Incendiu cu degajări mari de fum în București. Mai multe persoane evacuate, un bărbat a suferit arsuri
Un incendiu puternic, cu degajări mari de fum, s-a produs joi dimineață la o casă de pe Intrarea Mieilor din Sectorul 2 al Capitalei. Șase persoane au fost evacuate în urma incendiului, iar un bărbat a suferit arsuri, anunță ISUBIF.
Incendiul se manifestă cu flacără deschisă şi degajări mari de fum la o casă regim P+Etaj+pod, cu posibilităţi de propagare la o clădire învecinată, informează ISUBIF.
Fumul se vede de la mare distanță:

„Au fost evacuate 6 persoane. Echipajul SMURD acordă primul ajutor unui bărbat care prezintă arsuri la nivelul feței”, a transmis ISUBIF.
Au fost alertate 9 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare şi 2 echipaje SMURD. La acest moment, pompierii acționează pentru localizarea focului.
