Guvernul german alocă miliarde de euro contra Covid în lume, în timp ce căminele de seniori din Germania sucombă din cauza subfinanțării

Angela Merkel e ca un oracol la recentul summit G7, când anunță că „pandemia nu va fi învinsă decât atunci când toate persoanele din lume vor fi vaccinate”. În plus, Germania contribuie cu peste 2 miliarde euro pentru a finanţa „vaccinuri, medicamente şi teste”, potrivit vicecancelarului Olaf Scholz. În tot acest timp, căminele pentru seniori din Germania sunt cronic subfinanțate, înregistrează decese pe bandă rulantă și dezvoltă practici care sfidează respectul pentru demnitatea umană, cuvenit unor oameni aflați la apusul unei vieți dedicate propășirii societății germane.

Germania (care a contribuit deja cu 600 milioane de euro) va furniza 1,5 miliarde de euro suplimentari pentru lupta mondială împotriva pandemiei de Covid-19. Aproape un miliard de euro va fi acordat Alianţei vaccinului (GAVI), care administrează COVAX, programul global de ajutorare a celor mai sărace ţări. „Este vorba despre o chestiune elementară de echitate”, iar „pandemia nu va fi învinsă decât atunci când toate persoanele din lume vor fi vaccinate”, a spus cancelarul Angela Merkel.

„Sprijinul german pentru GAVI/COVAX trimite un semnal de implicare, mai mult ca oricând, a comunității internaţionale în accesul echitabil la vaccinul împotriva Covid-19”, a subliniat directorul executiv al GAVI, Seth Berkely, într-un comunicat publicat de Ministerul german pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare. Frumos, lăudabil, profitabil economic și empatic la nivel global.

• Cronica subfinanțare

Dar ce facem cu empatia la nivel de mapamond, când în propria țară vârstnicii suferă și mor pe capete, din cauza unor privatizări și a unei subfinanțări cronice a sistemului de îngrijire? O soluție este de a aduce îngrijitoare din străinătate, mai ales din Europa de Est (inclusiv România), program care a funcționat chiar și în condițiile de lockdown național în Germania și a fost aplicat consecvent, încă de anul trecut.

Măcelarii, sezonierii în agricultură și îngrijitoarele de bătrâni s-au dovedit categorii profesionale indispensabile pentru anumite sectoare de activitate germane, unde apetența autohtonă de angajare e limitată. Aici par a nu mai funcționa restricțiile aplicabile în alte zone economice.

Una din marile probleme ale sistemului de pensii german este speranța de viață relativ ridicată, raportată la o natalitate în scădere, care e compensată demografic de o politică de imigrare și acceptare de refugiați frecvent contestată. Însă cine să plătească pentru vârstnici, când tinerii sunt tot mai puțini?

În Germania, vârsta standard de pensionare, atât la femei cât și la bărbați, este de 67 de ani, cu anumite excepții și penalități pe viață, dacă te-ai pensionat anticipat. Pentru ritmul german de muncă, e mult: circulă vorba „a muncit până a murit”. Demență, boli cronice și nepăsarea familiei fac ca un număr important de vârstnici să populeze „ultima stație din viață”, căminele de îngrijire și de bătrâni.

Dar, ca și clinicile medicale, acestea au fost supuse unei putenice tendințe spre privatizare, în ultimii ani. Marile companii de îngrijire medicală adulmecă, de mult timp, noi surse de profit în acest domeniu. Consecințele au fost vizibile chiar și înainte de pandemia Corona: reduceri de personal la scară largă, condiții nerezonabile pentru angajați și rezidenți, creșterea scandalurilor în sectorul de îngrijire.

• Lipsa de etică a unor măsuri

În timpul pandemiei de Covid-19, în prezent mor mai multe persoane în căminele de vârstnici, decât oricând. Recomandarea guvernului federal se limitează în mare măsură la mai multe teste, mai multe carantine și reguli stricte de vizitare. Acum, Consiliul de Etică al acestui sector avertizează: Trebuie garantat un minim de contacte sociale. Acest lucru e în spiritul Constituției, privind demnitatea umană. Veröffentlichung der Ad-hoc-Empfehlung „Mindestmaß an sozialen Kontakten in der Langzeitpflege während der Covid-19-Pandemie” (ethikrat.org)

Consiliul de Etică solicită ca oamenii care au nevoie de îngrijire și cei pe moarte să nu fie lăsați singuri, interzicându-se accesul familiei și rudelor. Alena Buyx, președinta Consiliului de Etică, a declarat vineri la Berlin, când a prezentat o sesizare din partea organizației sale, că azilurile de bătrâni sunt „un punct fierbinte din punct de vedere etic”.

