Sari direct la conținut

Cele mai bune brutării artizanale din București. Un top cu excelentă pâine cu maia

HotNews.ro
Cele mai bune brutării artizanale din București. Un top cu excelentă pâine cu maia
Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Dreamstime.com

Relația bucureștenilor cu pâine e o istorie deja veche. Pe la 1900, în București existau peste 100 de brutării și franzelării.

Făceau pâine macedoneni, români din țară, albanezi, greci, nemți, italieni și evrei, iar relatările vremii vorbesc despre un proces de producție  “în condiții de igienă și curățenie cu mult superioare de cum se făcea până acum”, cu patroni și lucrători “obligați să respecte cele mai stricte reguli de curățenie.”

“Reglementarea comerțului cu pâine” s-a făcut la 1900. Bogat sau sărac, bucureşteanul de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX nu mai face pâine acasă decât rar, deci oamenii au început să depindă de brutari pentru acest cel mai consumat aliment. 

Dacă până atunci preţul pâinii, abundenţa ei fuseseră principala preocupare, venise momentul pentru grija pentru calitatea pâinii şi mai ales aspectele sanitar-igienice ale producerii şi distribuirii.

În regulament scria, negru pe alb, că ,,primul articol de consumaţiune este pâinea şi de calitatea ei bună depinde sănătatea cetăţenilor”.

Pâine e și azi aliment esențial, în ciuda modernului “bad PR” de care are parte. În fuga de produse procesate și în goana după ingrediente naturale, textură și gust autentice, au apărut și în viețile noastre brutăriile artizanale.

Sunt locurile unde promisiunea este că vei găsi mereu pâine proaspătă (de altfel, cantitatea limitată de produse aproape că nu permite învechirea) și, mai ales, găsești “pâine făcută ca pe vremuri”. Adică pâine făcută din  ingrediente naturale și cu procese tradiționale de producție.

Descoperă, pe B365.ro, un top 9 al celor mai bune brutării artizanale din București, unde găsești cea mai bună pâine artizanala cu maia.

INTERVIURILE HotNews.ro