Comisar-şef de poliție, prins în flagrant când primea 10.000 de lei mită în parcarea unui fast-food din Giurgiu
Un comisar-șef în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, a fost reținut, vineri, de procurorii anticorupție, după ce a fost prins în când primea 10.000 de lei mită.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis Agerpres, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de vineri, față de Adrian Ciulei, ofițer de poliție cu gradul profesional de comisar-șef în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (5 acte materiale).
Procurorii anticorupție notează în ordonanță că, în perioada decembrie 2024 – decembrie 2025, în contextul instrumentării unui dosar penal de evaziune fiscală, Adrian Ciulei, în calitatea menționată anterior, ar fi pretins și primit de la o persoană (martor în cauză) suma totală de 29.800 lei.
„În schimbul acestei sume de bani, inculpatul ar fi promis că va facilita obținerea unei soluții de netrimitere în judecată în dosarul în care persoana respectivă era cercetată. Ulterior, în cadrul unei întâlniri din luna noiembrie 2025, inculpatul Adrian Ciulei i-ar fi spus acestuia că nu se mai poate dispune o soluție de netrimitere în judecată, dar că, pentru suma de 10.000 de lei, va încerca să întârzie trimiterea dosarului la parchet până în primăvara anului următor”, precizează anchetatorii.
Astfel, vineri, în timp ce se afla în autoturismul de serviciu, în parcarea unui fast-food din municipiul Giurgiu, Adrian Ciulei a primit de la persoana respectivă suma de 10.000 de lei, ocazie cu care a fost prins în flagrant de procurorii anticorupție, informează DNA.
Tot vineri, acesta va fi prezentat Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
