VIDEO Moment șoc la conferința de presă a Curții de Apel București. O judecătoare a luat cuvântul și a spus că mărturiile din filmul Recorder spun adevărul / Au venit toți cei 13 membri ai Colegiului de Conducere / „Ministrul Predoiu a anunțat în avans o achitare dată chiar de dumneavoastră”
Este pentru prima dată când reprezentanți ai Curții de Apel București (CAB) își asumă o ieșire publică într-un asemenea context. În fața propriei conduceri, chiar la început, judecătoarea Raluca Moroșanu a spus că mărturia colegului său judecătorul Beșu este autentică.
- Pe parcursul conferinței, șefa Curții de Apel, judecătoarea Liana Nicoleta Arsenie a spus că dezvăluirile de presă, mai ales preluate de TVR, sunt „instigare publică împotriva ordinii constituționale”. Și că s-a adresat, printre alții, către CSM.
- HotNews a întrebat-o pe președinta Curții dacă s-a adresat CSM și atunci când ministrul Cătălin Predoiu a comunicat o sentință de achitare dată de ea, când hotărârea nici nu era luată, cu două luni înainte de pronunțare. „Atunci nu m-am adresat CSM pentru că nu am simțit că mi-a fost afectată reputația sau independența”, a răspuns Liana Nicoleta Arsenie.
- Publicul poate urmări conferința de presă în integralitate pe privesc.eu.
HotNews a transmis LIVETEXT defășurarea conferinței de presă:
Liana Arsenie, președintele Curţii de Apel Bucureşti:
- Mă bucur să avem această întâlnire. Profesiile noastre, aceea de magistrat și jurnalist sunt animate de aceeași nevoie: de aflare a adevărului.
Ia cuvântul o judecătoare:
- Am 26 de ani de magistrastură. Sunt aici pentru a-l susține pe Laurențiu Beșu. Este adevărat tot ce zice. Nu vreau să vă spun cum este atmosfera. O parte dintre colegi sunt de acord cu mine. Nu a fost nici ofițer acoperit colegul nostru, a fost toată viața magistrat. Ei știu că nu mint. Dacă nu îl cred pe Laurențiu, să mă creadă pe mine.
Arsenie reia cuvântul:
- Mulțumim doamna judecător. Așa cum am precizat conferința vine în contextul evenimentelor din ultimele două săptămâni. Pentru a apăra independența justiția, vrem să atragem atenția asupra situației.
- Vom prezenta dovezi care combat narativele manipulative și arată starea de legalitate. Cea mai gravă mistificare este cea privind schimbarea completurilor.
- Aș începe cu cel mai important: anume cazul Vanghelie. A fost înregistrat la Curtea de Apel București, a fost așadar în 2021. Judecătorul Voica Valerica, schimbare obiectivă pentru că a promovat un concurs, la fel și cealaltă judecătoare. Așadar factorul de decizie a fost exterior CAB. Este dreptul la carieră al judecătorilor. Judecătorul Răileanu a solicitat el să își schimbe cariera. Judecătorul Andreea Ionescu a fost la cealaltă secție penală pentru echilibrarea dinamicii muncii. Volumum de muncă e ridicat. Decizia a fost luată având în vedere că nu se administraseră probe. Judecător Gargaria Anastasia, însă având în vedere că nu motiva deciziile s-a impus neprelungirea mutării. În final, completul a fost stabil, iar cauza a fost soluționată. A fost o singură soluție de prescripție și două de achitare.
- Termenul general de prescripție pentru luare de mită a fost îndeplinit în 2017.
- Judecătorii au arătat că fiind o infracțiune simplă, termenul a curs de la data comiterii. Termenul de prescripție s-a împlinit în 2017. A da vina pe CAB în vederea prescrierii răspunderii penale în vedere în care era deja prescris din 2017 este greșit.