Locuitorii lor au cel mai mare risc de infecție letală, dar sunt și deosebit de afectați de măsurile impuse. Cerința distanțarii fizice are un efect drastic. Buyx a făcut referire la o nouă versiune a Legii privind protecția împotriva infecțiilor, conform căreia incintele de tip locuință ar trebui să permită un minim de contacte sociale, în ciuda restricțiilor de vizitare și de contact.

„Este adevărat că acest lucru poate contracara infectarea”, a adăugat Andreas Lob-Hüdepohl, membru al Consiliului de Etică. „Dezavantajul distanțării fizice este totuși riscul de izolare, pierderea participării sociale și, în cele din urmă, deteriorarea rapidă a sănătății. ” Se încalcă principiul autodeterminării, ca expresie a respectului pentru demnitatea umană. Cei afectați ar trebui să poată decide singuri cu ce persoană doresc să fie în continuare aproape, a adăugat Lob-Hüdepohl.

Sprijinul din ultima fază a vieții îndeplinește „o funcție importantă în vederea detașării treptate de viață și de acele zone ale vieții de care cei afectați se simt deosebit de conectați”, potrivit Comitetului. Fără însoțire din partea familiei, apropierea de moarte este percepută ca o amenințare mult mai puternică. În plus, radicala distanțare socială față de aparținători, impusă în căminele de bătrâni, creează și alt efect în care, pe lângă durere, rudele trebuie să se lupte și cu sentimentele de vinovăție, în sensul de „a-și fi părăsit” pe cei dragi.

• Grupul de risc care „ne îngrijorează foarte mult”

Situația dezastruoasă din cămine era cunoscută cu mult înainte de pandemia Corona. Fundația German Hospice s-a plâns deja în 2012 că 42 la sută dintre rezidenții acestora au suferit din cauza măsurilor privative de libertate. De exemplu, unele persoane ar fi fost legate de paturi sau ținute în loc cu bare despărțitoare. Potrivit unui raport anterior al Fundației, fiecare al treilea rezident ar fi fost alimentat deficitar cu lichide și alimente.

Dacă, potrivit unui studiu prezentat în publicația de specialitate Ärzteblatt, ar fi existat în jur de 450 până la 600 de decese pe zi în casele de bătrâni în urmă cu aproape zece ani, azi se înregistrează un total de 2.300 până la 3.000 de decese pe zi, la nivel național.

Institutul Robert Koch (RKI) furnizează un „raport zilnic de situație”, cu cifre actualizate privitor la infectările cu coronavirus din Germania și la persoanele care au murit „de sau cu coronavirus”. Pe 3 decembrie 2020, președintele RKI, Lothar Wieler, a raportat că au existat din ce în ce mai multe focare în azilurile și casele de bătrâni: „Asta chiar ne îngrijorează foarte mult”. Îi înțelegem îngrijorarea, însă situația fusese mai demult semnalată și fără consecințe vizibile.

Așa-numitul „prim val coronal” a fost deja evaluat în iunie 2020, de experții de la Universitatea din Bremen. Șeful studiului, Heinz Rothgang, profesor pentru economia sănătății la Universitatea din Bremen, a explicat: „Căminele de bătrâni sunt cel mai important loc, în raport cu cei care au murit cu COVID-19. Jumătate din toate decesele se produc aici, deși puțin sub un procent din populație trăiește în acest tip de locuințe. Procentul este, prin urmare, de peste cincizeci de ori mai mare decât la restul populației.”

Rezidenții căminelor și caselor de bătrâni reprezintă un procent uluitor, dintre cei decedați. Markus Gosch, medicul șef al clinicii de geriatrie de la clinica din Nürnberg, a declarat pentru Bayerischer Rundfunk, pe 10 decembrie: „Locuitorii căminelor de bătrâni sunt văzuți ca fiind cel mai mare grup de risc. Estimările din diferite state sugerează că una până la două treimi din toți cei care au murit de COVID-19 au locuit, ultima dată, într-o astfel de instituție socială.”

Ne întrebăm, totuși, cum e posibil ca izolarea extremă, inclusiv de familie, a acestor vârstnici care sunt și părinți și bunici, să nu fi funcționat în păzirea de coronavirus? Exista o explicație suficient de plauzibilă, în această exterminare pandemică? Sunt întrebări la care, poate, viitorul ne va da un răspuns.