Sari direct la conținut

MedLife anunță rezultatele preliminare ale primului studiu din România cu privire la evoluția anticorpilor post-vaccinare împotriva COVID-19

HotNews.ro
MedLife anunță rezultatele preliminare ale primului studiu din România cu privire la evoluția anticorpilor post-vaccinare împotriva COVID-19

Sistemul Medical MedLife anunță rezultatele preliminare ale primului studiu din România în ceea ce privește evoluția în dinamică a titrului de anticorpi în urma vaccinării împotriva COVID-19. Scopul acestei cercetări este de a compara titrurile de anticorpi după prima și a două doză de vaccin, în raport cu studiile efectuate în alte țări, precum și stabilirea statistică a unui titru de anticorpi neutralizanți, raportat la lotul prelucrat.

• Într-o primă etapă a fost analizat un eșantion de 179 de persoane, urmând ca acesta să crească la peste 1000 de persoane în perioada următoare.

• Din eșantionul inițial, doar 3 persoane nu au dezvoltat anticorpi după administrarea vaccinului, una dintre acestea trecând anterior prin infecție.

• Persoanele care nu au trecut anterior prin boală au dezvoltat anticorpi anti-Spike cu concentrații mai mari de 80 AU/ml într-o proporție apropiată de 100% la 7-10 zile de la rapel.

• Persoanele care au trecut prin infecție au dezvoltat un titru semnificativ de anticorpi din primele zile după vaccin.

• Reprezentanții MedLife vor continua studiul pe termen mediu și lung pentru a aduce autorităților informații cu privire la perioada în care se păstrează valorile titrului de anticorpi neutralizanți anti-Spike și momentul în care încep să scadă.

• Acesta este cel de-al 7-lea studiu din sfera COVID, desfășurat pro bono de liderul medicinei private din România.

• Analiza care determină anticorpii dobândiți ca urmare a infecției cu virusul SARS-CoV-2 este diferită de cea pentru anticorpii dobândiți prin vaccinare, valorile nefiind intercomparabile. MedLife oferă clienților ambele analize, la cerere.

În această primă etapă a studiului, derulat de divizia de cercetare MedLife, a fost analizat un eșantion de 179 de persoane, personal medical și auxilar, cu vârste cuprinse între 24-79 ani, cărora le-au fost recoltate probe biologice în vederea detectării anticorpilor SARS-CoV-2 IgG anti-nucleocapsida pe Abbott Alinity și anticorpilor SARS-CoV-2 IgG anti-spike pe Liason Diasorin după prima doză de vaccin, respectiv după cea de-a doua doză. Studiile de echivalare efectuate de producători cu privire la metoda cantitativă Liason Diasorin au ajuns la concluzia că acele concentrații care sunt >=80 AU/ml corespund unor titruri de anticorpi de neutralizare >= 1:160 (PRNT). Neexistând încă un standard de concentrație de anticorpi anti-SARS-CoV-2 și nici un titru de anticorpi neutralizați care să indice nivelul de protecție, rezultatele testelor serologice se interpretează cu rezervă, presupunând că, cu cât este o concentrație de anticorpi de legare mai mare față de intervalul stabilit de producător, cu atât se presupune că există un titru de anticorpi de neutralizare crescut, mai ales în cazul anticorpilor anti-S.

Reprezentanții companiei anunță intenția de a crește eșantionul la 1000 de persoane, astfel încât informațiile să ofere o mai mare valoare științifică. Anticorpii vor fi evaluați la 20 de zile de la prima doză de vaccin, respectiv la 10-14 zile după cea de-a doua doză. Evaluarea va continua, urmând să fie analizate datele la 3 luni și respectiv, 6 luni post-vaccinare.

Din totalul persoanelor înrolate în această etapă a studiului, 142 au fost testate negativ la testul PCR înainte de administrarea primei doze de vaccin, 33 de persoane au avut un test RT-PCR pozitiv în perioada mai – decembrie 2020, iar 4 persoane s-au pozitivat după prima doză de vaccin.

Luând în considerare profilul persoanelor care nu au trecut anterior prin infecție s-a constat că răspunsul imun este scăzut înainte de administrarea rapelului – astfel, doar la 20% dintre persoane s-au determinat concentranții >=80 AU/ml, aceștia aflându-se în intervalul 15 – 21 de zile de la prima doză de vaccin. Procentul se dublează, însă, în primele zile după rapel. Ca urmare, la 42% dintre persoane, care nu au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 până acum, s-au dezvoltat anticorpi anti-Spike în concentrații >=80 AU/ml în primele 6 zile de la administrarea celei de-a doua doze. Mai mult, procentul celor care au dezvoltat anticorpi neutralizanți crește semnificativ și se apropie de 100% în rândul persoanelor aflate la momentul evaluării în intervalul 7-10 zile de la rapel. Pe de altă parte, specialiștii MedLife atrag agenția cu privire la faptul că două persoane din acest eșantion nu au dezvoltat anticorpi nici în primele 6 zile după rapel.

Persoanele care au trecut prin boală, dezvoltă un titru de anticorpi semnificativ mai mare chiar din primele zile după vaccin

În ceea ce privește eșantionul format din persoane diagnosticate cu infecție COVID-19 în trecut, s-a observat că titrul de anticorpi dezvoltat este semnificativ mai mare decât în cazul celor care nu au fost infectați, chiar din primele zile după vaccinare. Din totalul de 33 de persoane din acest eșantion, una singură nu a dezvoltat anticorpi în primele 7 zile. Comparând persoanele aflate în intervalul 1 – 6 zile de la rapel, specialiștii MedLife au remarcat faptul că cei care au trecut prin boală pot dezvolta un titru de anticorpi neutralizanți de peste 10 ori mai mare.

“Credem că vaccinarea este cea mai eficientă soluție pentru combaterea pandemiei, de aceea punem la dispoziție din fonduri proprii resursele noastre de cercetare în vederea monitorizării răspunsului imun la vaccin, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung. În această etapă avem rezultate preliminare, bazate pe un eșantion mic, însă valoarea științifică va crește odată ce vom depăși pragul de 1000 de persoane analizate. Totuși, premisele sunt bune, având în vedere că atât persoanele care au avut infecție COVID, cât și cele care nu au trecut anterior prin boală dezvoltă anticorpi după administrarea ambelor doze. Vom continua să monitorizăm îndeaproape evoluția anticorpilor post-vaccinare pentru a informa în timp util autoritățile în ceea ce privește perioadă în care se păstreză titrul de anticorpi neutralizanți și momentul în care începe să scădă”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group.

Anticorpii post-vaccin și anticorpii dobândiți natural

Specialiștii explică faptul că anticorpii dobândiți în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2 sunt diferiți de cei dobândiți în urma vaccinării. Ca urmare a infecției COVID-19 pot fi detectați atât anticorpi de legare anti-N (nucleocapsida), cât și anticorpi anti-S (spike). În schimb, vaccinurile induc doar producere de anticorpi anti-S, dozarea acestora în sânge putând da rezultate diferite în funcție de platforma analitică utilizată, respectiv de componenta în determinanți antigenici a kiturilor respective.

Evoluția post-vaccinare și măsurarea nivelul anticorpilor anti SARS-CoV-2 s-a realizat cu ajutorul uneia dintre cele mai avansate și performante metode de testare imunologică. Laboratorul MedLife dispune de posibilitatea realizării a trei tipuri de teste de detecție de anticorpi, toate trei prin principiul chemiluminiscenței – Ac IgM anti-S, test calitativ pe sistem Alinity-Abbott, Ac IgG anti-N, test calitativ pe sistem Alinity-Abbott și Ac IgG anti-S, test cantitativ pe sistem Liaison – Diasorin, cu echivalare aproximativă în titru de neutralizare. Toate testele pentru detecție anticorpi sunt disponibile și la cerere, atât pentru pacienți, cât și pentru companii.

***

Eforturile de cercetare ale companiei MedLife continuă, atât în ceea ce privește evoluția titrului de anticorpi post-vaccinare, cât și evoluția virusului. “Vom continua să monitorizăm și să informăm autoritățile atât referitor la mutațiile pe care le poate suferi virsulul, cât și la evoluția titrului de anticorpi post-vaccinare, astfel încât să ne putem adapta în timp util”, a adaugat Mihai Marcu.

Studiul în ceea ce privește răspunsul imun al organismului post-vaccinare împotriva COVID-19, primul de acest gen din România, este cel de-al 7-lea derulat pro bono de liderul pieței de medicină privată, printre subiectele cercetărilor anterioare numărându-se imunizarea naturală a populației, atât la nivel național, cât și local (Suceava), dinamica anticorpilor dobândiți natural la pacienții infectați, dar și secvențierea genomului virusului SARS-CoV-2, ultimele concluzii preliminare fiind comunicate în urmă cu o săptămână.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro