Artefacte ale popoarelor indigene din Canada, returnate de Vatican după un secol: „Un semn de dialog și respect”
Vaticanul a returnat sâmbătă 62 de artefacte aparținând popoarelor indigene din Canada Conferinței Episcopilor Catolici din această țară, un gest descris într-un comunicat drept „un semn concret de dialog, respect și fraternitate”, transmite Reuters.
Papa Leon a înmânat obiectele Conferinței Episcopilor Catolici din Canada după o întâlnire cu reprezentanții acesteia, inclusiv cu președintele ei, episcopul Pierre Goudreault.
„Conferința Episcopală Canadiană va proceda, cât mai curând posibil, la transferarea acestor artefacte către Organizațiile Naționale ale Popoarelor Indigene (NIO). Ulterior, acestea vor asigura returnarea artefactelor către comunitățile lor de origine”, au transmis episcopii canadieni.
Obiectele au fost trimise la Roma de misionari catolici în contextul unei expoziţii organizate în 1925 de Papa Pius XI, la care au fost prezentate peste 100.000 de obiecte. Aproape jumătate dintre acestea au constituit ulterior nucleul unui Muzeu Etnologic Misionar, transferat în anii ’70 în colecţia Muzeelor Vaticanului.
În 2022, Papa Francisc – care a murit între timp – a prezentat o scuze popoarelor indigene din Canada, înaintea vizitei sale în această țară, pentru rolul Bisericii Catolice în școlile rezidențiale unde mulți copii au fost abuzați și îngropați în morminte nemarcate.
Repatrierea artefactelor indigene aflate în Muzeele Vaticanului a făcut, de asemenea, parte din discuțiile dintre Biserică și liderii indigeni.
Anita Anand, ministrul de externe al Canadei, a salutat decizia Vaticanului.
„Este un pas important care onorează bogata moștenire culturală a popoarelor indigene și sprijină eforturile continue pentru adevăr, justiție și reconciliere”, a scris ea pe X.
