Sari direct la conținut

Coronavirus în România: 2.419 cazuri noi în ultima zi după 16.645 teste (14,5%) / 52 decese, 968 persoane în stare gravă

HotNews.ro
Coronavirus în România: 2.419 cazuri noi în ultima zi după 16.645 teste (14,5%) / 52 decese, 968 persoane în stare gravă

Alte 2.419 cazuri noi de coronavirus au fost raportate duminică, pentru ultimele 24 de ore, după efectuarea a 16.645 de teste – 12.962 teste RT-PCR și 3.683 teste rapide antigen – ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 14,5%, potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică. În total, de la debutul pandemiei în România au fost înregistrate 779.695 de cazuri. În ultima zi au fost înregistrate 52 decese de persoane infectate cu COVID, iar la terapie intensivă sunt internate 968 persoane.

Până astăzi, 21 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 779.695 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 724.333 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.419 cazuri noi.

Până astăzi, 19.847 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 20.02.2021 (10:00) – 21.02.2021 (10:00) au fost raportate 52 de decese (23 bărbați și 29 femei).

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani.

50 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.182. Dintre acestea, 968 de persoane sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.874.883 de teste RT-PCR și 249.466 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.962 de teste RT-PCR (7.063 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.899 la cerere) și 3.683 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 38.251 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.317 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 56.346 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 136 de persoane.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro