„Nu voi tolera astfel de comportamente” – Ministrul Transporturilor somează directorii companiilor feroviare să rezolve criza anulării trenurilor
Ministrul Transporturilor spune că Autoritatea pentru Reformă Feroviară a alocat pentru CFR Călători suma de 243 de milioane de lei și pot fi din acești bani plătite datoriile către CFR Infrastructură. „Nu voi tolera astfel de comportamente, iar cine nu înțelege că este în slujba cetățeanului va pleca acasă”, spune Ciprian Șerban.
Din cauza datoriilor CFR Călători, mai mult de 70 de trenuri au fost anulate marți, iar alte 30 ar putea să nu mai circule din noiembrie, dacă nu se rezolvă în vreun fel criza datoriilor.
„Directorul General al CFR Călători, Traian Preoteasa, are, acum, posibilitatea să plătească această datorie și să stingă acest conflict care creează probleme, în primul rând călătorilor”, spune ministrul Transporturilor.
Ciprian Șerban face apel și la șeful CFR Infrastructură, Ion Simu, despre care spune că „ar trebui să abordeze situația lucid, astfel încât circulația trenurilor să nu fie întreruptă”.
Ce spune ministrul Transporturilor
„Le cer, directorilor CFR Călători și CFR Infrastructură (CFR S.A.), să ia toate măsurile pentru ca trenurile să poată circula în condiții normale.
În cazul în care nu vor găsi soluții prin dialog, mă văd obligat să solicit măsuri împotriva ambilor.
Situația creată este una cu impact social, iar eu, ca ministru, sunt obligat să iau decizii pentru cetățeni.
Trebuie să menționez că ARF (Autoritatea pentru Reformă Feroviară) a alocat deja pentru CFR Călători, pentru luna aceasta, 243 de milioane de lei. Această sumă este destinată inclusiv plății datoriilor de peste 70 de milioane de lei pe care CFR Călători le are acum față de CFR Infrastructură, administratorul infrastructurii feroviare.
Ca atare, Directorul General al CFR Călători, Traian Preoteasa, are, acum, posibilitatea să plătească această datorie și să stingă acest conflict care creează probleme, în primul rând călătorilor.
La rândul lui, Directorul General al CFR Infrastructură (CFR S.A.), Ion Simu, ar trebui să abordeze situația lucid astfel încât circulația trenurilor să nu fie întreruptă.
Chiar dacă managementul celor două Companii este selecționat în baza Ordonanței privind managementul corporativ (109/2011), directorii acestora trebuie să înțeleagă, în primul rând, rolul social al activităților pe care le prestează. Cred că cei doi nu au înțeles că principala lor obligație nu este să câștige bani în detrimentul serviciilor publice prestate.
Rolul lor este să ofere servicii publice de calitate și nu să se folosească de funcțiile pe care le dețin pentru răfuieli personale.
Ca ministru, nu voi tolera astfel de comportamente, iar cine nu înțelege că este în slujba cetățeanului va pleca acasă”.