- Despre judecătorul Beșu: Cu privire la soluția pe care o critică judecătorul Beșu, trebuie subliniat că CAB a salvat dosarul de la prescripție. O eventuală schimbare de încadrare ulterioară nu afectează competența CAB. Prin urmare, o evaluare profesionistă a instituțiilor conduce la concluzia că soluția CAB este una care nu expune soluționarea la prescriere. Încălcarea dispozițiilor legale nu poate fi justificată de riscul prescripției răspunderii penale. Prescripția răspunderii penale nu poate fi o cauză să nu fie respectate alte reguli din codul de procedură penală.
- Afirmațiile făcute precum că „inculpații sunt scăpați” reprezintă o autopronunțare. Judecătorul știe care va fi soluția procesului abia la finalul procesului.
- Afirmații precum că sunt chemați la CAB judecători sensibili, fac obiectul sesizării CSM, așa că nu vom dezbate asta.
- În ceea ce privește activitatea sa la Doi și un Sfert menționăm că am cerut detalii de la instituțiile abilitate.
Despre una dintre judecătoarele care a vorbit la Euronews despre sistemul de justiție: „CAB a avut de gestionat ani de zile un judecător agresiv fizic și verbal cu majoritatea colegilor”
- Un al judecător, Panioglu Daniela, atacă CAB: În timp ce invocă exigențe morale, a lansat în spațiul public acuzații care nu sunt factuale. Ea a acuzat alte persoane fără probe. O să prezentăm factorul declanșator al conflictului. Deși în 15 iunie 2011 doamna judecător a dobândit dreptul de proprietate a unui apartament, până în 2015 a continuat să deconteze o chirie de la stat, declarând în fals că nu deține o locuință. Când CAB a aflat realitatea și a asistat plata chiriei, judecătoarea a atacat decizia în instanță.
- Această conduită vorbește de la sine despre prăpastia dintre vorbe și fapte. Nu putem fi deontologi doar în ceea ce îi privește pe alții. Conduita sa ilicită nu e doar de însușire a banului public, ci este vorba și despre încălcarea atribuțiilor de serviciu. Ea a fost sancționată pentru afecțiuni fizice și verbale asupra unui coleg. Ea l-a lovit cu dosarul în cap pe colegul său de complet de judecată.
- Mulți colegi au refuzat să facă echipă cu ea, din 23 de judecători, 1 singur judecător și-a manifestat intenția de a face complet cu doamna judecător. După un an, a renunțat și el.
- În concret, fiind investită în 2013 cu soluționarea unui dosar, nu l-a soluționat timp de 9 ani, amânând pronunțarea pentru 268 de zile. Menționăm că așa cum rezultă din rechizitoriu prejudiciul este de ordinul milioanelor de euro. 9 ani de zile un dosar. Acest dosar a fost preluat ulterior de un alt complet. În final, acum dosarul se află în stadiu de finalizare, după aproape doi ani de zile. Faceți dvs. comparația de timp.
- Doamna Panioglu a fost sancționată disciplinar pentru că a inserat aprecieri care erau fapte penale săvârșite de procurori, depășind astfel limitele sesizării. Este cu evidență că CAB a avut de gestionat ani de zile un judecător agresiv fizic și verbal cu majoritatea colegilor.
CAB publică înregistrări cu judecătoarea care a vorbit la Euronews
Arsenie a pornit acum o serie de înregistrări care susține că sunt din sala de judecată unde judecător este judecătoarea Panioglu. Se aud urlete: „Îl apărați? Ce își retrage clientul dvs? E logic, doamna avocat? Doamna avocat, vreți să vă trimitem la cursuri de drept? Când se face procedura civilă, în ce an? Răspundeți! Ce își retrage?”, se aude, printre altele, în înregistrare.
Arsenie:
- Vă putem pune la dispoziție înregistrările.
- Justiția nu înseamnă soluții prestabilite.
- Din păcate, prin diferite mesaje, justiția a trecut la o arenă. E o preocupare în destructurarea puterii judecătorești. Asistăm la o campanie de linșare mediatică a sistemului judiciar prin ridiculizarea conducerii sistemului judiciar, folosind ca voci oameni care reacționează în urma eșecului profesional.
- Cine beneficiază? Sunt acțiuni cu țintă de a crea haos controlat. Atacurile apar la momentul în care DNA trimite în judecată dosare grele, iar CAB va trebui să judece aceste dosare. Asta e metoda clasică: distrugi încrederea în instituții, înainte ca ele să se pronunțe.
