Sari direct la conținut

Noi condiții de intrare în Germania și Cehia, în contextul pandemiei de COVID-19

HotNews.ro
Testare coronavirus, Foto: ERNESTO BENAVIDES / AFP / Profimedia
Testare coronavirus, Foto: ERNESTO BENAVIDES / AFP / Profimedia

Ministerul Afacerilor Externe anunță că autoritățile din Germania și Cehia au adoptat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul acestor state, în contextul pandemiei de COVID-19.

Astfel, potrivit informațiilor comunicate de către autoritățile germane, este interzisă intrarea pe teritoriul acestui stat a persoanelor care s-au aflat anterior în așa-numitele „zone speciale de risc” – categoria 1 (state în care au fost depistate noi tulpini ale virusului SARS-CoV-2) și în „zone speciale de risc” – categoria 2 (statele cu incidență ridicată). MAE amintește că România este inclusă în lista cu „zone de risc” (categoria 3).

Totodată, potrivit informațiilor comunicate public de către autoritățile germane, este permisă, în mod excepțional, intrarea în Germania pentru următoarele categorii de persoane:

  • cetățenii germani și membrii de familie ai acestora;
  • persoanele cu reședință sau drept de ședere în Republica Federală Germania;
  • transportatorii de mărfuri;
  • personalul medical;
  • persoane care au un motiv umanitar sau medical urgent;
  • persoane care călătoresc din însărcinarea AIEA sau ONU;
  • anumite categorii de lucrători necesari pentru menținerea funcționalității unor companii din branșe relevante din punct de vedere sistemic, lista acestor categorii urmând să fie stabilită la nivelul autorităților de land.

Persoanele care se încadrează în excepțiile menționate anterior trebuie să respecte următoarele condiții pentru permiterea intrării pe teritoriul german:

  • să prezinte un test negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în ultimele 48 de ore anterior sosirii. Sunt acceptate atât testele biologic-moleculare RT PCR, cât și cele antigen efectuate în conformitate cu criteriile stabilite de Institutul Robert Koch (https://www.rki.de/DE/Content/InfAZ/N/Neuartiges_Coronavirus/Tests.html). Certificatele care atestă rezultatul testului pot fi prezentate în limba germană, engleză sau franceză, tipărite sau în format electronic;
  • să se înregistreze online pe pagina de internet www.einreiseanmeldung.de;
  • să efectueze o perioadă de carantină de zece zile (care poate fi suspendată doar după obținerea unui rezultat negativ al unui nou test efectuat începând cu a cincea zi de la sosire).

Cu privire la transportul internațional de pasageri dinspre „zonele speciale de risc” (categoriile 1 și 2) sau care tranzitează aceste zone către Germania, în contextul noilor măsuri, transportatorii pot îmbarca numai persoanele care se încadrează în excepțiile menționate anterior și cu respectarea condițiilor de intrare pe teritoriul german (menționate mai sus).

De asemenea, începând cu 14 februarie, ca urmare a includerii regiunii Tirol din Austria și a Republicii Cehe în categoria „zonelor speciale de risc” cu noi tulpini ale virusului SARS-CoV-2, a fost decisă introducerea de controale temporare la frontierele comune cu aceste state pentru a asigura implementarea sistematică a restricțiilor de călătorie aferente noii clasificări.

Potrivit informațiilor oficiale comunicate de către autoritățile germane, tranzitarea teritoriului german, cu intrare dinspre Republica Cehă sau regiunea Tirol din Austria, este supusă acelorași restricții deosebite și excepții. În astfel de situații, tranzitul este permis exclusiv persoanelor care se încadrează într-una din excepțiile stabilite, cu obligația de a prezenta la intrarea pe teritoriul german dovada unui test negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în ultimele 48 de ore, precum și de a efectua înregistrarea prealabilă a călătoriei.

Condițiile de călătorie în Cehia

Cu referire la condițiile de deplasare în Cehia, MAE precizează că, în contextul măsurilor adoptate de către Germania, autoritățile cehe au anunțat că persoanele care au dreptul de a intra pe teritoriul german și care tranzitează teritoriul Cehei către Germania, inclusiv lucrătorii din domeniul transporturilor de mărfuri, trebuie să prezinte, la intrarea în Cehia, un test molecular tip PCR sau antigen cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 36 ore anterior intrării în Republica Cehă. Autoritățile cehe au intensificat controalele pentru a verifica îndeplinirea acestei obligații.

Ministerul Afacerilor Externe spune că a făcut demersuri atât în plan bilateral, pe lângă autoritățile germane, pentru identificarea unor soluții care să permită remedierea acestor blocaje în cel mai scurt timp, cât și pe lângă Comisia Europeană. De asemenea, Ambasada României la Praga este în dialog cu autoritățile cehe pentru soluții care să permită fluidizarea traficului la frontiera cu Germania, precizează MAE.

Având în vedere situația generată de măsurile adoptate de autoritățile germane, autoritățile cehe recomandă cetățenilor străini să evite tranzitarea Cehei în scopul deplasării către Germania, iar în cazul companiilor de transport internațional, să utilizeze această rută numai în cazuri absolut necesare.

Ministerul Afacerilor Externe amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berlin: +49 30 21239555, + 49 30 21239514 şi +49 30 21239516, Consulatului General al României la Bonn: +49 228 6838135; +49 2286838211; +49 228 6838244; +49 228 6838254, Consulatului General al României la München: +49 89 553307; +49 89 98106143, Consulatului General al României la Stuttgart: +49 711 664 86 11, +49 711 664 86 12, +49 711 664 86 13, +49 711 664 86 14 și +49 711 664 86 15, Ambasadei României la Praga: +420 257 532090; +420 257 533965; +420 257 530426, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Berlin: + 49 160 157 9938, oficiului consular al României la Bonn: +49 173 5757 585, oficiului consular al României la München: +49 160 208 7789, oficiului consular al României la Stuttgart: +49 171 681 3450 și al misiunii diplomatice a României la Praga: +420 607 078 501.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro