Ce asigurări a primit Zelenski de la liderii europeni, la Londra, într-un moment „crucial” pentru Ucraina și „decisiv pentru noi toți”
Liderii Franței, Germaniei și Marii Britanii au ținut luni, la Londra, să își arate sprijinul puternic pentru președintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un moment pe care aceștia l-au descris ca fiind „crucial” pentru Kiev, sub presiunea SUA de a accepta acordul de pace cu Rusia, scrie Reuters.
În cadrul unei întâlniri organizate în grabă, premierul britanic Keir Starmer, președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz și Zelenski au afirmat că doresc să elaboreze planuri ferme în cazul unui acord de pace.
O sursă din cadrul guvernului britanic a declarat că liderii vor discuta despre utilizarea valorii activelor rusești înghețate. Anterior, liderii din Estonia, Finlanda, Irlanda, Letonia, Lituania, Polonia și Suedia au îndemnat Uniunea Europeană să acționeze rapid cu o propunere de utilizare a activelor înghețate pentru a oferi finanțare Ucrainei.
Starmer, Macron, Merz și Zelenski vor dori, de asemenea, să continue eforturile de a obține garanții de securitate din partea SUA pentru a descuraja orice alte atacuri din partea Rusiei, care și-a lansat invazia pe scară largă din Ucraina în februarie 2022.
Publicarea planului SUA privind încetarea focului, luna trecută, a contribuit într-o oarecare măsură la concentrarea atenției liderilor europeni, care se tem că Ucraina ar putea fi forțată să accepte condiții favorabile Moscovei și care, potrivit unor voci, ar putea destabiliza continentul.
„Mă bucur să vă văd aici, la aproape patru ani de la începutul acestui conflict îngrozitor, într-un moment crucial al eforturilor de pace”, a declarat Starmer, după ce i-a întâmpinat pe lideri la reședința sa din Downing Street.
„Suntem alături de Ucraina și, dacă va fi un armistițiu, acesta trebuie să fie unul just și durabil”, a mai spus Starmer.
Macron și Merz și-au exprimat, de asemenea, hotărârea de a continua cu un plan ferm, într-un moment pe care cancelarul german l-a descris ca fiind „decisiv (…) pentru noi toți”.
Zelenski a subliniat echilibrul delicat pe care puterile europene trebuie să îl găsească în încercarea lor de a negocia condiții mai bune pentru planul propus de SUA.
„Sunt unele lucruri pe care nu le putem gestiona fără americani, lucruri pe care nu le putem gestiona fără Europa, de aceea trebuie să luăm unele decizii importante”, a afirmat Zelenski.
Prioritățile trasate de Zelenski
Zelenski le-a spus ucrainienilor, într-un discurs video difuzat duminică seară, că este începutul unei „noi săptămâni diplomatice”.
„În primul rând, problemele de securitate, sprijinul pentru rezistența noastră și pachetele de sprijin pentru apărarea noastră. În primul rând, apărarea aeriană și finanțarea pe termen lung pentru Ucraina. Desigur, vom discuta o viziune comună și poziții comune în cadrul negocierilor”, a spus liderul de la Kiev.
Ucraina traversează una dintre cele mai dificile etape ale războiului care durează de aproape patru ani.
Trupele ruse avansează încet în est, iar orașele și localitățile ucrainene suferă întreruperi de curent de câteva ore din cauza intensificării atacurilor rusești asupra rețelei energetice și a altor infrastructuri cruciale.
Emisarul președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, și ginerele lui Trump, Jared Kushner, au prezentat săptămâna trecută la Moscova un plan revizuit, apoi au purtat mai multe zile de discuții suplimentare cu oficialii ucraineni la Miami, care s-au încheiat sâmbătă fără niciun progres.
Zelenski a catalogat discuțiile drept constructive, dar nu ușoare.
Duminică, Trump a afirmat că este „dezamăgit” de Zelenski și a susținut că liderul ucrainean nu a citit ultima propunere de acord de pace susținută de SUA.
Principalul negociator al lui Zelenski, Rustem Umerov, a declarat că îl va informa pe liderul ucrainean despre dialogul echipei sale cu oficialii americani și că președintele Zelenski va primi toate documentele legate de planul de pace.
„Sarcina principală a echipei ucrainene a fost să obțină de la partea americană informații complete despre conversația lor de la Moscova și toate proiectele de propuneri actuale, pentru a le discuta în detaliu cu președintele Ucrainei”, a spus Umerov.
Oficialii americani au afirmat că se află în etapa finală a încheierii unui acord. Însă până în prezent nu au existat semne că Ucraina sau Rusia ar fi dispuse să semneze acordul-cadru elaborat de echipa de negociatori a lui Trump.
