Sari direct la conținut

Cu mască sau fără mască la orele de sport? Cum este în alte state europene

HotNews.ro
Cu mască sau fără mască la orele de sport? Cum este în alte state europene

Elevii din România care s-au întors în bănci începând de luni trebuie să poarte masca în permanență cât sunt în școală, deci și la orele de sport. Care sunt reglementările în alte state europene? În multe dintre aceste țări, copiii pot face orele de educație fizică fără să mai poarte masca. În Franța, însă, organizarea orelor de educație fizică este permisă doar în aer liber, în timp ce în Cehia nu se fac orele de sport.

De luni, peste 10.000 de unități de învățământ din România funcționează fizic, iar aproximativ 2 milioane de copii merg la școală.

Conform reglementărilor actuale, copiii, cu excepția preșcolarilor, trebuie să poarte masca de protecție în permanență în timp ce se află în școală, implicit și la orele de sport.

Ministerul Educației a formulat mai multe propuneri pentru modificarea ordinului comun cu regulile în școli, una dintre acestea vizând desfășurarea orelor de educație fizică:

  • „Purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie, însă elevii trebuie să mențină o distanțare fizică de minimum 1,5 metri. Sporturile de echipă se recomandă a fi evitate. Atunci când este posibil, se recomanda organizarea orelor de educație fizică doar în aer liber (nefiind obligatorie purtarea măștii). Purtarea măștii este obligatorie pentru copiii care se deplasează către și de la locul de efectuare a activităților fizice, în vestiare și până la momentul începerii orei de educație fizică, precum și după finalizarea orei de educatie fizică”.

Conform ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, propunerile vor fi strânse și adăugate, probabil săptămâna viitoare, în ordinul comun adoptat odată cu redeschiderea școlilor din România în format fizic.

Ce prevede acum ordinul comun cu privire la orele de sport:

  • „Organizarea programului şcolar va avea în vedere posibilitatea începerii cursurilor la intervale orare diferite, astfel încât să se evite aglomerările la intrarea şi la ieşirea în pauze;
  • În situația în care în aceeași sala cursurile sunt organizate în schimburi se va asigura un interval de minimum 1 oră între acestea;
  • Intervalele aferente pauzelor vor fi stabilite în mod eşalonat astfel încât timpul de suprapunere al acestora să fie minim;
  • Organizarea activităţilor şi supravegherea în timpul pauzelor se realizează astfel încât să se evite formarea de grupuri de elevi din clase diferite. Elevii vor fi supravegheaţi pe toată durata pauzelor de către cadre didactice sau alte categorii de personal, pentru menținerea distanţării fizice. Orice activităţi care presupun formarea unor grupuri vor fi organizate cu respectarea distanţei dintre elevi.
  • Jocurile şi alte activităţi care implică formarea unor grupuri vor fi organizate cu respectarea distanţei maxim posibile dintre elevi;
  • Elevii nu vor consuma în comun alimente sau băuturi şi nu vor schimba între ei obiecte de folosinţă personală (telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc.).
  • Se pot desfăşura doar jocurile sportive care permit distanţarea fizică, de preferat în aer liber, dacă condițiile meteorologice permit;
  • Orele de educaţie fizică efectuate în sala de sport trebuie limitate la activităţi sportive care nu presupun efort intens, cu asigurarea obligatorie a distanţei fizice maxim posibile și a unei aerisiri permanente.
  • Pentru desfăşurarea orelor de educaţie fizică, elevii vor fi instruiţi ca pe tot parcursul activităţii să nu îşi atingă faţa, gura, ochii sau nasul cu mâinile neigienizate;
  • La începerea şi la finalul orelor de educaţie fizică, toţi elevii trebuie să respecte normele de igienă a mâinilor prin utilizarea unor dezinfectanti pe bază de alcool;
  • Se vor efectua curăţenia, dezinfecţia şi aerisirea sălii de sport după fiecare grupă de elevi;
  • Activităţile sportive în cadrul liceelor cu program sportiv şi cluburilor sportive şcolare se vor desfăşura în conformitate cu prevederile ordinului comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii”.

Cum este în alte state europene?

Austria – purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie, dar poate fi recomandată în cazurile în care este necesar.

Belgia – purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie.

Bulgaria – purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie, însă elevii trebuie să mențină o distanțare fizică de minimum 1,5 metri.

Cehia – nu se organizează ore de educație fizică.

Estonia – purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie.

Finlanda – purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie.

Franța – organizarea orelor de educație fizică este permisă doar în aer liber, nefiind obligatorie purtarea măștii.

Italia – regiunea Veneto: purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică este obligatorie pentru activitățile desfășurate în interior. Elevii pot renunța la mască numai dacă este menținută constant o distanță fizică de cel puțin 2 metri. Este așteptată o recomandare în acest sens din partea Ministerului Educației, iar regiunile vor decide asupra modalităților concrete în care aceasta va fi aplicată.

Luxemburg – purtarea măștii este obligatorie pentru copiii cu vârsta mai mare de 6 ani care se deplasează către și de la locul de desfășurare a activităților fizice, în vestiare și până la momentul începerii orei de educație fizică, dar nu și în timpul orelor de educație fizică.

Slovenia – purtarea măștii este obligatorie pentru copiii care se deplasează către și de la locul de desfășurare a activităților fizice, în vestiare și până la momentul începerii orei de educație fizică, dar nu și în timpul orelor de educație fizică. Sunt deschise doar școlile din învățământul primar.

Spania – legea stabilește excepția de a nu purta o mască atunci când se orele de educație fizică se practică individual și în aer liber sau când, ca urmare a naturii activităților, utilizarea unei măști este incompatibilă. În exercitarea competențelor lor, comunitățile autonome pot impune condiții mai restrictive și stabilit propriile reglementări în acest sens.

Suedia – purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie. (Notă: Datele au fost centralizate de către Ministerul Educației).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro