Sari direct la conținut

Cât de nepopular e de fapt Trump? Alegerile care vor oferi primul indiciu clar al opiniei alegătorilor SUA față de politicile actualului președinte

HotNews.ro
Cât de nepopular e de fapt Trump? Alegerile care vor oferi primul indiciu clar al opiniei alegătorilor SUA față de politicile actualului președinte
Alegeri în New York. FOTO: STEPHANIE KEITH / Getty images / Profimedia

Sondajele sugerează că majoritatea americanilor au o părere nefavorabilă despre Donald Trump. O serie de alegeri ce vor avea loc marți în SUA vor reprezenta un indicator mai corect al acestei stări de spirit, scrie The Economist.

Locuitorii din New York își vor alege marți următorul primar, cu un om de stânga, Zohran Mamdani, antiteza președintelui Donald Trump, în poziția de prim favorit.

În California, o propunere de redesenare a circumscripțiilor electorale, numită Propunerea 50, va oferi democraților mai multe mandate în Camera Reprezentanților, la concurență cu schemele similare ale republicanilor în statele conservatoare.

Ambele state sunt dominate de democrați, iar votul aici este mereu previzibil.

Cele mai importante rezultate vor veni prin urmare de la alegerile pentru posturile de guvernatori din New Jersey și Virginia, două state care au votat în mod similar în 2024, dar care acum ar putea să se îndrepte în direcții opuse.

Rezultatele din aceste două state vor oferi indicii despre climatul politic înainte de alegerile intermediare din noiembrie 2026 și mai ales despre popularitatea politicilor lui Donald Trump.

Un indicator al stării de spirit

De când Donald Trump a intrat pe scena politică, alegerile pentru postul de guvernator al Virginiei au servit drept indicator național.

În 2017, Ralph Northam, un democrat, a câștigat cu o diferență de 8,9 puncte procentuale. În anul următor, democrații au câștigat votul popular pentru Camera Reprezentanților cu 8,6 puncte.

În 2021, Glenn Youngkin, un republican, a câștigat funcția de guvernator cu 1,9 puncte, înaintea unei victorii republicane cu o marjă de 2,7 puncte procentuale în Camera Reprezentanților în anul următor.

Analiza unui sondaj YouGov pentru The Economist sugerează că alegătorii din stat au o opinie tot mai nefavorabilă despre Donald Trump.

Votul suburbiilor

Comitatul Loudoun, o enclavă prosperă din acest stat, poate servi drept indicator al stării de spirit din suburbii în noaptea alegerilor.

Joe Biden, care a câștigat voturile alegătorilor din suburbii la nivel național cu opt puncte în 2020, a câștigat în Loudoun cu o marjă de 25 de puncte în acel an.

Dar doar un an mai târziu, impulsionat de politica războiului cultural, Youngkin a redus considerabil această marjă. Rezultatul său a prefigurat dificultățile Kamalei Harris în 2024.

Când rezultatele preliminare din noaptea alegerilor din noiembrie anul trecut au arătat că ea conducea în comitatul Loudoun cu doar 16 puncte, mulți observatori au acceptat pentru prima dată că era pe cale să piardă.

Locuitorii moderați din suburbii, care se îndepărtaseră de Trump în timpul primului său mandat, s-au întors. Rezultatele din Loudoun de marți vor arăta dacă pendulul s-a înclinat în cealaltă direcție.

Media sondajelor recente sugerează că democrații din Virginia ar putea depăși rezultatul obținut în 2024. Abigail Spanberger, candidata democrată la funcția de guvernator, are un avans mediu de 9,6 puncte procentuale în sondaje.

Hispanicii nu mai au încredere în Trump

O altă cauză a victoriei lui Trump a fost orientarea spre dreapta a alegătorilor hispanici. În 2020, Biden a câștigat voturile alegătorilor hispanici cu 26 de puncte. Harris a obținut doar o marjă de opt puncte.

La zece luni după ce Trump a preluat președinția, sondajele sugerează însă că sprijinul acordat de alegătorii hispanici actualului președinte a scăzut drastic.

Din ianuarie, în timp ce popularitatea sa netă în rândul alegătorilor albi a scăzut cu 17 puncte procentuale, sprijinul acordat de hispanici a scăzut cu 28 de puncte.

Marți seara, comitatul Passaic din nordul statului New Jersey va testa dacă această scădere a popularității se va traduce într-o erodare a voturilor republicane în cursa pentru funcția de guvernator. Populația statului este formată din peste o cincime de hispanici, iar în Passaic procentul este de aproximativ 43%.

Comitatul s-a orientat cu 19 puncte spre dreapta în 2024, votând un candidat republican la președinție pentru prima dată în 32 de ani.

Sondajele recente sugerează că alegătorii hispanici din New Jersey și-au pierdut interesul nu numai față de Trump, ci și față de republicanii locali. În două sondaje la nivel de stat, Mikie Sherrill, candidata democrată la funcția de guvernator, se bucură de un avantaj de aproape 30 de puncte în rândul hispanicilor față de rivalul său republican, Jack Ciattarelli, pe care Trump l-a susținut.

Însă, în general, cursa electorală rămâne extrem de strânsă. În ultimele șase sondaje nepartizane, Sherrill conduce cu o medie de aproximativ cinci puncte, o marjă suficient de mică încât mici erori de sondaj sau schimbări în rata de participare ar putea fi decisive.

Mobilizarea la urne va fi crucială

Ar mai fi ceva: alegerile din afara ciclului electoral ar putea reflecta mai degrabă entuziasmul decât persuasiunea.

În 2021, cu 43% mai puțini alegători au participat la alegerile pentru funcția de guvernator din New Jersey decât la alegerile prezidențiale precedente, iar în Virginia cu 26% mai puțini.

Democrații speră că furia față de Trump va mobiliza de data aceasta baza lor electorală.

Barack Obama a fost trimis în cele două state pentru a genera entuziasm. Dar dezaprobarea față de Trump este deosebit de puternică în rândul tinerilor, care sunt alegători mai puțin fiabili decât cei mai în vârstă.

Mai multe sondaje au reflectat deja opinia alegătorilor față de politicile administrației, dar alegerile din această săptămână vor fi ultima mare ocazie de a evalua perspectivele alegătorilor reali înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, de anul viitor.

INTERVIURILE HotNews.ro