- Astăzi vedem un judecător cu trecut în servicii care lansează mesaje bazate pe propriile concepții și o instituție media care le prezintă fără să le verifice.
- Atacul politicului rezultă chiar din prezentarea la TVR a unui film artistic cu pretenții de documentar, fiind evidentă instigarea publică împotriva ordinii constituționale.
- Nu vom abdica de la valorile statului de drept pe care am jurat să le respectăm. Nu pretindem că nu sunt probleme, dar acestea nu pot veni decât prin dialog, respect, profesionalism și competență.
Întrebări de la jurnaliști / Jurnaliștii Recorder sunt în sală / Fără răspunsuri concrete la mai multe întrebări
Recorder: Puteți să ne spuneți care au fost motivele pentru care CAB a decis înlocuirea unui judecător cu un alt judecător?
Dosarul este pe rol, nu putem comenta. Ca principiu, schimbările sunt strict legale.
Ați făcut și la alte dosare…
Vă mulțumesc, sunteți în eroare. Dosarul Bădălău este soluționat definitiv. Chestiunile prezentate sunt strict cele dezbătute. Mulțumesc, altă întrebare, alți jurnaliști.
Un judecător din dosarul Burci nu a făcut nicio cerere de degrevare. Ne puteți spune care este motivul pentru care l-ați schimbat?
V-am mai dat acest răspuns. Strict în condițiile legale.
Este secret?
Nu este secret. Dacă putem să vorbim pe rând… Vă rog, vorbiți dvs.
Dați-ne motivarea pentru care a fost scos din complet
Ce pot să vă spun este că urmărirea penală a durat 8 ani și discutăm după ce se încheie urmărirea judecătorească. Nu putem să… Nu pot spune, nu putem face aprecieri. CAB nu trage aici concluzii, am prezentat împrejurări factuale și dovezi.
„În ceea ce privește celelalte chestiuni care apar în investigația Recorder, nu m-am informat”
Dvs. răspundeți la chestiunile din acest documentar?
Este o conferință de presă, nu suntem în fața dvs să dăm fiecărei…
Noi ca jurnaliști reprezentăm aici milioane de oameni…
Conferința de presă a fost a CAB, pe niște chestiuni pe care am dorit să dăm un răspuns media. În ceea ce privește celelalte chestiuni care apar în investigația Recorder, nu m-am informat. Ne-am exercitat acest drept pentru apărarea sistemului judiciar.
Doar ați citit de pe foaie. Nu ați explicat, nu ați oferit răspunsuri la întrebări.
Doar nu vă convin dvs. răspunsurile. Vă mulțumesc pentru aprecieri. Sigur, aceste lucruri citite de pe foaie sunt lucruri gândite de mine. Am răspuns la întrebări.
ProTV: Legat de schimbările din compelturile de judecată, există astfel de schimbări care au avut în final consecința prescrierii?
Aceste dosare prin prisma inculpaților reprezintă interes media. Din păcate sunt mii de oameni achitați, pentru care încetează procesele penale, după cum sunt mii de oameni și în pușcărie. Acele penitenciare sunt pline pentru că judecătorii prezintă hotărâri de condamnare.
De ce din 210 judecători, 50 sunt delegați din 6 în 6 luni? Ca să îi aveți la mână, de ce faceți asta?
Din păcate, dinamica personalului din cadrul CAB nu se întâmplă să avem toți probleme în același timp. De exemplu, Tribunalul Teleorman are 6 judecători din 20. Dacă puterea executivă va decide să ia aceste diurne, vom rămâne cu 4.
De ce nu faceți concursuri?
Stimată doamnă, concursurile sunt organizate. Delegările operează cu aceste diurune pentru a asigura funcționarea acestor instanțe.
De ce o pătrime din judecători de la CAB sunt delegați și nu ați cerut CSM să organizeze mai multe concursuri?
S-au organizat, doamna jurnalist și nu s-a înscris niciun candidat. Cererea de transfer este opțiunea judecătorului, nu pot să îi cer judecătorului să facă transfer.
Domnul Beșu și-a făcut cerere de transfer și a fost respinsă. Cum explicați?
Nu pot răspunde pentru deciziile CSM.
TVR: Ați deschis conferința prezentând cazul lui Marian Vanghelie. Ați spus că s-a prescris din 2017. Asta pentru că nu țineți cont de decizia CJUE, care spune că trebuie să țineți cont de decizia CCR. Însă CJUE a spus că instanțele naționale nu trebuie să țină cont de decizia care elimină prescripția specială. De ce CAB nu ține cont de decizia CJUE privind prescripția?
Este o chestiune care… Dacă am da curs ar însemna să încălcăm toate dispozițiile legale. Judecătorul este independent. Nu poate da conducerea CAB dispoziție completului de ce să țină cont și ce nu. Nu direcționăm soluții.
Explicativ.com: Cât la sută dintre cazuri sunt cazuri de mare corupție?
Nu am o astfel de statistică.
Cum explicați că fix aceste cazuri apar ca accidente și conduc la prescripție? Nu e un eșec al instituției și al dvs?
Nu știu de ce vorbiți dvs de acest eșec. Este o eroare de raționament juridic. Nu scapă nepedepsiți. Sunt mii de dosare de corupție, dar care nu suscită interesul media, care s-au soldat cu recuperarea prejudiciilor. Nu instanța recuperează prejudiciul.
În comunicatul de ieri și azi ați invocat CSAT în cazul domnului Beșu. Nu considerați că prin acest apel nu validați ideea că sistemul de justiție răspunde altor structuri?
Noi nu putem face astfel de verificări.
Ce răspunde conducerea Curții de Apel la o întrebare HotNews: „Nu influențează declarațiile ministrului faptele judecătorului”
HotNews: Ca principiu, puteți explica publicului dacă credeți că e grav ca atunci când un politican se implică într-un dosar?
Este foarte grav ca oricine să influențeze actul juridic.
Deci ați spus că e „grav”. Pe 18 ianuarie 2023 într-un interviu la Europa FM, ministrul Predoiu, întrebat dacă este mulțumit de activitatea șefilor parchetelor, inclusiv a Giorgianei Hosu de la DIICOT, care a demisionat după ce soțul său a fost condamnat în primă instanță, a răspuns: „Și ulterior achitat”. Predoiu se referea că inculpatul a fost achitat la apel. Vorbim despre o afirmație a ministrului justiției.
Numai că dosarul încă se judeca la Curtea de Apel, nu exista niciun verdict. Mai exact, îl judecați dvs, doamna judecător Arsenie și o colegă, judecătoarea Adomniței, colega dumneavoastră de pupitru. Urma să dați sentința pe 7 februarie. Opinia publică a reacționat, întrebând dacă ministrul justiției, care e om politic, știa sentințele dvs cu o lună înainte de a fi pronunțate și dacă le influențează”.
De regulă, când integritatea unui magistrat e umbrită de acțiunile unui om politic, magistratul se adresează CSM cu cererea de a i se apăra „independența și reputația profesională.
În acest caz, în care făceați parte dintr-un complet suspectat că e dependent de ministrul justiției, prin declarațiile ministrului justiției, v-ați adresat către CSM, vă rugăm?
Nu am fost titulara acelui complet. Nu răspundem pentru declarațiile publice ale politicienilor. Nu am simțit nicio presiune.
Nu a fost afectată independența, dar informațiile circulau în spațiul public…
Dar când judecătorul nu se lasă influențat.
Deci atunci ați considerat că e afectată indepenența.
Eu nici n-am știut de declarația respectivă. Nu influențează declarațiile ministrului faptele judecătorului. Noi nu am resimțit prin acel discurs niciun fel de presiune mediatică.
Printre instituțiile sesizate de dvs se numără CNSAS. Judecătorul Beșu avea 11 ani în 1989. Ați auzit de colaboratori ai securității mai mici de 11 ani?
Instituția abiliată… Este CNSAS.
