Sari direct la conținut

VIDEO Manifestații rivale în Belgrad în aceeași seară. Susținătorii guvernului s-au adunat la parlament, nu departe de protestatarii anti-Vucic

HotNews.ro
VIDEO Manifestații rivale în Belgrad în aceeași seară. Susținătorii guvernului s-au adunat la parlament, nu departe de protestatarii anti-Vucic
Imagine de la protestul antiguvernamental din Belgrad, miercuri, 6 noiembrie 2025. Credit: Darko Vojinovic / AP / Profimedia

Mii de susținători ai guvernului sârb și protestatari antiguvernamentali s-au adunat miercuri seară în zona parlamentului de la Belgrad, pentru două manifestații diferite, potrivit AFP.

În 1 noiembrie s-a împlinit un an de când s-a prăbușit acoperișul gării din Novi Sad, o tragedie care s-a soldat cu moartea a 16 persoane și a declanșat un val de proteste naționale. În orașul din nordul Serbiei, al doilea ca mărime din țară, s-au adunat în weekend în jur de 100.000 de protestatari antiguvernamentali.

Miercuri, mii de susținători ai guvernului au participat la o manifestație în fața parlamentului din Belgrad. Poliția a estimat prezența la 50.000 de persoane, însă AFP a precizat că nu a putut verifica independent această informație.

Mai mulți miniștri s-au alăturat demonstrației pentru a-i întâmpina pe cei care merseseră pe jos mai multe zile, din Kosovo, interpretând cântece naționaliste și aprinzând materiale pirotehnice. Unii au venit cu autobuze din afara orașului.

„Am pornit într-o călătorie lungă pentru a-i susține pe președintele nostru și țara noastră”, a transmis mulțimii Zarko Milovanovic, unul demonstranți.

„Președintele Vucic a fost mereu alături de noi”, a susținut el.

Președintele Aleksandar Vucic, contestat de protestatarii antiguvernamentali, a postat pe rețelele sociale o fotografie cu manifestația pro-guvern și mesajul „Mândri de Serbia”.

Protest antiguvernamental în apropiere

Tot miercuri seară, protestatarii conduși de studenți, care s-au adunat pe o stradă adiacentă, au scandat în susținerea Dijanei Hrka, mama uneia dintre victimele din tragedia de acum un an, care se află în greva foamei de duminică.

Protestatara Mina Krstic, studentă, a declarat pentru AFP că manifestația pro-guvern a fost „rușinoasă”.

„Cred că este rușinoasă. Este o batjocură pentru o mamă care și-a pierdut fiul și este aici cerând dreptate pentru el”, a spus Krstic.

Hrka a devenit un simbol al tragediei în care au murit 16 persoane, inclusiv fiul ei de 27 de ani. În urmă cu patru zile, la un an de la evenimentul din Novi Sad, femeia a intrat în greva foamei.

Poliția susține că la manifestația antiguvernamentală au participat mai puțin de 3.000 de oameni, însă în trecut estimările autorităților au fost mai mici decât cele independente.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro