Marco Rubio, despre stadiul negocierilor de pace: „Se luptă literalmente pentru un spațiu de 30-50 de kilometri”
Negocierile de pace au progresat, iar SUA încearcă să înțeleagă care sunt aspectele pe care le poate accepta partea ucraineană și ce garanții de securitate pot obține, a declarat secretarul de stat american Marco Rubio într-un interviu pentru FoxNews, citat de publicația independentă rusă Meduza.
„În acest moment, ei se luptă literalmente pentru un spațiu de 30-50 de kilometri și pentru restul de 20% din regiunea Donețk. Ceea ce încercăm să facem – și cred că am înregistrat unele progrese – este să aflăm asupra căror aspecte s-ar putea pune de acord ucrainenii, ce le-ar garanta securitatea în viitor, astfel încât țara lor să nu mai fie invadată niciodată; ce le-ar permite nu doar să-și reconstruiască economia, ci să prospere, să devină un stat cu o economie în creștere. Teoretic, dacă facem totul corect, PIB-ul Ucrainei ar putea depăși cel al Rusiei în 10 ani”, a declarat Marco Rubio.
Una dintre problemele controversate din planul de pace discutat între Rusia și Ucraina, cu medierea SUA, rămâne teritoriul regiunii Donețk. Vladimir Putin cere retragerea forțelor armate ucrainene din această zonă, o condiție pe care Kievul nu este dispus să o accepte.
Potrivit secretarului de stat american, aspectul important al negocierilor este protejarea pe termen lung a suveranității și independenței „pentru a nu deveni un stat marionetă”.
Secretarul de stat american a subliniat că într-un anumit moment al războiului Rusia controla semnificativ mai mult teritoriu în Ucraina decât o face în prezent și a subliniat că ucrainenii „au obținut un succes extraordinar datorită curajului, vitejiei și ferocității cu care au luptat”.
După aproape patru ani, totul s-a transformat într-un război de uzură, spune Rubio, și, „din păcate, rușii demonstrează că sunt dispuși să piardă șapte mii de soldați pe săptămână pentru a-și atinge obiectivul”.
„Putin a spus acum câteva săptămâni: «Poate dura mult timp, dar ne vom atinge obiectivele. Poate costa mai mult și dura mai mult decât ne-am dori, dar o vom face». Și cred că exact așa gândesc ei. Încercăm să aflăm dacă este posibil să punem capăt războiului într-un mod care să protejeze viitorul Ucrainei și cu care ambele părți să fie de acord”, a adăugat Rubio.
Cu o zi înainte de declarațiile lui Rubio, la Kremlin a avut loc o altă întâlnire privind acordul de pace, în cadrul căreia trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, și ginerele președintelui american, Jared Kushner, i-au prezentat lui Putin o versiune actualizată a planului, la care delegația americană, inclusiv Rubio, a lucrat anterior împreună cu delegația ucraineană. După întâlnire, consilierul prezidențial rus Iuri Ușakov a declarat că „nu s-a ajuns încă la un compromis”.