Jurnaliștii, revoltați în momentul încheierii bruște a conferinței de presă: „Nu ați răspuns la toate întrebările”
Președinta CAB vrea să închidă conferința de presă. Jurnaliștii se revoltă. Indiferent de protestul jurnaliștilor, conducerea CAB s-a ridicat și a plecat.
„Vă mulțumim. Am transmis ce voiam să transmitem”, a spus Arsenie, deși jurnaliștii încă îi adresau întrebări.
–
Purtătoarea de cuvânt a CAB a transmis, pentru HotNews, că la conferința de presă va vorbi „conducerea Curții de Apel București”, fără a preciza un nume concret: „Nu avem această informație”, a spus aceasta cu o oră și jumătate înaintea conferinței.
Curtea de Apel București este condusă în prezent de Liana Nicoleta Arsenie. Instituția mai are trei vicepreședinți.
Liana Arsenie este președintele Curţii de Apel Bucureşti din 1 iunie 2023, când a înlocuit-o la conducerea instituţiei pe Lia Savonea. Anterior, în timpul mandatului Liei Savonea, ea a ocupat funcţia de vicepreşedinte CAB.
„În data de 11.12.2025, la ora 12, la sediul Curţii de Apel Bucureşti din Splaiul Independenţei, nr. 5, sector 4 Bucureşti se va desfăşura o conferinţă extraordinară de presă având ca obiect prezentarea datelor factuale şi informaţiilor relevante privind acuzaţiile formulate în spaţiul public în ultima perioadă”, a transmis CAB, miercuri seară, prin intermediul unui comunicat de presă.
Cel puțin începutul conferinței de presă va fi transmis live de toate televiziunile de știri din România, după cum HotNews a relatat.
Șefii Curții de Apel vin prima oră în fața publicului într-un asemenea moment
Este pentru prima oară când conducerea Curții de Apel decide să vină în fața publicului, prin intermediul presei, într-un asemenea context. Anunțul a fost comunicat redacțiilor miercuri seară, în momentul în care documentarul Recorder era difuzat de TVR 1, iar pe YouTube el adunase 1,2 milioane de vizionări, în 24 de ore de la lansare.
Anunțul vine după ce în cursul zilei de miercuri Curtea l-a criticat pe Laurențiu Beșu, unul dintre judecătorii care au acceptat să depună mărturie în documentarul Recorder intitulat „Justiție Capturată”.
În film, mai mulți procurori și judecători, unii cu identitatea protejată, dar alții asumați, precum fostul șef DNA Crin Bologa, procurorul militar Liviu Lascu sau judecătoarea Andrea Chiș au descrie culisele sistemului de justiție.
Concret referitor la Curtea de Apel București, în documentar s-a arătat cum în mai multe cazuri, printre care cele ale lui Marian Venghelie, Cristian Burci și Puiu Popoviciu s-au schimbat în mod sistematic judecători, pentru a se prelungi dosarele sau corelat cu decizii de anulare a unor sentințe anterioare de condamnare.
Dezvăluirile Recorder
Documentarul „Justiție capturată” a fost publicat marți seară de către Recorder pe canalul propriu de YouTube.
Filmul este o investigație despre starea justiției din România, fenomenul prescrierilor, dar și efectele centralizării puterii la nivelul „unor magistrați care coabitează cu polticienii”.
În documentarul Recorder, au fost intervievați procurorul militar Liviu Lascu, Crin Bologa, fostul procuror-șef al DNA între perioadele Laura Codruța Kovesi si Marius Voineag, dar și o procuroare din DNA și o judecătoare de la Curtea de Apel, care au vorbit sub anonimat.
Claudiu Sandu, reprezentant al procurorilor în CSM, a spus că s-a ajuns ca interpretarea exagerat formală a legii să ducă la anularea probelor din dosar „pentru orice”, pentru ceea ce el a metaforizat ca fiind „o virgulă”.
„Am ajuns să reinventăm Dreptul” a spus Sandu, care a afirmat că „eu nu-mi aduc aminte de o mare sentință de vinovăție în ultima vreme”. Masacrarea ideii de justiție, a spus Sandu, îi demobilizează pe magistrați și îi dezarmează pe cetățeni.
