Sari direct la conținut

Fiul președintelui din Columbia, pus sub acuzare. Nicolas Petro a dat vina pe sancțiunile americane pentru absența din instanță

HotNews.ro
Fiul președintelui din Columbia, pus sub acuzare. Nicolas Petro a dat vina pe sancțiunile americane pentru absența din instanță
Nicolas Petro, sosind la Curtea Supremă de Justiție a Columbiei, în septembrie 2024. Credit: Jesus RICO / AFP / Profimedia

Fiul cel mare al președintelui columbian Gustavo Petro, Nicolas, a fost inculpat luni pentru șase capete de acuzare referitoare la presupuse fapte de corupție din perioada în care a fost parlamentar, transmite AFP.

În 2023, Nicolas Petro a fost arestat în Columbia pentru spălare de bani și îmbogățire ilicită, fiind acuzat că a primit bani de la un fost traficant de droguri în timpul campaniei prezidențiale a tatălui său din 2022. Fiul președintelui a fost eliberat condiționat, în așteptarea procesului.

Acum, el se confruntă cu noi acuzații, inclusiv de delapidare și fals în documente asociate unui contract de stat.

În dosar este vorba despre un contract public care viza sprijinirea persoanelor în vârstă și a copiilor cu dizabilități. Procurorii susțin că fondurile au fost deturnate.

Acuzația inițială a fost lansată de fosta soție a lui Nicolas Petro, Daysuris Vasquez, care l-a denunțat după ce l-a acuzat că a avut o aventură extraconjugală.

Vasquez susținea că Petro junior a primit bani în numerar de la Samuel Santander Lopesierra, condamnat pentru trafic de droguri în Statele Unite.

Fiul președintelui columbian a recunoscut că a primit banii, dar a susținut că nu au fost folosiți în campanie. Nicolas Petro a insistat că tatăl său nu era la curent cu afacerile sale.

Nicolas Petro nu a fost la înfățișarea de luni. Avocatul său susține că acesta nu are bani să cumpere bilete de avion din cauza sancțiunilor americane.

SUA, sancțiuni împotriva președintelui columbian și a familiei sale

Administrația Trump l-a acuzat pe președintele Gustavo Petro că face trafic de droguri, introducând sancțiuni financiare atât împotriva lui, cât și a familiei sale, inclusiv împotriva lui Nicolas.

„De când a venit la putere președintele Gustavo Petro, producția de cocaină din Columbia a explodat la cele mai înalte niveluri din ultimele decenii, inundând Statele Unite și otrăvindu-i pe americani”, a declarat secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, într-un comunicat din 24 octombrie.

„Președintele Petro a permis cartelurilor de droguri să prospere și a refuzat să oprească această activitate. Astăzi, președintele Trump ia măsuri ferme pentru a proteja națiunea noastră și pentru a arăta clar că nu vom tolera traficul de droguri în țara noastră”, a mai spus oficialul american.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro