sau chiar o lună, scrie Vinetki.bg, un site oficial de unde se pot cumpăra viniete electronice pentru Bulgaria.
Astfel, odată cu introducerea vignetei de o zi, românii care tranzitează această țară, de obicei pentru a ajunge în Grecia în vacanța de vară, nu mai sunt obligați să cumpere vignete de 30 de zile din Bulgaria care costa aproximativ 15 euro. Ei vor putea achiziționa o vignetă la dus și una la întors, adică vor plăti doar 8 euro.
Modificările rutiere în Bulgaria aduc și noi taxe pentru unele categorii de vehicule. Mașinile grele sau supradimensionate care circulă fără permisele necesare ori depășesc dimensiunile, greutatea sau sarcina pe axă admise vor fi supuse unei taxe compensatorii de 1.200 leva (aproximativ 613,55 euro). Această taxă are rolul de a descuraja utilizarea neautorizată a drumurilor cu taxă.
Sunt actualizate prin modificările aduse și reglementările privind taxele aplicate utilizării speciale a drumurilor prin amplasarea de instalații comerciale pe marginea acestora. Stațiile de încărcare pentru vehicule electrice sunt acum incluse explicit alături de benzinării și stațiile de alimentare cu gaz, iar construcția și exploatarea lor vor necesita obținerea unui permis.
Începând de la 1 ianuarie 2026, Bulgaria va adera la zona euro.
Sursa foto: Dreamstime.com
